Circul politic de la Chişinău şi-a deschis o nouă stagiune (revista presei)

Negocierile dintre puterea şi opoziţia de la Chişinău au eşuat luni seara în mod cordial, într-o atmosferă de calm şi înţelegere reciprocă cum nu s-a mai înregistrat vreodată, scrie editorialistul Constantin Tănase în cotidianul Timpul, referindu-se la prima rundă de discuţii dintre Alianţa pentru Integrare Europeană şi comunişti în privinţa alegerii preşedintelui.
Oraşul Chişinău. (BOGDAN FLORESCU / The Epoch Times)
Epoch Times România
10.01.2012

Negocierile dintre puterea şi opoziţia de la Chişinău au eşuat luni seara în mod cordial, într-o atmosferă de calm şi înţelegere reciprocă cum nu s-a mai înregistrat vreodată, scrie editorialistul Constantin Tănase în cotidianul Timpul, referindu-se la prima rundă de discuţii dintre Alianţa pentru Integrare Europeană şi comunişti în privinţa alegerii preşedintelui.

El spune că nu are încredere în sinceritatea reprezentanţilor celor patru partide parlamentare şi că ar fi vorba doar de un joc de culise. 'Liniştea de pe frunţile celor patru actori înseamnă că circul politic de la Chişinău nu s-a încheiat, ci şi-a inaugurat o nouă stagiune', consideră autorul.

Dacă până acum 'pacificatorii' ruşi tratau cetăţeanul simplu al Republicii Moldova ca pe un 'gunoi', după uciderea lui Vadim Pisari, ei au toate motivele să-şi şteargă picioarele şi de guvernanţii acestui pretins stat, scrie Jurnal de Chişinău, referindu-se la tânărul omorât de un militar rus. În urma incidentului de la Vadul lui Vodă, ruşii au devalorizat viaţa cetăţeanului Republicii Moldova aproape de zero, adaugă ziarul.

Un nou ambasador rus în Republica Moldova va fi la fel de nesimţit ca şi Valeri Kuzmin, susţine Nicolae Negru în Jurnal de Chişinău. Expulzarea lui Kuzmin, deşi poate aduce o oarecare satisfacţie, nu rezolvă problema preîntâmpinării unor noi omoruri, problemă care derivă din aflarea nelegală a trupelor ruse pe teritoriul Republicii Moldova, se menţionează în articol.

'Agricultura Moldovei, lăsată la voia Domnului', titrează Adevărul. Ziarul scrie că, pentru prima dată în ultimii 60 de ani, doar 10% din culturile de toamnă au intrat în iarnă înfrăţite, motiv pentru care Republica Moldova riscă să rămână în acest an fără grâne. Savanţii susţin că de vină este seceta catastrofală din toamna anului 2011 care a întârziat cu aproape două luni semănatul. Pe de altă parte, Vasile Bumacov, ministrul agriculturii, susţine că nu există motive de îngrijorare.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor