Cazul Skripal aruncă relaţiile UK-Rusia în haos. Theresa May promite că va expulza diplomaţi
alte articole

Marea Britanie se pregăteşte pentru un show cu Rusia, după ce termenul limită de la miezul nopţii stabilit de premierul Theresa May a expirat fără o explicaţie din partea Moscovei, privitoare la atacul cu gaz toxic în cazul Skripal.
Sky News a raportat că May va expulza un număr semnificativ de diplomaţi ruşi. Biroul său din Downing Street a refuzat să comenteze şi a spus că premierul va face o declaraţie în acest sens parlamentului.
Rusia, care a negat orice implicare în otrăvirea lui Serghei Skripal şi a fiicei sale cu Novichok, un gaz care atacă sistemul nervos, dezvoltat de armata sovietică, a declarat că nu răspunde la ultimatumul lui May până când nu primeşte mostre ale substanţei.
May a prezidat miercuri dimineaţa o întâlnire a Consiliului Naţional de Securitate în biroul său din Downing Street şi este aşteptată să facă o declaraţie oficială în faţa parlamentului cu privire la cazul Skripal după şedinţa săptămânală a întrebărilor şi răspunsurilor cu parlamentarii.