Cine a fost vinovat de blocarea votului din diaspora la prezidenţiale? Românii încă aşteaptă un răspuns
alte articole
Românii din diaspora care au stat ore în şir la cozi interminabile pentru a-şi exprima opţiunea la alegerile prezidenţiale, dintre care mulţi nici nu au mai apucat, încă aşteaptă pedepsirea vinovaţilor. Responsabilă să facă lumină în acest caz şi să constate dacă, într-adevăr, a existat un act deliberat de blocarea a votului, este DNA, instituţia condusă de Laura Codruţa Kovesi. Ce s-a întâmplat cu dosarul, din decembrie 2014 până acum?
În cursul lunii noiembrie a anului trecut, la DNA s-a înregistrat un dosar penal care viza modalitatea de organizare şi desfăşurare a votului în diaspora. Procurorii anticorupţie au constatat că şi la Parchetul General se află înregistrat un dosar penal cu acelaşi obiect, astfel că în decembrie DNA a preluat şi acest dosar, reunind cele două cauze.
De atunci ancheta nu a avansat în mod semnificativ a dezvăluit gândul.info, care arată că investigaţia este încă în stadiul cercetării penale a faptelor, "in rem", fără să fie începută urmărirea penală împotriva vreunei persoane anume.
Într-un răspuns transmis publicaţiei citate, DNA a explicat că Autoritatea Electorală Permanentă, Guvernul României şi Ministerul Afacerilor Externe au trimis documentele solicitate, în cauză au fost audiate mai multe persoane, despre care nu se pot însă oferi detalii, ancheta fiind în curs.
Potrivit unor surse judiciare, printre persoanele audiate nu se află cei cu cea mai mare putere de decizie în timpul alegerilor prezidenţiale, premierul Victor Ponta, sau foştii miniştrii de Externe Titus Corlăţean şi Teodor Meleşcanu.
MAE a refuzat atunci solicitările venite din partea mai multor diplomaţi români privind organizarea secţiilor de votare, luând decizii care, după cum bine ştim, au dus la formarea unor cozi nesfârşite de oameni şi la împiedicarea multora dintre ei să voteze. În apărarea sa, Guvernul Ponta a invocat faptul că nu a suplimentat numărul secţiilor de votare pentru ca legea nu permite acest lucru, în ciuda faptului că Autoritatea Electorală Permanentă a transmis public că acest lucru este posibil, fiind însă prerogativa Guvernului, nu a sa.
Vanghelie şi Geoană încalcă legea tăcerii
Unul dintre martorii din acest dosar este nimeni altul decât edilul Sectorului 5, Marian Vanghelie, care, supărat că a fost exclus din PSD de Ponta&Co, după mai bine de 20 de ani de activitate, a început să lanseze în spaţiul public acuzaţii cu iz penal, încălcând legea tăcerii (omerta) care domnea până atunci în PSD.
„Ponta ştia, iar Dragnea l-a oprit să facă secţiile de votare. Eu cred, că pentru că şi-au bătut joc de români, trebuie să se înceapă urmărirea penală pentru aceşti vinovaţi. Să nu se mai ascundă în spatele MAE”, a declarat la scurt timp după excludere Marian Vanghelie, în prezent el însuşi devenit "client" DNA, acuzat fiind că a luat mită impresionantă suma de 90 de milioane de euro.
„Nu se poate să opreşti un drept fundamental. Aici e vorba de sute de mii de români şi nu este vorba de un moft de-al lui V. Ponta şi al lui Liviu Dragnea. (...) Liviu Dragnea, în calitate de director de campanie, cu staff-ul, cu Bogdan Teodorescu, cred că s-au năpustit asupra ministrului Titus Corlăţean, şi bineînţeles cu decizia luată la final a lui Victor Ponta, pentru că i s-a spus foarte clar că dacă dau drumul la vot în diaspora au pierdut. Şi au spus ca şi-o asumă. Şi dacă şi-au asumat-o, păi atunci să şi-o asume. Eu am spus - să se ia stenogramele telefoanelor acestor colegi. Poate am fost lângă unul dintre colegi când au discutat”, a adăugat edilul.
Cu altă ocazie Vanghelie a precizat că deţine de asemenea informaţii potrivit cărora Guvernul ar fi primit sesizări de la ambasadori cu privire la procesul de votare din străinătate.
„Am informaţii că au primit de la ambasadori. Cred că DNA poate să verifice, să ia stenogramele domnului Bogdan Teodorescu, Dragnea, Ponta şi Corlăţean şi veţi vedea cum au vorbit şi cum le-au oprit, pentru că au spus că nu se poate, pentru că pierdem alegerile şi îşi asumă răspunderea pentru chestia asta. Mă refer la interceptări telefonice", a declarat Vanghelie.
La întrebarea dacă după ştiinţa sa, Victor Ponta a fost interceptat telefonic, Vanghelie a precizat că, ce a vrut să spună este că "se pot scoate (convorbirile), sunt şase luni în care stau aceste interceptări la Vodafone".
Marian Vanghelie nu a fost singurul care i-a acuzat pe Ponta şi Dragnea că au sabotat organizarea votului în diaspora. La rândul său, Mircea Geoană, exclus şi el din PSD, a afirmat atunci că există suficiente informaţii cu privire la faptul că, în ceea ce priveşte organizarea procesului de vot în diaspora, se poate vorbi de un act deliberat de limitare a exercitării dreptului constituţional la vot, de care se fac vinovaţi în principal Ponta şi Dragnea.
"Cei de la MAE au cerut oamenilor să strângă semnături pentru a le aproba solicitarea, apoi nu au făcut nimic. Veţi vedea acolo tabele cu zeci de mii de semnături (pentru înfiinţarea de secţii noi) – care au fost total ignorate. Erau avertizaţi (Guvernul n.r.) şi nu au făcut nimic. În diaspora e necesar un număr dublu de secţii de vot. Am informaţii că a fost o discuţie şi ştiu clar că Ponta exclusiv a decis să nu fie mai multe secţii", a declarat Mircea Geoană.
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.