Chişinău: Occupy Guguţa a revenit! Renumitul Protest Permanent continuă
alte articole
Pe 28 august, spaţiul din faţa Cafenelei Guguţa a reînviat, au anunţat tinerii activişti, după ce cu doar cu o zi înainte, peste 50 de mascaţi au dat năvală peste spaţiul celor de la Occupy Guguţa, au scos protestatarii de-acolo şi au dat jos cortul, în temeiul unei dispoziţii semnate de primarul auto-intitulat interimar, Ruslan Codreanu, la 24 august, dar adusă la cunoştinţă publicului abia în momentul evacuării, în dimineaţă zilei de 27 august.
„În câteva ore a fost reinstalat cortul, renumitul banner “Slujesc poporului, nu dictatorului” şi steagul Protest Permanent. A mai apărut un nou banner de la diaspora din Frankfurt “Moldova va fi independentă” şi un steag “Free Moldova” de la diaspora din Londra. Cei peste 100 de participanţi, scena improvizată, micul concert şi discursurile de susţinere au şters mica nedreptate şi intimidare de doar o zi înainte”, se arată într-un comunicat Occupy Guguţa.
Toate acestea s-au întâmplat fără o comunicare sau explicaţie prealabilă a acţiunilor, activiştii punctând că autorităţile s-au purtat cu ei de parcă ar fi fost nişte terorişti. Marţi, aceştia s-au adresat primarului interimar Ruslan Codreanu, solicitând explicaţii despre preluarea forţată a păleţilor şi pancartelor de către angajaţii de la Spaţii Verzi şi au solicitat întoarcerea acestora.
Evenimentul a început cu renumitele tobe şi răsunetul “Aşa sună democraţia”, a continuat cu un mic concert şi o prezentare a celor de la „Are We Europe” care au prezentat un proiect multimedia despre Occupy Guguţa.
În timpul concertului, Mircea Baştovoi a cântat despre Cafeneaua Guguţa: “Nu încerc să compensez, ci doar vreau să am cel mai înalt şi urât hotel, chiar în parc. În Parcul Central”, făcând referire la faptul că liderul Partidului Democrat, Vlad Plahotniuc îşi doreşte să construiască în acel loc un centrul comercial du 9 etaje.
În contextul anulării votului chişinăuienilor din data de 20 mai şi 3 iunie în urma cărora Andrei Năstase a fost ales primar al municipiului Chişinău, Andrei Lutenco a cântat şi el deja renumitul cântec “Iaca Asta”: “Pot să vină s-anuleze, numai n-ai cum anula”.
În pauze, mai multe persoane au manifestat susţinerea faţă de comunitatea Occupy Guguţa care este o acţiune de protest permanentă pentru apărarea democraţiei în Republica Moldova, spunând că s-au regăsit în această mişcare, mai ales că vor să rămână în ţară sau că li s-a reîntors speranţa în protest.
Occupy Guguţa va continua să facă evenimente în faţa cafenelei şi să protesteze permanent. Totodată, au menţionat tinerii, mai sunt trei zile în care doritorii pot contribui la campania de crowdfunding, venind cu mulţumiri adresate celor care au documentat şi eu prezentat echidistant situaţia protestului Occupy Guguţa.