Cine se hraneste cu timpul nostru?

Exista o poveste frumoasa despre o fetita misterioasa care venise sa salveze oamenii de cei care le furasera timpul.

Momo, caci asa o cheama pe fetita, din cartea cu acelasi nume a lui Michael Ende, traia alaturi de prietenii ei intr-un timp in care lucrurile erau mult mai simple pentru toata lumea si toti aveau viata suficient de incapatoare pentru a o imparti cu bucuriile si necazurile semenilor lor. Momo era remarcabila prin faptul ca avea un dar deosebit: stia sa asculte cu adevarat. Pur si simplu ascultandu-i pe toti cu atentie, ea putea gasi raspunsuri la problemele lor, ii impaca pe cei certati, iar cei care vorbeau cu ea se intelegeau mai bine pe ei insisi.

In general, cu totii aveau timp sa le pese de ceilalti, iar acesta era modul lor obisnuit de viata.

Dar a venit o zi in care, Oamenii Cenusii, care fumau mereu niste trabuce cenusii, si coborau mereu din niste masini negre, au inceput sa propuna oamenilor un schimb “rentabil” care avea sa-i faca mai eficienti, spuneau ei. Li se spunea ca-si pot economisi mai bine timpul, si ca orice timp economisit, se va depozita in Banca Timpului, timp ce urma sa le fie restituit mai tarziu, cu dobanda. Tot ceea ce trebuiau oamenii sa faca era sa renunte la activitatile asa-zis nefolositoare, precum discutiile intre prieteni.

Treptat, influenta sinistra a Oamenilor Cenusii a afectat intreg orasul: viata a devenit sterila, lipsita total de tot ceea ce era considerat pierdere de timp: activitati sociale, recreere, arta, imaginatie si chiar odihna. Cladirile si hainele erau facute la fel pentru toti, pentru ca nimeni nu mai avea timp pentru a crea ceva placut ochilor, iar ritmul vietii devenise innebunitor. Oamenii nu mai aveau timp nici macar sa se mai priveasca unii pe altii, tot ceea ce puteau face era sa munceasca intr-o viteza continua, obsedati doar de ideea de a economisi tot mai mult timp, caci asta li se tot repeta.

In realitate, cu cat economiseau mai mult, cu atat aveau mai putin, iar acesta nu li se mai returna niciodata. Oamenii realizau ca erau tot nefericiti, ca inainte era altfel, dar amanau mereu (nu mai aveau timp) sa se gandeasca la de ce-ul capcanei in care cazusera.

Momo a fost singura care si-a dat seama de pericol, pentru ca timpul ei insemna timpul acordat altora. Cand si-a vazut proprii prieteni dezumanizati si robotizati, a dejucat planul malefic al Oamenilor Cenusii. A reusit sa intre in Banca Timpului si a vazut ca tot timpul furat oamenilor (timpul lor era sub forma unor flori de o frumusete nemaiintalnita) era consumat de Cenusii pentru acele tigari din care acestia fumau mereu ca sa supravietuiasca. Fara acele tigari (adica fara timpul oamenilor) acestia nu ar fi putut sa existe.

Peripetiile prin care a trecut Momo erau toate legate de inima ei. Dar inima ei era cu totul dedicata celorlalti, asa ca a reusit sa salveze oamenii, redandu-le timpul lor. Si-a dat seama in final ca totul era de fapt simplu, si tot ceea ce era de facut era sa arunce tigarile din gura Oamenilor Cenusii. Fara ele acestia se transformau instantaneu intr-un scrum care disparea si el fara urma.

Nu am putut decat sa-mi amintesc de aceasta poveste intr-un moment de liniste pe care mi l-am acordat astazi, dupa o zi naucitoare in care lucrurile ce trebuia sa le rezolv in logica normala, pareau ca au o alta logica, a lor.

Se intampla frecvent acest lucru, poate mai des in Romania, tara hartiilor si a asteptatului la usi.

Momo a fost singura care si-a dat seama de pericol, pentru ca timpul ei insemna timpul acordat altora.

De exemplu: de ce ar dura o defectiune tehnica la un telefon si internet mai bine de 4 zile, in conditiile in care ai sunat in fiecare zi solicitand remediere, erai in baza lor de date cu urgentarea problemei?

De ce ai mereu de alergat la mai multe usi si cladiri dupa confirmari si semnaturi chiar si pentru a depune o simpla cerere pentru care ai respectat toti pasii ceruti initial de institutia respectiva?

Abia dupa ce m-am linistit am aflat raspunsul. Le dadusem prea mare atentie. Problemelor, de fapt. Le-am permis sa devina prea importante si, neglijandu-mi lucrurile cu adevarat importante nu am mai vazut decat problema care venea peste mine sa ma striveasca. Si mai e ceva: in Romania, unele corvezi se rezolva deseori printr-un simplu „ignore”.

Astfel ca, spre sfarsitul zilei, am contemplat rezolvarea: pentru internetul nefunctional am primit provizoriu un internet mobil, gratuit. Dar a trebuit ca ideea sa vina de la mine. Pentru hartia ce parea ca nu era in regula a fost in regula cand le-am aratat procedura pe care ei trebuiau s-o respecte si sa ignor argumente si alte discutii.

De fapt hotii timpului nu sunt cei de care ne izbim prin institutiile care ne omoara timpul. Adevaratii hoti nici nu-i vedem. Vedem doar viata noastra „transformata”. Vedem ritmul care ne striveste si timpul care ni se ia, fara sa fim intrebati. Si vedem societatea, asa cum este ea, cu salarii de subzistenta, dar cu facturi imense; cu vise mari, americane, dar cu imposibilitatea de a le atinge in viata dintre noua si cinci. Si mai stim ca ei sunt creatorii unei astfel de societati strambe si tot ei cei care striga dupa libertate si respectarea drepturilor oamenilor.

Si mai vedem, in rarele noastre momente de respiro, in care ne gandim si la ceilalti, ca viata noastra capata de fapt sens exact in acele momente si ca problemele noastre devin mai mici sau dispar.

Oamenii Cenusii vor sa dispuna doar ei de timpul nostru, nu vor sa ne gasim timp pentru ceilalti, timp pentru a fi mai buni si timp pentru a sta de vorba cu noi insine mai des. Tocmai acestea care nu ar lasa inima sa se usuce. E noi sau ei, caci, inima noastra uscata le-ar folosi trabucelor lor.