"Ce ştiu aceşti miliardari? E mai sigur cash-ul?" - Ce se întâmplă pe burse. Expert român în economie mondială vine cu explicaţii

(photos.com)
Andrei Pricopie
07.08.2024

Cum se vede recenta scădere a burselor prin ochii unui profesor de economie mondială? Expertul Christian Năsulea a venit cu explicaţii, în emisiunea "Politica Zilei", realizată de jurnalista Ioana Constantin, de la postul B1 TV.

Jurnalistă: Aş vrea să vorbim despre ce se întâmplă acum pe zona bursieră, pentru că, cel puţin pe zona asiatică, ni se spune că nu au mai fost asemenea valori din 1987. Se vorbeşte despre un indice al fricii care a explodat la cel mai ridicat nivel de când piaţa s-a prăbuşit la începutul pandemiei. Se vorbeşte despre posibilitatea ca America să intre în recesiune şi bursa de la Bucureşti a resimţit, desigur, toate aceste chestiuni globale. Noi, oamenii simpli, cum să ne uităm la aceste mişcări?

Christian Năsulea: În primul rând, haideţi să lămurim nişte lucruri. Acel moment din 1987 se referă în special la bursa din Japonia. Iar în prezent, bursa japoneză, bursele asiatice în general, au un nou membru, o nouă componentă, care în 1987 nu era relevantă la nivelul de acum, şi anume, bursele din China. Deci, situaţia este foarte diferită şi potenţial explozivă, pentru că de mult timp ştim că bursele din China, companiile chineze, au probleme cauzate de modul în care Partidul Comunist Chinez a împins piaţa imobiliară în special, a finanţat tot felul de activităţi, inducând nişte riscuri în această piaţă. Deci, din acest punct de vedere, avem o situaţie care este foarte nouă, foarte diferită, lucru care face să fie foarte greu să ne dăm cu părerea şi să facem nişte estimări.

Jurnalistă: Ce am văzut noi pe bursele din întreaga lume, fie că vorbim de bursele asiatice, fie că vorbim de bursa de la New York, fie că vorbim de cele europene, are legătură, aşa cum se zice, doar cu ideea asta de recesiune, că s-a modificat acel procent la 20%..., sau are legătură cu acest atac sau acest conflict iminent din Orientul Mijlociu, cu ce se întâmplă în Federaţia Rusă şi în Ucraina? Adică, mai degrabă, războiul e factorul principal sau sunt doar chestiuni de natură economică?

Christian Năsulea: În opinia mea, niciunul dintre factori nu este cauza. Nu este motivul principal pentru care lucrurile astea se întâmplă.

Vă mai dau un exemplu de factor posibil. Au existat multe companii în ultima perioadă care au anunţat planuri serioase de consolidare sau chiar restructurare. Însă, aceste planuri nu sunt făcute, aşa cum se întâmplă în cazul statelor, în al 12-lea ceas, pentru că lucrurile merg deja foarte rău de mult timp. Sunt companii care au anunţat că îşi vor creşte eficienţa uneori dând afară câteva mii de oameni, alteori restructurând nişte sectoare, ca să fie siguri că vor rămâne pe piaţă, că vor rămâne funcţionale din punct de vedere operaţional.

Evident, asta poate să supere investitorii pentru că deteriorează perspectivele ca aceştia să ia foarte mulţi bani acasă la sfârşitul anului. Pentru că s-au tot adunat exemple de genul acesta de companii care încearcă să-şi consolideze poziţia, s-ar putea ca piaţa să fie îngrijorată de nişte rezultate financiare mai slabe şi rezultatul acestor îngrijorări să fie intrarea masivă în roşu a burselor de pe toată planeta.

Jurnalistă: Dar sunt foarte mulţi miliardari, mai ales cei din America, care au pierdut foarte mulţi bani pe burse de acţiuni, însă s-a vorbit şi despre un miliardar american care şi-a retras foarte mult din acţiuni, s-a dus în zona de cash, de numerar, şi face rezerve în zona de numerar. Oamenii care se uită la noi, simpli care citesc articole de presă, spun: "Doamne, ce ştiu aceşti miliardari? E mai sigur cash-ul? De ce se întâmplă lucrurile astea? Vine acea furtună economică, cum e aia numită, plastic?"

Christian Năsulea: Warren Buffett ar putea să fie o mare parte din cauza acestor probleme pe care le vedem pe bursele din toată lumea. Pentru că atunci când un jucător de pe piaţă care este atât de important şi atât de bine cunoscut cum este Warren Buffett scoate foarte mulţi bani de pe piaţă, toţi ceilalţi îşi pun întrebarea exact cum aţi spus-o. Oare ştie Warren Buffett ceva şi noi ceilalţi nu ştim şi ar trebui să fim îngrijoraţi?

Însă, din punctul meu de vedere, avem informaţii care sunt foarte interesante pentru bursă. Warren Buffett şi-a vândut o foarte mare parte din poziţia pe care o avea în compania Apple, dar nu pe toată. Nu şi-a arătat neîncrederea în companie.

De fapt, din punctul meu de vedere, mai degrabă Warren Buffett îşi pregăteşte intrarea pe o nouă poziţie care va fi foarte costisitoare şi pentru care are nevoie de sutele de miliarde pe care le-a retras în momentul ăsta în cash. Însă, pornind de la acest lucru, piaţa s-a îngrijorat, investitorii s-au îngrijorat şi, iată, am ajuns să avem un efect care sigur se datorează, într-o anumită măsură, şi acestei modificări de poziţie pe care a făcut-o.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor