Cetăţenii moldoveni vor în UE, dar votează cu comuniştii (presa)
Partidul Comuniştilor (de opoziţie) rămâne preferatul alegătorilor din Republica Moldova, în pofida eforturilor depuse de actuala guvernare de la Chişinău, comentează vineri publicaţia 'Adevărul' rezultatele ultimului sondaj de opinie publicate zilele trecute
'Guvernanţii muncesc, se ceartă, tratează cu europenii şi cu FMI-ul, îşi bat capul cu pensiile şi salariile, discută cu investitorii străini, negociază din greu cu ruşii ca să avem gaze la iarnă, privatizează spitale, aeroporturi şi bănci, culeg laudele Bruxellesului, încearcă să înţeleagă poliloghia bolnavă a lui Onişcenko (fostul şef al Rospotrebnadzor, Ghenadi Onişcenko) etc. Comuniştii, în schimb, nefăcând nimic, rămân pe primul loc în preferinţele celor chestionaţi', comentează Adevărul ultimul sondaj de opinie.
Potrivit ziarului citat, cetăţenii moldoveni sunt gata să voteze această formaţiune în pofida ororilor comise de Partidul Comunist din perioada sovietică. 'Comuniştii încurajează embargourile ruşilor împotriva producătorilor autohtoni, profanează victimele foametei şi ale deportărilor organizate de sovietici şi ca premiu pentru toate aceste isprăvi, neîndoielnic patriotice, se plasează pe treapta de sus în sondaje', mai scrie Adevărul.
Cei de la guvernare ar trebui să depună eforturi considerabile pentru a-i familiariza pe moldoveni cu avantajele integrării europene, comentează şi Ziarul Naţional ultimul sondaj publicat recent la Chişinău, care arată că 46% dintre respondenţi susţin integrarea europeană a ţării lor.
Aceeaşi sursă revine şi la subiectul mitingului proeuropean organizat duminică la Chişinău. Jurnalista Sorina Ştefârţă îşi exprimă bucuria 'că în această ţară nu au rămas doar câteva sute de ţipălăi care, într-o pretinsă 'revoluţie de catifea', mărşăluiesc cu toba prin centrul Chişinăului'. Autoarea scrie că duminică a văzut o Moldovă ce-şi recăpătase speranţa, cu oameni normali. 'Putem fi mulţi şi uniţi, dacă vrem, şi nu suntem nişte marginali. Câinii latră, caravana merge la Vilnius', conchide Ziarul Naţional.
În contextul în care la 28 noiembrie se împlinesc trei ani de la alegerile parlamentare anticipate din Republica Moldova, Timpul face o incursiune a evenimentelor majoră de pe scena politică a ţării. Din evenimentele selectate de ziar reiese că Republica Moldova a fost practic în toată această perioadă în crize politice. Până în martie 2012 a planat riscul unor noi alegeri anticipate din cauză că parlamentul nu reuşea să aleagă preşedintele ţării, iar o altă criză a apărut la începutul anului 2013 şi a durat până în iunie, timp în care au fost demise guvernul şi conducerea parlamentului, s-a desfiinţat fosta Alianţă pentru Integrare Europeană, iar liderii politici au ajuns cu greu la un compromis care a permis formarea noii alianţe - Coaliţia Pro-Europeană care a învestit guvernul condus de Iurie Leancă.