China susţine că a dezvoltat un sistem AI prin care poate citi “minţile” membrilor de partid şi le poate evalua “loialitatea”
alte articole
China ar fi creat un sistem de inteligenţă artificială (AI) care poate evalua loialitatea membrilor Partidului Comunist Chinez (PCC). Potrivit lui Didi Tang, reporter Times în Beijing, sistemul a fost dezvoltat de cercetătorii de la Hefei Comprehensive National Science Centre, relatează Daily Mail.
Sistemul poate analiza expresiile faciale şi undele cerebrale ale membrilor PCC pentru a determina cât de receptivi sunt aceştia la “educaţia gândirii”.
Tang spune că tehnologia a fost detaliată într-un articol care a fost încărcat pe internet la 1 iulie şi şters la scurt timp după aceea.
În articol se spunea: “Pe de o parte, [sistemul – n.r.] poate judeca modul în care membrii de partid au acceptat gândirea şi educaţia politică. Pe de altă parte, va furniza date reale pentru gândirea şi educaţia politică, astfel încât aceasta să poată fi îmbunătăţită şi îmbogăţită”.
Tehnologia AI va consolida “încrederea şi determinarea” membrilor Partidului Comunist “de a fi recunoscători partidului, de a asculta partidul şi de a urma partidul”.
Se pare că Hefei Comprehensive National Science Centre a încurajat 43 de membri ai PCC, care fac parte şi din echipa de cercetare, să testeze această tehnologie.
Un material video publicat împreună cu articolul, care a fost de asemenea şters, arăta un cercetător care intra într-o cabină, stătea în faţa unui ecran şi se uita la articole care promovau politica şi realizările partidului.
“Cabina poate vedea expresiile cercetătorului, eventual prin intermediul unor camere de supraveghere”, a afirmat Tang.
Nu este clar dacă tehnologia de citire a undelor cerebrale se află în cabină sau cum va fi implementat întregul sistem pentru a monitoriza milioanele de membri PCC din întreaga ţară.
Dar se pare că citirea undelor cerebrale ale oamenilor nu este ceva nou în China. În 2018, South China Morning Post a raportat că tehnologia de scanare a creierului a fost folosită pe muncitorii din fabricile din Hangzhou.
Aceasta a implicat utilizarea unor căşti speciale de citire a creierului pentru a citi emoţiile unui lucrător şi folosirea unor algoritmi de inteligenţă artificială pentru a detecta descărcările emoţionale, cum ar fi depresia, anxietatea sau furia.
Partidul Comunist Chinez, care conduce China cu o mână de fier şi în fruntea căruia se află acum Xi Jinping, consideră că “gândirea şi educaţia politică” sunt esenţiale pentru loialitatea faţă de partid.
Partidul are deja o “aplicaţie de îndoctrinare” pentru membrii săi, numită “Xuexi Qiangguo” sau “Studiază pentru a face China puternică”.
Aplicaţia îi obligă pe cei 96,77 milioane de membri ai săi să câştige puncte citind articole, vizionând videoclipuri şi răspunzând la chestionare despre eroii comunişti.
De asemenea, aplicaţia urmăreşte timpul petrecut de utilizatori navigând printre citatele preşedintelui Xi Jinping şi vizionând videoclipuri scurte cu discursurile şi călătoriile sale.
Membrii au posibilitatea de a-şi îmbunătăţi punctajele în schimbul unor cadouri precum produse de patiserie şi tablete, a relatat anterior AFP.
Între timp, Guvernul comunist chinez a fost criticat tot mai dur pentru aparatul său de supraveghere care include elemente de înaltă tehnologie, de la camerele de securitate cu recunoaştere facială până la aplicaţiile folosite de poliţie pentru a extrage informaţii personale de pe smartphone-uri la punctele de control.
China este renumită pentru faptul că îşi urmăreşte cetăţenii folosind cele mai noi tehnologii - în special un sistem de rating social asemănător cu cel din Black Mirror pentru a restabili “moralitatea” şi a pune pe lista neagră cetăţenii “nedemni de încredere”.
Anul trecut, s-a dezvăluit că Beijingul a dezvoltat, de asemenea, un “procuror cu inteligenţă artificială” care poate acuza oamenii de infracţiuni cu o precizie de peste 97%.
Acest sistem, care a fost “antrenat” folosind 17.000 de cazuri reale din 2015 până în 2020, este capabil să identifice şi să depună plângere pentru cele mai frecvente opt infracţiuni din Shanghai.
Acestea sunt “provocarea de probleme” - un termen folosit pentru a înăbuşi disidenţa în China - fraudă cu carduri de credit, infracţiuni legate de jocurile de noroc, conducere periculoasă, furt, fraudă, vătămare intenţionată şi obstrucţionarea sarcinilor oficiale.
Un bărbat care a fost penalizat de sistemul de credite sociale din China a declarat că este mai rău decât să ajungi la închisoare.
Bărbatul, identificat ca David Kong, a declarat în 2019 pentru South China Morning Post că i s-a interzis să ia trenul de mare viteză pentru că a fost declarat oficial “rău platnic” de către autorităţi.
Aceste persoane fizice “discreditate”, care au obţinut calificative proaste mai ales pentru că au refuzat să îşi plătească datoriile, sunt descalificate să facă cheltuieli pe produse şi servicii de “lux”, inclusiv să închirieze un apartament, să călătorească cu avionul său cu un tren rapid în China.
“Este chiar mai rău decât să faci închisoare, pentru că cel puţin există o limită pentru o pedeapsă cu închisoarea. A fi pe listă înseamnă că, atâta timp cât nu-ţi poţi achita datoriile în totalitate, numele tău va fi mereu acolo”, a declarat Kong pentru South China Morning Post.
Kong a fost declarat “persoană discreditată” în 2015, după ce afacerea sa de editare a cărţilor a dat faliment. El a afirmat că a împrumutat 1,6 milioane de yuani (180.000 de lire sterline) şi că nu a putut să-i returneze.
Sistemul de credit social evaluează cetăţenii pe baza comportamentului lor zilnic, care poate varia de la creditul bancar până la activităţile lor în social media.
Cu sloganul “o dată discreditat, pretutindeni restricţionat”, sistemul de credit social promite să pedepsească cetăţenii “nedemni de încredere” în diverse moduri.