CE ar putea organiza periodic întâlniri dedicate chestiunii incluziunii sociale a romilor
Vicepreşedintele CE Maroš Šefčovič a anunţat că Executivul doreşte organizarea unor întâlniri periodice la nivelul statelor membre care au strategii în ceea ce priveşte incluziunea socială a romilor, a declarat luni, la Bruxelles, Leonard Orban, după reuniunea Consiliului Afaceri Generale.
Problema romilor a fost abordată la solicitarea Franţei.
”CE a făcut o prezentare privind paşii care au fost întreprinşi, atât la nivel european, cât şi la nivel naţional în acest proces, au avut loc câteva intervenţii – Franţa, Ungaria, Suedia. Am luat cuvântul şi am subliniat încă o dată dimensiunea europeană a acestei tematici, că soluţiile pot fi găsite numai pe termen mediu şi pe termen lung şi că fără implicarea tuturor statelor membre, atât cele de origine, cât şi de cele de destinaţie, această chestiune nu poate fi soluţionată cu succes. Am punctat şi câteva din elementele pozitive care au intervenit în ultima vreme în România – numirea unei persoane responsabile (n. r. - Damian Drăghici) ca punct de contact pentru implementarea Strategiei privind incluziunea socială a romilor şi, de asemenea, am vorbit despre experienţa pozitivă pe care o avem pe anumite domenii în acest proces, am vorbit de experienţa de experienţa mediatorilor, e o lecţie care poate fi împărtăşită şi altor state membre şi care poată să aducă un anumit succes”, a declarat Orban după reuniune.
”Comisia Europeană evaluează dacă acest proces se desfăşoară în conformitate cu prevederile legale la nivel european şi dacă aceste prevederi sunt respectate sau încălcate. Să sperăm că ele sunt 100% respectate, dacă nu, se va repeta situaţia care a apărut acum 2 ani, în care au fost discuţii între CE şi autorităţile franceze legate de modul exact în care să se implementeze aceste decizii”, a mai spus Orban.
Ministrul MAEur a precizat că vicepreşedintele CE Maroš Šefčovič a anunţat că Executivul european doreşte ”să organizeze periodic întâlniri la nivelul punctelor de contact din toate statele menbre care au strategii în domeniu. O prima întâlnire va avea loc chiar în octombrie, la Bruxelles, când vor fi o discutate diferite subiecte legate de experienţele avute de statele membre, de succesele obţinute, dar şi de riscurile care apar în proces”.