China desfăşoară cel de-al treilea test de zbor al unui vehicul hipersonic

China a desfăşurat cel de-al treilea test de zbor pentru un vehicul de luptă hipersonic capabil să călătorească la o viteză de 8 ori mai mare decât viteza sunetului.
Vehiculul hipernsonic Wu-14 dezvoltat de China. (Captură Foto)
Andrei Popescu
10.12.2014

China a desfăşurat cel de-al treilea test de zbor pentru un vehicul de luptă hipersonic capabil să călătorească la o viteză de 8 ori mai mare decât viteza sunetului.

Testul, monitorizat de serviciile americane de informaţii săptămâna trecută, a fost cel de-al treilea într-o serie de teste asupra vehicului hipersonic Wu-14 – care manifestă acurateţe şi viteză ridicate, raportează Washington Free Bacon (WFB). Primele două teste au fost desfăşurate mai devreme în acest an.

Un reprezentant al Pentagonului a confirmat testul pentru WFB dar a refuzat să ofere alte detalii. El a adăugat că armata americană este conştientă de rapoartele privind acest test şi monitorizează în mod regulat activităţile de apărare ale forţelor străine.

Lora Saalman, expertă în politică nucleară la Carnegie Endowment for Internaţional Peace, a declarat că cel de-al treilea test chinez al vehiculului Wu-14 într-un an sugerează o tendinţă continuă de militarizare.

Deşi unele forme de arme supersonice există de câteva decenii, noile rachete dezvoltate de SUA, China şi alte state aparţin unei clase separate datorită tehnologiei performante care le permite să călătorească foarte rapid. Aceste arme noi urmează o traiectorie greu de depistat şi îngreunează ţintirea lor de către sistemele anti-rachetă actuale.

Experţii susţin că aceste capacităţi hipersonice indică o dezvoltare militară la scara mare. Mark Scheider, un fost specialist în forţe strategice la Pentagon, a declarat că Wu-14 cel reprezintă o ameninţare serioasă.

SUA şi China s-au implicat în ceea ce unii consideră a fi o cursă a înarmării cu arme hipersonice. În această vară, Statele Unite au testat propria lor rachetă hipersonică după ce China a desfăşurat cel de-al doilea test pentru Wu-14. Deşi ambele ţări şi-au testat cu succes armele hipersonice în trecut, ambele teste din august au eşuat.

Rusia, pentru a nu sta în afara jocului prea mult timp, a anunţat de asemenea planuri pentru a-şi construi prima rachetă hipersonică înainte de anul 2020. India, de asemenea, este implicată în dezvoltarea unor arme similare.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor