Cercetătorii britanici au pus la punct un antrenament pentru penalty-uri
Departamentul pentru sport şi sănătate al Universităţii britanice din Exeter a pus la punct o schemă de antrenament al ochilor (quiet-eye training) pentru a încerca să amelioreze reuşita loviturilor de la 11 m, dar acribia celebrilor cercetători britanici, specialişti în aproape orice, nu i-a ajutat deloc pe fotbaliştii englezi, eliminaţi de la Euro-2012 tocmai în urma unei astfel de şedinţe de departajare.
De altfel, cea mai mare parte a antrenorilor spun că astfel de exerciţii nu servesc la nimic, că totul este o chestiune de instinct sau de prospeţime, dar Greg Wood, de la Departamentul de sport şi sănătate al Universităţii din Exeter îi contrazice categoric. Pentru el, antrenamentul, sursă de concentrare şi de rezistenţă la presiunea psihologică, este de bază. Tocmai de aceea a pus la punct acest experiment pentru antrenarea ochilor, împreună cu colegul său Mark Wilson.
Cei doi au obligat jucătorii de la universitatea lor să privească sistematic, timp de mai multe săptămâni, colţurile dreapta şi stânga de la "păianjen", înaintea fiecărei tentative de şut. Rezultatul: studenţii lor au avut 50 la sută mai puţine şuturi parate decât cei ce nu au făcut acest antrenament. Wood a explicat că acest experiment a permis studenţilor lor să devină mai precişi la şuturi, îndepărtându-le şi anxietatea, venită din frica de a rata. Pentru Wood, ultima încercare a portarului în timpul acelui faţă-în-faţă în care el nu are nimic de pierdut (dacă parează balonul, este erou, dacă nu, totul este în ordinea normală a lucrurilor) este de a capta la maximum atenţia şuterului, pentru a-l destabiliza.
"Tot ceea ce un portar poate face pentru a capta atenţia şuterului (mănuşi în culori vii, culegerea balonului şi depunerea lui încet alături de punctul regulamentar etc), pentru a fi privit. Pentru că există o corelare strânsă între ceea ce privim şi ceea ce facem", a explicat Wood. "De pildă, când eşti în maşină şi priveşti ceva la stânga ta, ai, de asemenea, tendinţa să tragi de volan în aceeaşi direcţie. Este incredibil numărul de penalty-uri trase pe centru, pe portar, deci, pentru că acesta a reuşit operaţia sa de destabilizare", a adăugat universitarul britanic.
Conform matematicienilor de la Universitatea John Moore din Liverpool, penalty-ul perfect trebuie tras la o viteză cuprinsă între 90 şi 104 km/h. Mai rapid, balonul va avea o precizie mai mică, iar mai lent dă timp portarului să-şi dea seama de direcţie.
Problema acestor raţionamente ştiinţifice are însă limite, apreciază comentatorii. Mai întâi în ce priveşte gesticulaţia portarilor. Este ceea ce face Joe Hart, portarul Angliei, care scoate limba, încearcă să capteze privirea celui care trage sau se strâmbă la el, pentru a-l intimida. Dar duminică seara portarul italian Gianluigi Buffon a mizat doar pe experienţa lui pentru a para un şut decisiv. Fără mari manevre.
În timp ce "fiţele" lui Hart nu au servit decât să-l motiveze pe mijlocaşul italian Andrea Pirlo, care l-a umilit cu o frumoasă "scăriţă" (Panenka, aşa cum scriu ziariştii occidentali), drăguţă "frunză uscată, o minge foarte lentă, departe de cei 100 km/h cerute de oamenii de ştiinţă. Iar Italia s-a calificat cu 4-2 chiar la loviturile de departajare, în dauna Angliei.
