Cine mai merge la scoala?

Cu Bac sau fara Bac la facultate? Evident, problema este pusa, iarasi (pentru a cata oara?) prost. Precum si celelalte carora le spunem pretentios, reforme. Nici trecerea clasei a 9-a la gimnaziu, nici foaia de parcurs care li s-a dat anul acesta profesorilor, nici camerele de filmat din timpul examenului de bacalaureat, precum si multe alte decizii periferice ale problemelor de fond, nu ating nicicum punctele nevralgice si agonia in care se zbate sistemul de invatamant in Romania.

De fapt toate aceste “inovatii” mai rau incurca. Problemele reale sunt impinse tot mai la fund, facand tot mai anevoioasa analizarea lor in masura in care s-ar dori gasirea de solutii.

Pentru licentiatii, doctorii si profesorii cu functii mari in partide, pentru care studiul si scoala nu au fost niciodata puncte forte, dar care si-au trimis copiii sa studieze la Sorbona sau Stanford, problemele acute din invatamant, evitate intotdeauna cu grija, au crescut ca bulgarele de zapada, sufocandu-ne pe toti - parinti, elevi, profesori - cu probleme fara iesire.

Etapa industrializarii, careia ii corespundea vechiul sistem de invatamant predare-redare, a trecut. Profesorul transmitea informatia si elevul/studentul trebuia s-o memoreze, in principal, fara contributii personale majore, pentru ca scopul societatii era sa produca muncitori, capabili sa lucreze pe banda, cu masini, nu creatori si inovatori.

Astazi situatia s-a schimbat, dar invatamantul a ramas in esenta acelasi, fara sa tina pasul cu noua era in care am intrat, cea a informatizarii. Munca pe care o indeplineau muncitorii de ieri, astazi o fac masinile, o serie de meserii au disparut, au aparut domenii si preocupari noi, pentru care este nevoie de alta pregatire. Exista acele profesii la granita intre business si management, intre cercetare si implementare, intre marketing, psihologie si public relations, plus ca vechile joburi primesc o alta “fisa a postului”. Pe scurt, accentul se pune pe comunicare, diplomatie, rezolvarea starilor de urgenta, rezolvarea conflictelor.

Cum poate crea invatamantul incremenit si nostalgic acelor “good old days” abilitatile cu care sa se poata opera in noi contexte? In ce masura se bazeaza el nu atat pe redarea informatiei, cat pe prelucrarea si folosirea ei pentru rezolvarea problemelor? In ce masura dezvolta metodele sale gandirea analitica, practica sau cea laterala? In ce masura reuseste el sa antreneze tinerii in proiecte reale din societate? Cum leaga el teoria de elevi in cele 6-7 ore de scoala zilnic de realitatea care se intampla in jurul lor? Ce acces la practica au acestia in domeniul viitoarelor meserii pe care si le doresc?

Ce concordanta exista intre ceea ce se intampla in cei 4 ani de liceu cu finalitatile educatiei descrise livresc si in termeni de specialitate pretentiosi in cartile de pedagogie? Care sunt scopurile reale ale invatamantului? Daca judecam dupa ceea ce se intampla in scoli, scopul e departe de cel afisat idealist peste tot in documente si rapoarte. Scopul, cel care se vede, e ca dupa terminarea celor 4 ani, in care elevul a stat cuminte in banca, nu a deranjat ora, si-a facut temele, a reprodus tot ce spunea profesorul la ora, sa-si verse toate aceste cunostinte in examenul final de bacalaureat. Ce va vrea sa faca de aici incolo e treaba lui si nu mai priveste institutia scolara care l-a produs. Oricum nu exista o legatura logica si naturala intre scoala si piata locurilor de munca sau locurile la facultati.

Astfel, elevul nostru cu capul plin de teorii care nu-i folosesc la nimic, debusolat, intra intr-o lume pentru care nu a fost pregatit, pentru ca si cei care ar fi trebuit sa-l pregateasca sunt nepregatiti. Daca intra in “campul muncii” va invata sa se sacrifice ca si parintii lui pentru supravietuire, daca intra la facultate va trebui, la indicatia noilor profesori “sa uitati tot ce ati invatat pana acum”.

Oricum, daca in copilaria lui avea visele lui pentru care a invatat asa cum i s-a spus, va trebui sa le uite. Dar mai sunt si cazurile fericite in care va intelege ceva din tesatura in care a intrat si va incepe sa gandeasca singur. Ar putea avea atunci sansa sa se descopere si sa se disciplineze pentru a face ceea ce se simte chemat sa faca.

Pana atunci insa, chemam copiii la scoala si ne chinuim cu sistemul de pedepse-recompense sa-i facem sa nu lipseasca, sa nu se drogheze, sa nu mai nasca copii din clasa a X-a. Iar la inceputul programului, ii incolonam frumos pe toti sa ascultam imnul in holul scolii. Sunt prea multe de facut ca sa ne mai batem capul daca ceea ce s-a hotarat de sus e o falsa problema sau nu. Poate intr-o zi se vor inventa facultati unde se poate intra fara sa mai faci liceul, daca tot vrem sa sarim etapele si daca tot nu suntem in stare sa atragem copiii la scoala pentru a-i forma ca oameni deplini si nu ca roboti-baze-de-date.