Cercetările arată că regimul chinez joacă de ambele părţi în cazul Iranului

În relaţiile sale cu Iranul izolat diplomatic, Republică Populară Chineză pare să dorească să echilibreze nevoia sa de petrol cu importanţa legăturilor sale cu Washingtonul. Regimul chinez joacă un joc dur, profitând de poziţia sa dominantă într-o economie iraniană sancţionată şi în acelaşi timp ia o atitudine dură cu privire la sancţiunile legate de ambiţiile nucleare iraniene, tocmai când acesta găseşte mijloace pentru a ocoli unele sancţiuni ONU.

Un nou raport denumit "China-Iran: un parteneriat limitat" schiţează relaţia bilaterală în schimbare dintre China şi Iran şi concluzionează motivaţia Chinei în relaţia sa actuală cu Iranul, în primul rând în ce priveşte economia - în special nevoile sale energetice.

Scris de CEBNTRA Technology Inc în temeiul unui contract cu Comisia de Revizuire Economică şi de Securitate SUA-China (USCC), raportul a fost publicat pe 20 decembrie. USCC este o comisie a Congresului bipartizană, mandatată prin lege să revizuiască implicaţiile asupra securităţii naţionale ale comerţului şi relaţiilor economice dintre Statele Unite şi China comunistă.

Publicarea raportului nu implică şi aprobarea comisiei.

Ambele regimuri autoritare percep sprijinul SUA pentru drepturile omului şi instituţiile democratice drept potrivnice regimului lor. Ambele regimuri au abuzat în momente diferite de demonstraţii pro-democraţie. Cu toate acestea, presiunea sancţiunilor a schimbat accentul relaţiei lor de la orice puncte de vedere ideologice comune spre economie şi petrol şi a slăbit poziţia de negociere a Teheranului.

După cum a raportat pe larg mass-media, sancţiunile economice afectează puternic economia Iranului. Europa împiedică băncile iraniene să facă afaceri în euro. Statele Unite ale Americii împiedică Iranul să facă afaceri în dolari. "Cătuşele financiare au împiedicat atât de mult fluxurile comerciale regulate încât China a plătit o parte din datoria ei uimitoare de 4 miliarde de euro către Iran în aur", susţine raportul.

Beijingul a exploatat incapacitatea Iranului de a vinde petrol în devize, forţând Iranul să opteze pentru comerţ în compensaţie. Raportul indică:

"[Trocul] a deschis o poartă către produse chineze ieftine subvenţionate şi adesea de proastă calitate, care au înlocuit din ce în ce mai mult industriile iraniene şi au nemulţumit marea clasă de mijloc consumatoare. Există, de asemenea, rapoarte de plăţi întârziate, care cauzează fricţiuni comerciale intermitente cu Teheranul. "

Barbara Slavin, asociat senior la Centrul Consiliului Atlantic pentru Asia de Sud, a anticipat concluzia raportului în articolul din noiembrie 2011 publicat de Consiliul Atlantic, care a spus că de când Iranul a pierdut accesul la cele mai multe bănci occidentale, "a apelat tot mai mult la trocul între petrol şi produse din China". Slavin a remarcat că, în ultimul deceniu, China a devenit partenerul comercial principal al Iranului.

"Începând cu anul 2001, exporturile chineze către Iran au crescut de aproape şaisprezece ori, până la 12,2 miliarde de dolari, în timp ce exporturile iraniene către China [în 2010] s-au ridicat la 16,5 miliarde de dolari."

O mare parte din noul comerţ cu China tinde să denatureze economia iraniană. Acesta se realizează cu companiile de stat, firmele controlate de Gărzile Revoluţionare, în conformitate cu Bijan Khajehpour, un om de afaceri iranian şi expert în economie iraniană, care este acum în exil. Slavin îl citează: "Delegaţiile comerciale [chineze] chiar stau la complexul ambasadorului chinez din Teheran şi nu interacţionează cu publicul iranian." Khajehpour a spus că aceste oferte sunt opace şi cresc corupţia.

Oferte petroliere

Părerea Teheranului este că China este "oportunistă" şi "încercă să se folosească de izolarea economică a Iranului", susţine raportul.

Iranul se foloseşte de veniturile din petrol pentru a finanţa cea mai mare parte din bugetul său naţional. Din cauza sancţiunilor economice, exporturile sale petroliere la nivel mondial au scăzut în perioada 2010-2012, se afirmă în raport. China este capabilă să umple golul creat în Iran de companiile petroliere internaţionale plecate, îngrijorate în legătură cu operarea într-un mediu care se află sub un control internaţional intens.

Raportul a spus că în contrast cu Birmania şi Sudan, "Companiile petroliere naţionale din China par să joace un joc dur, profitând de poziţia lor dominantă ca actualul investitor major petrolier al Iranului şi căutând să obţină preţuri reduse la petrolul iranian. ... Deşi Iranul a negat recent că China primeşte petrol la preţ redus, rapoartele de presă de la începutul anului 2012 au evidenţiat astfel de reduceri. "

Din cauza sancţiunilor severe impuse de Vest Iranului, schimbul de petrol iranian pentru bunurile chinezeşti a devenit din ce în ce mai important pentru Iran. China trebuie să găsească surse de energie şi, de-a lungul anilor, Iranul i-a furnizat o aprovizionare constantă - între 9 şi 14 la sută din importurile de petrol ale Chinei din 2000 - se afirmă în raport. Procentul reprezentat de exporturile petroliere ale Iranului către China din exporturile totale a crescut de la 5 la sută în 2000 până la 25 la sută în 2011, potrivit raportului.

În ciuda dependenţei Chinei de petrolul iranian, atunci când Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică (AIEA) a raportat în iunie 2010 că Iranul urmăreşte să îmbogăţească uraniu, regimul chinez a votat alături de ceilalţi membri permanenţi ai Consiliului de Securitate ONU pentru sancţiuni suplimentare împotriva Iranului , inclusiv "un embargo existent asupra armelor şi înăsprirea restricţiilor privind întreprinderile financiare şi de transport maritim ce aveau legături cu activităţi ce presupuneau un risc de proliferare", susţine raportul.

Începând cu votul semnificativ din 2010, China "pare să se afle într-o situaţie dificilă, afirmându-şi dreptul de a ignora sancţiunile non-ONU, dar în acelaşi timp arătând o oarecare reţinere, chiar şi cu costul intereselor sale economice."

Slavin a spus că a fost semnat un acord de către China cu administraţia Obama pentru a încetini punerea în aplicare a unor investiţii de circa 40 miliarde de dolari în sectorul energetic al Iranului; în schimb, companiile chineze de energie nu vor fi sancţionate în conformitate cu Actul general privind sancţiunile, cesiunea şi răspunderea în cazul Iranului (CISADA). Atunci când Slavin a scris despre acest acord, în noiembrie 2011, guvernul SUA a sancţionat 10 societăţi aflate sub incidenţa CISADA şi nici una nu au fost chineză.

Raportul susţine că Republica Populară China se confrunta cu o dilemă grea, referindu-se la activitatea lui Minxin Pei de la Claremont McKenna College. Iranul este cel de-al treilea furnizor de ţiţei ca mărime al Chinei - aproximativ 500.000 de barili pe zi. Pierderea "importurilor de petrol ale Iranului ar produce Chinei un şoc imediat de aprovizionare, cu excepţia cazului în care alte ţări producătoare de petrol, în special Arabia Saudită, nu ar interveni pentru a înlătura deficitul", susţine raportul.

Mai mult decât atât, "companiile petroliere chineze au semnat contracte de explorare şi rafinare a energiei în valoare de zeci de miliarde de dolari cu omologii lor iranieni." China riscă pierderea acestor oferte profitabile. "Dar legăturile [Chinei] cu Washingtonul sunt, fără îndoială, mult mai importante pentru interesele naţionale chineze decât relaţiile China-Iran. China trebuie să ia în considerare opoziţia fermă a Arabiei Saudite faţă de programul nuclear al Iranului", afirmă raportul.

A merge în ambele sensuri

Pe frontul militar, China a avut o relaţie pe termen lung de furnizare de arme şi tehnologie către Republica Islamică izolată. Atunci când China a început să-şi schimbe cursul diplomaţiei cu Statele Unite în timpul erei Clinton, China a optat pentru rezilierea mai multor contracte nucleare şi de transfer de rachete cu Iranul.

"Totuşi, China nu a abandonat în totalitate furnizarea de tehnologie militară Iranului. În loc să îi vândă rachete întregi, China a vândut mijloacele de producţie pentru componentele rachetelor, inclusiv motoare, tehnicieni instruiţi şi a contribuit la înfiinţarea de fabrici pentru a asambla şi produce variante autohtone ale modelelor de rachete importate.

Aceste relaţii au permis Chinei să opereze în cadrul normelor internaţionale privind proliferarea, demonstrând în acelaşi timp disponibilitatea Chinei de a eluda voinţa internaţionala pentru a sprijini Iranul."

În ultimul deceniu, regimul chinez a încercat să meargă în ambele sensuri în relaţiile sale cu Iranul şi Statele Unite ale Americii. Pe de o parte, s-a implicat în schimburi militare şi a semnat noi acorduri comerciale cu Iranul. Pe de altă parte, spre sfârşitul deceniului, China a încuviinţat sub presiune internaţională şi a semnat noi sancţiuni nucleare multilaterale împotriva Iranului.

"Întârzierea şi diluarea sancţiunilor, mai degrabă decât încălcarea gravă a lor, pare să fie strategia diplomaţilor chinezi în relaţionarea cu intransigenţa nucleară a Iranului. China şi Rusia s-au împotrivit anumitor dispoziţii, dar au votat pentru rezoluţiile Consiliului de Securitate care vizau indivizi, companii şi instituţii suspectate de facilitarea programele nucleare şi de rachete balistice ale Iranului", susţine raportul.