Cele trei mari partide britanice, unite împotriva independenţei Scotiei
Conducătorii celor trei partide principale britanice s-au angajat marţi să lărgească puterile Parlamentului scoţian în caz de victorie a adversarilor separatismului, cu două zile înainte de referendumul istoric asupra independenţei Scoţiei, relatează AFP.
Această promisiune, care reiterează angajamente luate anterior, este publicată în prima pagină a principalului cotidian scoţian, Daily Record, sub titlul 'Angajamentul', scris cu litere mari.
Prezentat sub forma unui pergament îngălbenit pe toată pagina întâi, acest 'angajament' este semnat de premierul conservator David Cameron, liderul partidului laburist Ed Milliband (opoziţie) şi vicepremierul liberal-democrat Nick Clegg.
'Suntem de acord asupra faptului că Parlamentul scoţian este permanent şi că noi puteri extinse îi vor fi atribuite', scriu ei. 'Oamenii vor schimbarea. Un vot pentru NU va permite o schimbare mai rapidă, mai sigură şi mai bună decât o separare.'
Editorialul confirmă un calendar pentru atribuirea noilor puteri, anunţat de cei trei conducători săptămâna trecută, după ce unele sondaje indicaseră o creştere a intenţiilor de vot separatiste.
Un purtător al taberei separatiste a replicat: 'În realitate, singurul mijloc de a garanta Scoţiei toate puterile de care avem nevoie este să votăm DA joi'.
'Angajamentul' a fost publicat a doua zi după o ultimă deplasare a premierului Cameron în Scoţia pentru a apăra unitatea Marii Britanii.
'Vă rog, rămâneţi ! Vă rog, nu spargeţi această familie !', a cerut David Cameron într-un discurs în care a alternat complimente, ameninţări explicite şi promisiuni, în Palatul Congreselor din Aberdeen, port petrolier în nord-estul Scoţiei.
În faţa a circa 800 de susţinători ai menţinerii unităţii Marii Britanii, el a amintit toate împlinirile obţinute în 307 ani de unire în domeniile ştiinţelor, literaturii, sportului etc.
Apoi, premierul a avertizat că 'nu va exista cale de întoarcere' dacă scoţienii votează în favoarea independenţei şi nu vor mai exista nici monedă comună, nici pensie comună, nici paşapoarte comune.
Conştient de forţa votului anticonservator în această regiune cu tradiţionale opinii de stânga, el a personalizat miza: 'Dacă voi nu mă iubiţi, nu voi fi în funcţie pentru totdeauna'.
În cursul deplasării sale la Aberdeen, într-o sală periferică a cărei localizare nu a fost anunţată decât spre seară, el a evitat să facă o întâlnire cu mulţimea.
La Londra, cîteva mii de susţinători ai menţinerii Scoţiei în cadrul Regatului Unit au efectuat un marş spre sfârşitul după-amiezii spre Trafalgar Square. Unii în kilturi, alţii agitând drapelul scoţian, alţii pe cel britanic. 'Scoţie, nu pleca, noi te iubim !', proclamau pancarte.
Regina Elizabeth II, oficial neutră în dezbatere, a lăsat să transpară îngrijorare la capătul unei slujbe religioase în apropiere de castelul său scoţian din Balmoral.
În cursul unei scurte şi puţin obişnuite băi de mulţime, ea le-a spus alegătorilor scoţieni că trebuie 'să se gândească cu atenţie la viitor'.
O dată cu apropierea scrutinului, cele două tabere sunt aproape cot la cot, chiar dacă susţinătorii uniunii conduc în trei din cele patru sondaje realizate în ultimul weekend.
Primul ministru scoţian şi lider al separatiştilor, Alex Salmomd, s-a străduit luni să convingă responsabili economici din Edinburgh de beneficiile independenţei în faţa alarmismului afişat de mediile financiare.
El a acuzat guvernul că ar fi organizat o campanie negativă şi a repetat că obiectivul său este crearea unei Scoţii 'mai prospere' şi 'mai drepte'. Salmond a primit recent sprijinul laureatului Premiului Nobel pentru economie Joseph Stiglitz care a estimat că există 'puţin fundament în alarmismul' exprimat.