Cifrele privind inegalitatea socială din China nu se potrivesc

Biroul Naţional de Statistică al Chinei a publicat recent coeficienţii Gini din anul 2003 până în 2012, după un deceniu de tăcere referitor la acest subiect. Datele arată cum coeficientul a atins un maxim în 2008, ajungând la 0.491, dar a scăzut treptat de atunci. Potrivit statisticilor oficiale, în 2012 acesta a rămas la 0.474.

Cu toate acestea, numerele au fost puse la îndoială în mare măsură. Majoritatea chinezilor care au beneficiat de educaţie într-o şcoală superioară ştiu că acest coeficient Gini este un indice de măsurare a inegalităţii şi un coeficient Gini de 0,4 sau mai mare poate duce la tulburări sociale.

Îndoiala în privinţa credibilităţii Guvernului

Cei zece ani de guvernare a lui Hu Jintao şi a lui Wen Jiabao nu numai că au epuizat mediul înconjurător al Chinei şi i-au slăbit puterea financiară (cu guvernele locale având datorii mari), dar, mai rău, a erodat credibilitatea guvernului. În special faptul că numărul reşedinţelor de milioane de dolari din China s-a ridicat la 670,000 - al treilea ca mărime din lume, după Statele Unite şi Japonia - a iritat cel mai mult publicul.

În acelaşi timp, odată cu creşterea preţurilor locuinţelor, agravarea şomajului şi a inegalităţii dintre venituri, cei din clasa de jos urcă pe scara socială extrem de anevoios, în timp ce cei din clasa de mijloc pot aluneca cu uşurinţă de pe poziţiile lor.

În contextul intensificării polarizării sociale şi a degenerării sociale, micile frânturi de informaţii obţinute prin eludarea cenzurii stricte, le-a permis uneori chinezilor obişnuiţi să întrevadă faptul că bogăţia Chinei a fost concentrată în mâinile câtorva.

Conform unui set de date larg răspândite din 2010 citând Ministerul Chinez al Finanţelor, cele mai bogate 10% dintre reşedinţe posedă 45% din averea din zonele urbane, în timp ce cele mai sărace 10% dintre acestea deţin doar 1,4%.

Mulţi chinezi mai ştiu, de asemenea, că 64,3% din populaţia Chinei se încadrează în grupurile cu venituri mici şi medii spre mici. Din 2005, 19% din populaţie, respectiv 254 de milioane, au trăit sub pragul internaţional al sărăciei de 1.25 dolari pe zi.

Propaganda regimului comunist chinez susţine că Statele Unite au cea mai mare concentraţie de avere şi cea mai mare inegalitate a veniturilor din lume. Dar, conform Băncii Mondiale, 5% dintre americani controlează 60% din averea totală a ţării, în timp ce în China, 1% din cetăţeni deţin 41,4%.

Potrivit acestei statistici concentraţia de avere din China a depăşit-o de departe pe cea din Statele Unite, iar China a devenit ţara cea mai polarizată din lume.

În timp ce Biroul de Statistică a păstrat secret coeficientul Gini al naţiunii timp de un deceniu, alte institute de cercetare şi-au mediatizat propriile concluzii.

Naţiunile Unite estimează că mărimea coeficientului pentru China a fost de peste 0.52 în anul 2010, a patra ca mărime din lume şi ar ajunge mai sus de 0.55 în 2011, rămânând în acelaşi timp pe a patra poziţie de la vârf.

Printre cele peste 190 de ţări din Organizaţia Naţiunilor Unite, aproximativ 150 au statistici complete şi mai puţin de 10 au coeficienţi Gini mai mari de 0.49. Coeficientul Chinei este doar cu puţin mai mic decât al celor mai sărace trei ţări din lume.

În decembrie 2012, Centrul Chinez de Sondare a Finanţelor Personale din cadrul Universităţii de Sud-Vest de Finanţe şi Economie din Chengdu a citat un coeficient Gini de 0.61 bazându-se pe o cercetare din 2010 a 8.438 de reşedinţe din China. Raportul a precizat, de asemenea, că o astfel de diferenţă enormă de venituri cum există în China de astăzi este o raritate în lume.

Biroul de Statistică al Chinei a publicat versiunea sa a coeficienţilor Gini strânşi pe o durată de un deceniu, imediat după ce Universitatea de Sud-Vest a lansat raportul său, probabil, într-o încercare de a-i neutraliza efectul. Dar decalajul imens dintre cifrele oficiale şi statisticile altor organizaţii a fost pus sub semnul întrebării de multă lume.

Unii blogeri au declarat batjocoritor că nu poţi face nimic referitor la polarizarea veniturilor, poţi doar să modifici coeficientul Gini.

Punctul nevralgic: veniturile obscure

O mare parte a bogăţiei sociale a Chinei este distribuită sub formă de venituri obscure - partea semnificativă a veniturilor locuitorilor din mediul urban care se află în afara supravegherii şi controlului statului.

În timp ce oficialii şi bogaţii pot obţine cu uşurinţă sume mari de venituri obscure, chinezii de rând rareori au astfel de oportunităţi. Biroul Naţional de Statistică nu a fost în măsură să ia în considerare veniturile din corupţie în calculul său al Gini, astfel încât coeficientul său nu poate reflecta cu exactitate diferenţa reală dintre veniturile din China.

Valoarea exactă a veniturilor obscure ale Chinei este imposibil de aflat, dar datele oficiale publicate în mai 2012 oferă un indiciu. În ultimii 30 de ani, 4,2 milioane de oficiali ai Partidului au fost implicaţi în acte de corupţie, din care 90 de oficiali de la nivel local sau ministerial au fost anchetaţi şi pedepsiţi.

Deşi autorităţile chineze au fost moderate privind dezvăluirea publică a cazurilor de corupţie, multe cazuri raportate de către mass-media implicau deturnare de zeci sau sute de milioane de dolari.

Cel mai mare record mediatizat este deţinut de Zhang Shuguang, fostul director al Biroului de Transport din cadrul Ministerului Căilor Ferate. Acesta a fost demis şi acuzat de virarea a 2,8 miliarde de dolari în contul său bancar din străinătate.

În plus, de multe ori oficialii corupţi deţin zeci de case. De exemplu, mass-media chineze au raportat recent că un fost oficial al administraţiei de locuinţe a fost arestat pentru că membrii direcţi ai familiei sale aveau 31 de case.

Dar ceea ce a fost expus este doar o foarte mică parte din corupţia reală din China. Aproximativ 80-95% din cazurile de corupţie rămân nemediatizate sau nepedepsite.

Majoritatea chinezilor nu au privilegiul să audă un "secret de stat". Cu toate acestea, aristocraţii roşii s-au folosit de puterile lor pentru a acumula averi uriaşe, iar sursele, dimensiunea şi locul unde sunt banii lor sunt secrete bine păstrate. Acesta este motivul pentru care mass-media conduse de stat pot reproşa extravaganţa dictatorilor străini fără a se simţi jenate.

Dar, în 2012, a apărut o fisură în blocajul oficial privind mărimea bogăţiei figurilor de top ale regimului. Facţiunile politice au revelat informaţii confidenţiale despre averea adversarilor lor presei din întreaga lume, în scopul de a obţine avantajul într-o luptă acerbă pentru putere. Reporteri de la New York Times şi Bloomberg au expus vârful aisbergului bogăţiei aristocraţilor roşii.

Deşi aceste rapoarte mass-media au fost cenzurate în China, povestirile au fost larg răspândite din om în om.

Un coeficient Gini mai mare presupune o diferenţă de venituri mai mare. Cum şomajului în rândul noilor absolvenţi de facultate creşte şi calea către un statut social superior este blocată, sărăcia este transmisă generaţiei următoare a populaţiei sărace. Dacă o societate are din ce în ce mai mulţi săraci, care nu pot vedea un viitor mai luminos, ura se va acumula şi va deveni imposibil de rezolvat.

He Qinglian este un proeminent autor şi economist chinez. Stabilită în prezent în SUA, ea a scris "Capcanele Chinei", care se referă la corupţia din reforma economică a Chinei din anii 1990 şi "Ceaţa Cenzurii: Controlul mass-mediei din China", care vorbeşte despre manipularea şi limitarea presei. Aceasta scrie regulat despre probleme contemporane sociale şi economice chineze.