Cetăţenii moldovenii continuă să-şi vândă organele 'pentru o viaţă mai bună' (revista presei)
alte articole
'Se schilodesc pentru o viaţă mai bună', scrie Adevărul despre moldovenii care continuă să-şi vândă organele, chiar dacă medicii şi procurorii afirmă că fenomenul, care a luat amploare la începutul anilor 2000, este pe cale de dispariţie.
'Constrânşi de sărăcie, necazuri şi plini de datorii, unii oameni îşi scot la vânzare organele. În multe sate din Moldova, zeci sau poate sute de ţărani - pentru că nimeni nu i-a numărat - îşi duc zilele numai cu un rinichi'.
Adevărul aduce exemplul unui tânăr de 24 ani, care anunţă pe internet că este gata să ajungă pe masa de operaţii pentru a-şi băga în buzunar câteva zeci de mii de euro. Tânărul, absolvent al unui colegiu de medicină, povesteşte că l-a contactat o rusoaică stabilită în Germania, care se ocupă cu asta de şapte ani şi i-a promis 85.000 de euro'.
Constantin Tănase face referire în Timpul la rezultatele unui sondaj recent, concluzionând că o parte semnificativă (peste 20%) a noii elite culturale, sociale şi economice din Republica Moldova este unionistă. 'De aici trebuie să mai tragem o concluzie - că politicienii cu adevărat lucizi şi responsabili ar trebui să ia aminte la aceste cifre, fiindcă vorbim despre o înclinaţie a celor tineri, dinamici, educaţi, cu potenţial. Adică despre acei care mâine vor lua locul actualilor politicieni', scrie autorul.
În Ziarul de Gardă scrie că Rusia se concentrează din nou pe 'zonele fierbinţi' din spaţiul ex-sovietic. Pe 28 octombrie, Ucraina va avea un nou scrutin parlamentar, iar Moscova se pregăteşte pentru aceste alegeri mai ceva decât Kievul, observă săptămânalul. Miza Kremlinului de a scoate Ucraina din toate planurile euro-atlantice rămâne foarte mare, în special după ce, la început de octombrie, la parlamentarele din Georgia, oponenţii preşedintelui Saakaşvili au preluat controlul asupra Legislativului. 'Pentru R. Moldova, alegerile din 28 octombrie nu sunt mai puţin importante decât pentru Ucraina. S-ar putea ca în cazul în care vor cădea Georgia şi Ucraina, că cadă şi Parteneriatul Estic cu UE', atenţionează Ziarul de Gardă.
Aceeaşi publicaţie abordează subiectul diplomelor de bacalaureat false depistate în procesul de admitere la studii în România. Investigaţiile au intrat în impas, iar instituţiile responsabile 'aruncă mingea' una la alta, în timp ce Centrul Naţional Anticorupţie, în plin proces de reformare, susţine că nu are dreptul să întreprindă nicio măsură procesual penală, pentru că, nimeni de la CNA nu este încă numit în funcţie.AGERPRES