Cazul Şova explodează. Senatul nu încuviinţează reţinerea şi arestarea preventivă a senatorului PSD

Senatorul PSD Dan Şova a fost salvat de colegii săi. Nu mai puţin de 72 de senatori au votat împotriva cererii DNA, 66 au fost pentru, în timp ce 2 voturi au fost anulate.
Dan Şova (Epoch Times România)
Loredana Diacu
02.06.2015

UPDATE: Senatorul PSD Dan Şova a fost salvat de colegii săi. Nu mai puţin de 72 de senatori au votat împotriva cererii DNA, 66 au fost pentru, în timp ce 2 voturi au fost anulate.

Înainte de vot, liberalii au avertizat că dacă Şova va fi salvat vor ataca din nou decizia la Curtea Constituţională.

* * *

UPDATE: Biroul Permanent al Senatului a decis reluarea, în şedinţă de plen, a votului privind încuviinţarea arestării preventive a lui Dan Şova. Votul va fi secret, cu bile.

Dezbaterile şi votul vor avea loc după ora 17.30, la finalizarea votului pe moţiunea simplă pe sănătate depusă de liberali.

* * *

UPDATE: Comisia Juridică din Parlament nu a putut adopta un proiect de hotărâre în cazul Şova. Preşedintele Comisiei, Cătălin Boboc, a anunţat că în comisie au fost 5 voturi pentru şi 5 voturi împotrivă la proiectul de hotărâre privind această speţă.

Reamintim că opiniile erau scindate în ceea ce priveşte decizia care trebuia luată. Liberalii doreau încuviinţarea reţinerii şi arestării preventive a lui Şova în timp ce social-democraţii doresc ca tot procesul să se reia. Reprezentantul UDMR, cel care putea da votul decisiv, a lipsit de la şedinţă.

"PNL avea majoritate în Comisia Juridică pentru cazul Şova. PSD a tras de timp până le-a venit senatorul nr 5. Acum e egalitate, nu se poate adopta proiectul de hotărâre dorit de PNL. Reprezentantul UDMR, cel care avea votul decisiv, nu a venit la şedinţă.", scrie, pe contul de Facebook Cristian Andrei de la Gândul.

Comisia Juridică a Senatului este formată din cinci membri de la PNL, patru de la PSD, unul de la UNPR şi unul de la UDMR. Reprezentantul UNPR este senatoarea Ruxandra Jipa, cea care l-a miruit în plen pe Dan Şova, înainte de votul vizând arestarea acestuia.

* * *

Senatorii jurişti vor dezbate, din nou, marţi, cazul lui Dan Şova, după ce, în urmă cu o săptămână, Biroul Permanent le-a solicitat acestora să întocmească un proiect de hotărâre în speţa privind încuviinţarea arestării lui Dan Şova.

Hotărârea vizând modul în care trebuie aplicată decizia judecătorilor CCR, care au declarat neconstituţională Hotărârea Senatului privind rezultatul votului pe tema arestării preventive a senatorului PSD ar urma să fie supusă votului plenului Senatului, relatează Agerpres.

Reamintim că, săptămâna trecută, Comisia juridică a analizat motivarea deciziei Curţii şi în urma discuţiilor s-au desprins două propuneri. Pe de o parte, liberalii au cerut reinterpretarea votului dat în cazul Şova, vot al cărui rezultat, potrivit Constituţiei ar fi dus la arestarea senatorului, în timp ce PSD a propus reluarea întregii proceduri de la zero. Niciuna din cele două propuneri nu a putut fi adoptată prin vot.

Ulterior, preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu a anunţat că Biroul Permanent a hotărât să le solicite senatorilor jurişti să întocmească un proiect de hotărâre care să fie supus votului plenului Senatului, cerere care, în viziunea liberalilor constituie un abuz.

"Călin Popescu Tăriceanu încearcă să forţeze Comisia Juridică să elaboreze un proiect de hotărâre în speţa privind încuviinţarea arestării lui Dan Şova", declara senatorul PNL Cristian Bodea după anunţul lui Tăriceanu explicând că acest demers este ilegal.

"Dl Tăriceanu a cerut ca cei din Comisia Juridică să dăm un proiect de hotărâre pe care el sa îl propună plenului la vot. Aici suntem într-o eroare pentru că pe art. 173 referitor la cererile de încuviinţare a arestării senatorilor, proiectele de hotărâri nu se fac de către Comisia Juridică.", a declarat senatorul PNL.

"Comisia, normal, fiind controlată de PSD, care se va mobiliza mai bine de această dată, va veni cu un proiect de hotărâre dar vor fi în ilegalitate totală. I-am atras atenţia dlui Tăriceanu la şedinţa de birou că riscă probleme şi acuzaţii de abuz, căci încalcă din nou legea.", a mai adăugat Cristian Bodea.

Senatorii jurişti se reunesc marţi în şedinţă, începând cu ora 10,30.

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor