Ce răspunde SRI cu privire la desfiinţarea înainte de alegeri a direcţiei care se ocupa de apărarea Constituţiei?

(Facebook/sri.oficial)
Ana Ion
08.01.2025

Documentele din CSAT care au stat la baza anulării alegerilor prezidenţiale au susţinut că România a fost atacată hibrid de „acţiuni ale unui actor statal”, expresie folosită chiar de SRI. Pe de altă parte, Direcţia Apărarea Constituţiei, principala structură din SRI care se ocupa cu aceste vulnerabilităţi a fost desfiinţată în iulie 2024.

HotNews a cerut de la SRI informaţii cu privire la desfiinţarea structurii. Redăm răspunsul:

„Ca urmare a solicitării dumneavoastră, primită la data de 06.12.2024, vă comunicăm că organizarea concretă a Serviciului Român de Informaţii este supusă regimului protecţiilor informaţiilor clasificate, exceptate de la liberul acces al persoanei, conform art. 12 alin. (1) lit. a) din Legea nr.544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public, modificată şi completată”, a răspuns Serviciul Român de Informaţii în urma solicitării de presă.

În încheierea mesajului către HotNews, SRI a spus că îşi păstrează „preocuparea noastră permanentă pentru îndeplinirea în condiţii de legalitate a tuturor atribuţiilor care ne-au fost conferite prin lege pentru apărarea securităţii naţionale”.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor