CE propune simplificarea procedurilor de reînmatriculare a maşinilor dintr-un stat membru UE în altul
Miercuri, Comisia Europeană a propus simplificarea procedurilor de înmatriculare a maşinilor provenind dintr-un stat membru UE în altul.
Astfel, cetăţenii europeni care îşi petrec o parte din an într-o reşedinţă de vacanţă dintr-o altă ţară din UE nu vor mai fi nevoiţi să-şi reînmatriculeze automobilul în această ţară.
De asemenea, cei care se mută definitiv într-o altă ţară a UE vor avea la dispoziţie şase luni să-şi reînmatriculeze automobilul.
Iar cetăţenii care cumpără sau vând un automobil de ocazie în altă ţară a UE nu se vor mai confrunta cu controale tehnice suplimentare şi cu probleme administrative.
Propunerea prevede şi ca europenii care lucrează într-o altă ţară a UE decât cea ai cărei cetăţeni sunt şi folosesc un automobil înmatriculat de angajator în ţara respectivă nu vor mai trebui să-l înmatriculeze în ţara lor de origine.
Societăţile de închirieri auto vor putea transfera autoturisme într-o altă ţară a UE în perioada concediilor fără a le reînmatricula (de exemplu, închiriind aceleaşi autoturisme pe litoral în timpul verii şi în Alpi în timpul iernii). Acest lucru ar trebui să reducă preţurile de închiriere a automobilelor.
Acelaşi principiu urmează să se aplice şi în cazul întreprinderilor: autovehiculele, autobuzele, camionetele şi camioanele ar trebui înregistrate în statul UE în care se află sediul companiei, iar celelalte ţări ale UE ar urma să accepte acest lucru.
Autorităţile de înmatriculare ar urma să îşi intensifice cooperarea, facilitând astfel identificarea şi urmărirea autovehiculelor furate. Va deveni astfel imposibilă înmatricularea unui automobil furat într-o altă ţară din UE, potrivit CE.
Iar multe controale vor fi eliminate cu totul, autorităţile primind informaţiile tehnice necesare cu privire la autovehicul direct de la colegii lor din ţara în care acesta este deja înmatriculat.
"Prin propunerea prezentată astăzi (miercuri - n.r.), Comisia doreşte să uşureze cât mai mult, pentru cetăţeni şi pentru întreprinderi, transferul şi înmatricularea transfrontaliere de automobile în interiorul Uniunii Europene. Regulile mult simplificate pentru înregistrarea transfrontalieră a automobilelor şi reducerea substanţială a poverii administrative ne vor duce cu un pas mai aproape de o funcţionare fără sincope a pieţei unice, motorul nostru pentru creştere economică şi creare de locuri de muncă", a declarat preşedintele CE, Jose Manuel Barroso.
"Este inacceptabil ca, la 20 de ani de la intrarea în vigoare a pieţei interne, să mai existe atâtea obstacole în calea cetăţenilor şi a întreprinderilor. Propunerea noastră pune capăt multor formalităţi şi proceduri de durată legate de înmatricularea automobilelor. Acest lucru înseamnă economii substanţiale pentru societăţile de închirieri auto. Economia în ansamblu va avea de câştigat, dar mai ales industria turismului", a apreciat şi vicepreşedintele Comisiei Europene, Antonio Tajani, responsabil pentru industrie şi antreprenoriat.
Propunerea urmează să fie acum discutată de Parlamentul European şi Consiliu. Dacă va fi aprobată, statele membre vor avea la dispoziţie un an ca să pregătească noile proceduri, precum software-ul pentru schimburile de date.
În cursul anului, Comisia va adopta o iniţiativă de clarificare a normelor UE care trebuie respectate la înmatricularea automobilelor şi la aplicarea taxelor de circulaţie.
Comisia va face propuneri de îmbunătăţire a pieţei unice, în special în ceea ce priveşte evitarea dublei impozitări a automobilelor atunci când cetăţenii se mută dintr-un stat membru în altul şi înlăturarea obstacolelor din calea închirierii transfrontaliere de autovehicule.
Potrivit autorităţilor europene, în fiecare an, cetăţenii şi companiile din UE au nevoie să transfere circa 3,5 milioane de autovehicule dintr-un stat membru în altul şi să le înmatriculeze conform legislaţiei naţionale. Acest proces este adesea o procedură administrativă greoaie şi de durată, din cauza normelor diferite şi a cerinţelor contradictorii. Este nevoie, în medie, de cinci săptămâni pentru încheierea procedurilor, iar costul unei înmatriculări este estimat la 400 de euro pentru cetăţean şi pentru întreprinderi, se arată într-un comunicat din CE.
În plus, aceste probleme reprezintă un obstacol semnificativ şi pentru libera circulaţie a bunurilor, serviciilor şi lucrătorilor şi, ca urmare, pentru creşterea economică şi crearea de locuri de muncă în Europa, subliniază CE.