Clotilde Armand: Curiosul caz One Modrogan - despre construcţiile ilegale din Sectorul 1
alte articole

Primarul sectorului 1, Clotilde Armand, acuză că la emiterea autorizaţiei de construire în gradina clădirii din Aleea Modrogan 1 A - monument istoric - a avut loc un lung şir de ilegalităţi care au început în mandatul de primar general al pesedistei Gabriela Firea, actualmente ministru al Familiei.
Potrivit lui Armand, "Spaţiul verde este betonat sub ochii noştri, cu acordul tacit al instituţiilor subordonate PSD şi PNL".
Redăm postarea primăriţei
"Curiosul caz One Modrogan - despre construcţiile ilegale din Sectorul 1.
Am citit motivarea judecătorilor privind cazul One Modrogan.
Dacă citiţi motivarea deciziei prin care judecătorii au oprit betonarea din Aleea Modrogan nr. 1A, grădina vilei Filipescu-Brâncoveanu, monumentul istoric din curtea sediului central al PNL, o să constataţi că acolo avem de-a face cu un lung şir de ilegalităţi care au început în mandatul de primar general al Gabrielei Firea.
Spaţiul verde este betonat sub ochii noştri, cu acordul tacit al instituţiilor subordonate PSD şi PNL: Instituţia Prefectului şi Inspectoratul de Stat în Construcţii. Interesele imobiliare şi financiare sunt transpartinice, aşa că autorităţile subordonate politic au închis ochii când copacii au fost tăiaţi, iar un ansamblu rezidenţial a răsărit în locul unui monument istoric cu grad maxim de protecţie. Haosul imobiliar a fost oprit în justiţie.
Fostele sere ale Filipescu-Brâncoveanu apar ca fiind spaţiu verde amenajat în PUZ Zone Construite Protejate aprobat prin HCGMB nr. 279/2000. Judecători: 'Este un argument suficient pentru a crea suspiciuni asupra legalităţii PUZ-ului ulterior, din anul 2009, în care terenul respectiv nu mai apare ca fiind spaţiu verde, deşi nu a fost prezentat vreun act încheiat ulterior aprobării PUZ-ului din anul 2000 şi prin care să fi fost schimbată destinaţia de spaţiu verde a terenului.'
Din planşele foto aflate la dosarul cauzei rezultă că terenul în discuţie, anterior începerii lucrărilor de construcţie, prezenta caracteristicile unui spaţiu verde amenajat, terenul fiind acoperit de vegetaţie, inclusiv copaci, pe teren afându-se şi o seră.
Magistraţii au atras atenţia că imobilele construite nu respectă regulile după care s-a construit întreaga parcelare (aliniere, regim de înălţime, calitatea arhitecturală), ducând la degradarea calităţilor urbanistice ale zonei. 'Or, construcţiile, pentru realizarea cărora pârâta One Modrogan SRL a obţinut PUZ-ul aprobat prin HCGMB 707/2019, prezintă tocmai caracteristicile menţionate de reglementarea zonei protejate ca fiind agresiuni: imobile de raport, cu apartamente de lux realizate într-un stil arhitectural modern, fără respectarea regulilor după care era realizată parcelarea în perioada interbelică (terenul respectiv se afla într-o zonă de formă rotunjită cu puţine construcţii, alei cu traseu curb şi vegetaţie abundentă, caracteristici ce nu se mai regăsesc în proiectul realizat de pârâta One Modrogan SRL).'
Din documentaţia aferentă HCGMB 707/2019, nu rezultă verificarea respectării cerinţei privind nemodificarea caracterului general al zonei, în condiţiile în care nu s-a prezentat vreo lucrare de specialitate care să lămurească aspectele privind respectarea arhitecturii zonei.
În plus, Institutul Naţional al Patrimoniului a transmis instanţei adresa nr. 648/10.02.2021 în care arată că monumentul istoric conţine şi terenul pe care se ridică ansamblul rezidenţial. 'Mai mult, Curtea reţine că, indiferent dacă terenul este parte a monumentului istoric sau doar a zonei protejate, la emiterea PUZ-ului contestat erau necesar a fi respectate prevederile art. 32 alin. 10 din Legea nr. 350/2001, astfel că modificările aprobate trebuiau să respecte caracterul general al zonei, ceea ce, după cum s-a arătat mai sus, există indicii puternice că nu s-a respectat,' Curtea de Apel Bucureşti.
Judecătorii explică şi necesitatea preveniţii pagubei iminente, executarea actelor administrative contestate prin continuarea lucrărilor de construire de către One Modrogan SRL va duce la reducerea spaţiului verde din Municipiului Bucureşti, dar şi la degradarea calităţilor urbanistice ale zonei protejate, ceea ce reprezintă o pierdere pentru patrimoniul cultural al Municipiului Bucureşti.
Uite aşa a răsărit un complex rezidenţial în curtea PNL cu binecuvântarea PSD. Prin ei înşişi! Şi nimeni n-a zis nimic despre asta până să ajungem noi în primăriei. Nimeni n-a îndrăznit să-i oprească să construiască", a scris Armand pe Facebook.