Cioloş explică de ce l-a schimbat pe tânărul Andrei Baciu de la Ministerul Sănătăţii

Dacian Cioloş a decis să nu îl mai includă în noul său Cabinet pe Andrei Baciu, propunerea sa iniţială pentru ministerul Sănătăţii, şi l-a înlocuit pe acesta cu Patriciu Achimaş-Cadariu, şeful Institutului Oncologic din Cluj-Napoca.
Comisarul european pentru agricultură şi dezvoltare rurală, Dacian Cioloş. (Epoch Times România)
Andrei Pricopie
16.11.2015

"Pentru că sunt nişte lucruri pe care dânsul (Andrei Baciu - n.r.), din păcate, nu mi le-a spus. Dincolo de calităţi, competenţe profesionale şi idei, aceste lucruri care au fost semnalate în media sunt pentru mine foarte sensibile şi nu vreau să pătez în niciun fel imaginea şi integritatea acestui Guvern şi de aceea am luat această decizie foarte rapid, imediat ce am aflat. (...)

Am aflat uitându-mă în presă. Colegii mei, colaboratorii mei, care urmăresc presa, mi-au semnalat acest lucru şi în următoarele cinci minute am luat decizia", a declarat Dacian Cioloş, citat de Agerpres.

Întrebat de jurnalişti când a aflat că Andrei Baciu este medic rezident, Dacian Cioloş a replicat: "Am aflat când am văzut CV-ul.

"Eu l-am luat, dincolo de aceste lucruri, pentru experienţa pe care am văzut-o, nu am avut aceste detalii în CV-ul pe care mi l-a prezentat, dar am văzut experienţa şi din discuţiile pe care le-am avut cu el mi s-a părut că sunt anumite idei interesante. Mi-am asumat propunerea şi îmi asum şi decizia de a-l scoate de pe listă", a adăugat premierul desemnat.

Potrivit informaţiilor apărute în presă şi pe reţelele de socializare, tânărul în vârstă de 28 de ani a activat anterior şi ca model, astfel că, la scurt timp după nominalizarea sa, au început să circule fotografii în care apărea inclusiv în lenjerie intimă.

Întrebat dacă această decizia are legătură cu Liviu Dragnea, cel care declarase anterior că l-a avertizat că nu va vota guvernul dacă îl păstrează pe Andrei Baciu, premierul desemnat a replicat: "L-am retras pentru că aşa am decis eu".

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor