PAS: Pericol pentru R. Moldova este guvernarea coruptă, nu unioniştii blocaţi la frontieră
alte articole
Partidul Acţiune şi Solidaritate (PAS) cere abrogarea imediată a ”odioasei hotărâri” a autorităţilor de frontieră şi permiterea accesului pe teritoriul Republicii Moldova a ”fraţilor români” care participă la Marşul Centenarului, deoarece refuzul pe motiv „că nu ar avea argumente întemeiate să o facă” este unul abuziv şi vine în contradicţie cu angajamentele pe care R. Moldova le-a luat în Acordul de Asociere cu UE.
”Acest gest neprietenesc pune în pericol regimul liberalizat de vize de care beneficiază cetăţenii Republicii Moldova şi riscă să adâncească izolarea internaţională în care ne-a adus regimul Plahotniuc-Dodon”, a adăugat PAS, concluzionând că pericol pentru statul Republica Moldova nu sunt cei care cred în idealul Unirii sau al eurointegrării, ci o guvernare coruptă şi iresponsabilă, care doreşte izolarea ţării de lumea civilizată.
După ce au mers 1.200 de kilometri pe jos pentru a aduce Flacăra Unirii de la Alba Iulia la Chişinău, unioniştii s-au trezit blocaţi la vamă. Aceştia de două nopţi dorm în corturi şi, indignaţi de refuzul accesului în Moldova soră, au anunţat că vor intra în greva foamei cerând totodată asistenţă consulară.