Cheia reunirii e la Bucureşti
Vizita cancelarului german Angela Merkel la Chişinău, prevăzută pentru miercuri, 22 august, a suscitat reluarea discuţiei despre reunirea Republicii Moldova cu România după modelul german. Discuţie e prea mult spus, e o invocaţie, un prilej de a ne lamenta, de a zgândări, deja de peste 20 de ani, aceeaşi rană, un fel de exerciţiu colectiv de sadomasochism: de ce nemţilor li s-a 'permis', iar românilor nu, când de fapt întrebarea trebuie pusă altfel: de ce germanii au reuşit şi de ce românii, nu? , scrie analistul Nicoale Negru într-un articol publicat marţi în Jurnal de Chişinău.
'Rusia nu uita, Basarabia nu e a ta!, se scandează de douăzeci şi ceva de ani pe străzile Chişinăului. Rusia nu uită, o demonstrează zi de zi, dar România ţine minte că Basarabia îi aparţine, are ea un plan de reunificare cu Republica Moldova? Nu suntem siguri. S-ar putea să aibă, s-ar putea să nu aibă. E preocupată clasa politică românească de chestiunea Unirii, face România tot posibilul pentru a-şi restabili măcar parţial unitatea, după modelul german? Face câte ceva. Dar principalul lucru nu l-a făcut, totuşi', adaugă autorul articolului.
În acest context, în opinia analistului, orice discuţii despre modelul german, despre pactul Molotov-Ribbentrop sunt în van şi duc pe o pistă falsă. ''Trenul reunificării după modelul german a plecat. O viitoare unire se poate face doar prin voia majorităţii'', apreciază Nicolae Negru, amintind că art. 142 al Constituţiei Republicii Moldova spune că dispoziţiile privind caracterul suveran, independent şi unitar al statului, precum şi cele referitoare la neutralitatea permanentă a statului, pot fi revizuite numai cu aprobarea lor prin referendum, cu votul majorităţii cetăţenilor înscrişi în listele electorale.
Iar ca cetăţenii Republicii Moldova să voteze pentru unire, România trebuie să devină atractivă pentru ei, ''aşa că cheia reîntregirii României nu e nici la Berlin, nici la Moscova, e la Bucureşti'', conchide Nicolae Negru.
''Peste 80% dintre români vor unirea cu Basarabia'', titrează Adevărul, citând datele unui studiu lansat la Chişinău. Istoricii şi sociologii de pe ambele maluri ale Prutului sunt însă sceptici că aceasta ar reprezenta realitatea, notează ziarul. Acelaşi sondaj arată că peste 55% dintre români consideră că politicienii din România ar trebui să trateze în mod prioritar problema unirii cu Republica Moldova.
Ziarul Timpul preia un comentariu de pe un blog al New York Times, potrivit căruia Angela Merkel nu poate să promită nimic Chişinăului fără 'cooperarea' preşedintelui rus Vladimir Putin. Merkel poate promite ''puţine, dacă nu nimic', se arată în comentariul menţionat.