Cum funcţionează propaganda rusă de consum intern: Londra l-a otrăvit pe fostul spion Skripal pentru a “alimenta rusofobia”
alte articole
Mass media de stat rusă a învinuită Londra pentru otrăvirea fostului dublu agent Serghei Skripal şi a fiicei sale, Iulia, în sudul Marii Britanii.
Serghei Skripal, un fost ofiţer al serviciilor ruse de informaţii (GRU) care locuieşte în Marea Britanie, şi fiica lui se află în stare critică după ce au fost expuşi efectului unui agent chimic în Salisbury în 4 martie. Mass media britanică a precizat că premierul Theresa May ar putea da vina public pe Rusia pentru otrăvirea lui Skripal şi a fiicei sale şi ar putea impune luni sancţiuni împotriva Moscovei.
Gazda unei emisiuni televizate ruseşti a ajuns în centrul atenţiei săptămâna trecută, avertizând “trădătorii” de consecinţele stabilirii pe teritoriul britanic din cauza unui număr de “incidente bizare cu rezultate grave”.
Dmitri Kiselev, principalul propagandist al Kremlinului, a mers chiar mai departe în timpul emisiunii sale săptămânale, susţinând duminică faptul că Londra este o “capcană a morţii pentru ruşi”.
“Dacă vă gândiţi mult la acest lucru, numai Marea Britanie are de câştigat de pe urma otrăvirii colonelului GRU. [Londra foloseşte situaţia] pur şi simplu pentru a alimenta rusofobia sa”, a declarat Kiselev în emisiuneas Vesti Nedeli, care este difuzată de Pervîi Kanal.
Kiselev a afirmat că, deşi Skripal nu mai are informaţii de oferit, britanicii au considerat că otrăvirea sa va fi de ajutor. Şi, incluzând-o şi pe fiica sa, situaţia percepută de public va fi şi mai dramatică.
Valeri Fadeev, gazda unei alte emisiuni de la Pervîi Kanal, a afirmat că otrăvirea “pare să fie o provocare, o operaţiune sub acoperire împotriva Rusiei”.
“Ei folosesc agenţii de care nu mai este nevoie, care sunt inutili”, a afirmat Fadeev.
Potrivit Iradei Zeinalova, gazda emisiunii Weekely Roundup difuzată la reţeaua de televiziune de stat NTV, a precizat că otrăvirea lui Skripal “ar putea fi începutul uni scandal foarte dur provocat de cineva”.
“Este clar că cineva s-a folosit de stereotipurile britanice. A fost Skripal periculos pentru Kremlin? Ei bine, nu, altfel nu i s-ar fi permis să plece. Este doar un trădător graţiat”, a mai afirmat ea.
Skripal a fost arestat în 2004 şi condamnat în 2006 de către autorităţile din Moscova pentru “înaltă trădare” după ce a ieşit la iveală că acesta a acţionat ca dublu agent şi a vândut britanicilor secrete de stat. Skripal a fost condamnat la 13 ani de închisoare însă în final Kremlinul a fost de acord să facă un schimb de prizonieri: Skripal şi alte trei persoane acuzate de spionaj au fost schimbate pe 10 cetăţeni ruşi arestaţi în SUA.
Poreclit “spionul cu geantă Louis Vuitton”, fostul colonel Skripal a expus o reţea imensă de spioni militari ruşi care acţionau pe cuprinsul Europei. El şi-a asumat riscuri foarte mari pentru a transmite secrete către MI6.
În 2006, anul condamnării lui Skripal, a avut loc un alt incident similar, şi anume asasinarea la Londra a fostului spion rus Alexander Litvinenko, care a murit după ce a fost otrăvit cu o doză letală de poloniu-210. Se crede că cei care l-au asasinat sunt Andrei Lugovoi şi Dimitri Kovtun, ambii având legături cu serviciile ruse de informaţii. De altfel cei doi s-au refugiat imediat la Moscova (unul dintre ei chiar a petrecut scurt timp la o clinică de detoxifiere imediat după incident). Rusia a declarat că refuză să îi extrădeze pe cei doi suspecţi pentru a fi anchetaţi în Marea Britanie.