Circa 200 de aleşi şi funcţionari, prinşi de ANI cu ocaua mică

ANI a constatat în primele 4 luni ale acestui an 211 incidente de integritate, respectiv incompatibilităţi şi conflicte de interese.
Bogdan Stan, preşedinte, Agenţia Naţională de Integritate (ANI) (Eugen Horoiu/Epoch Times)
Loredana Diacu
28.04.2016

Agenţia Naţională de Integritate a finalizat în primele patru luni ale acestui an 402 dosare, constatând 211 incidente de integritate şi 11 cazuri de averi nejustificate, cu o valoare totală de aproape un milion de euro.

"În perioada ianuarie - aprilie 2016, diferenţa totală constatată în cele 11 cazuri de averi nejustificate, este de aproximativ 4.082.139 Lei (aprox. 981.454 Euro), precizează ANI, într-un comunicat de presă remis Epoch Times.

Potrivit comunicatului, din cele 402 dosare analizate, ANI a constatat 211 incidente de integritate: 123 cazuri de incompatibilitate, 52 cazuri de conflicte de interese administrative, 11 cazuri privind constatarea unor diferenţe nejustificate între averea dobânditã şi veniturile realizate, dar şi 15 cazuri de conflicte de interese penale, respectiv 10 cazuri referitoare la constatarea indiciilor privind săvârşirea infracţiunilor asimilate faptelor de corupţie, fals în declaraţii etc.

Cele 211 incidente de integritate au vizat un număr de 192 persoane evaluate, dintre care 2 deputaţi, un senator, un preşedinte Consiliu Judeţean, 45 de primari, 42 de viceprimari, 51 de consilieri locali, 1 fost prim procuror precum şi numeroase alte persoane cu funcţii de conducere în cadrul instituţiilor publice.

În perioada de referinţă, constatările Agenţiei au fost menţinute în 50 de cazuri, fie prin deciziile definitive şi irevocabile ale instanţelor, fie prin necontestarea raportului de evaluare, astfel: 36 de cazuri în care au fost constatate situaţii de incompatibilităţi, 13 cazuri în care au fost constatate situaţii de conflicte de interese administrative, dar şi un caz în care instanţele de judecată au dispus confiscarea unei diferenţe nejustificate. Mai mult, instanţele de judecată au dispus condamnarea la închisoare cu suspendare, sau cu executare, în 4 cazuri de fapte penale pe care A.N.I. le-a înaintat organelor de cercetare penală, se mai arată în comunicatul ANI.

În plus, într-unul dintre cazurile în care instanţa a constatat, printr-o decizie definitivă şi irevocabilă, existenţa unei diferenţe nejustificate, Agenţia a dispus aplicarea interdicţiei de a mai ocupa o funcţie sau o demnitate publică, în conformitate cu prevederile art. 17 alin (6) din Legea nr. 176/2010, ”persoana a cărei declaraţie de avere a fost supusă evaluării, fiind identificate diferenţe semnificative, în sensul prevederilor art. 18, este considerată incompatibilă”.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor