Cazul Gorbunţov: Două persoane care au încercat să denatureze ancheta, reţinute. Usatîi reacţionează

În Moldova, se discută despre tentativa de omor asupra lui Gherman Gorbunţov doar în campanii electorale, presupunându-se că actualul primar al oraşului Bălţi, Renato Usatîi, ar avea legătură cu acest caz, fiind acuzat de însuşi Gorbunţov.
Valeriu Bodean, adjunctul interimar al procurorului-şef al Procuraturii pentru combaterea criminalităţii organizate şi cauze speciale (captură foto / privesc.eu)
Maria Maevschi
18.10.2016

În cazul tentativei de omor a lui Gherman Gorbunţov, la Procuratura Generală de la Chişinău a fost iniţiată o anchetă, în urma căreia au fost reţinute, potrivit procurorilor, două persoane, al căror nume nu a fost făcut public, deocamdată. Adjunctul interimar al procurorului-şef al Procuraturii pentru combaterea criminalităţii organizate şi cauze speciale, Valeriu Bodean, a declarat, în cadrul unei conferinţe de presă, că s-a decis să se facă publice anumite detalii privind ancheta în urma unor „informaţii eronate” apărute în presă.

„Este vorba de reţinerea unor cetăţeni care au încercat să se implice într-o anchetă, s-o denatureze, o anchetă gestionată de către procurori, aşa-numitul caz „Gorbunţov” şi tentativa de asasinat asupra acestuia. Una dintre persoanele reţinute a dorit să-l influenţeze pe Vitalie Proca, deţinut în Penitenciarul din România, pentru darea unor declaraţii mincinoase cu privire la tentativa de omor a lui Gherman Gorbunţov”, a declarat procurorul Vitalie Busuioc, conform privesc.eu.

Totodată, acesta a ţinut să menţioneze că persoana reţinută s-a deplasat la penitenciarul unde este deţinut Vitalie Proca şi i-a trimis un reportofon pentru ca acesta din urmă să-şi înregistreze declaraţia. Ulterior, potrivit procurorilor, acesta a plecat la Moscova pentru a se întâlni cu adevăratul beneficiar al acelor declaraţii mincinoase, care aveau rolul denaturării anchetei pe cazul Gorbunţov.

„Pentru fapta respectivă, în urma negocierilor pe care le-a avut persoana reţinută în oraşul Moscova, aceasta a primit suma de 100 mii euro, o parte din această sumă a utilizat-o pentru a procura anumite bunuri, iar cealaltă parte din sumă a fost transmisă familiei Proca.

Conform probelor administrate, a înregistrărilor convorbirilor telefonice, documentelor ridicate, precum şi imaginilor efectuate în cadrul acţiunilor de urmărire penală, s-a stabilit că această sumă care a fost achitată în proporţii de 100 mii, constituia, de fapt un avans din suma de 600 mii care a fost negociată între aceste persoane”, a adăugat Busuioc.

În prezent, conform declaraţiilor procurorilor, persoanele reţinute recunosc aceste fapte, dau declaraţii şi explică circumstanţele negocierilor care au avut loc.

Între timp, potrivit deschide.md, au mai fost reţinute încă trei persoane în dosarul Gorbunţov. Din surse apropiate anchetei, s-a aflat că persoanele reţinute ar fi soţia, cumnatul şi un apropiat de-al asasinului Vitalie Proca.

Totodată, procurorul, Valeriu Bodean a ţinut să precizeze că ancheta a intrat pe o nouă pistă, şi anume de colaborare cu anchetatorii englezi care investighează fapta de tentativă de asasinare a lui Gherman Gorbunţov. Mai mult decât atât, între timp, la Londra a avut loc o întâlnire între şeful interimar al Inspectoratului General de Poliţie, Gheorghe Cavcaliuc şi Gherman Gorbunţov, chiar pe teritoriul Ambasadei Republicii Moldova în Marea Britanie. De menţionat este faptul că autorităţile Marii Britanii au refuzat extrădarea dlui Gorbunţov în republica Moldova.

La rândul său, Renato Usatîi comentează aceste acţiuni, într-un mesaj pe Facebook, declarând că „Plahotniuc împreună cu procurorii şi poliţiştii săi, au revenit, la fel ca în 2014 (când a fost scos din cursa electorală la parlamentare – n.r.), la istoria legată de Gorbunţov. Au decis să prezinte o anchetă masivă. Cavcaliuc pozează în Londra, pe teritoriul Ambasadei Moldovei în Anglia, împreună cu Gorbunţov. Iată că acest Gorbunţov a devenit acum, din duşman, prietenul lui Plahotniuc.”

Liderul fracţiunii Partidul Nostru a mai precizat şi faptul că acest Gorbunţov a ajuns în Moldova, deoarece nu-şi mai putea gestiona afacerile criminale pe care le avea în Rusia. A venit în Moldova unde a fost sprijinit de Voronin şi Plahotniuc care era un om de afaceri influent în Moldova. „În perioada în care Voronin era preşedinte, Gorbunţov beneficia de pază şi maşină SP (serviciul pază – n.r.)”, a adăugat Usatîi.

Cavcaliuc împreună cu procurorii care l-au însoţit, ar fi mers în Anglia să-l interogheze pe Gorbunţov. În replică, Usatîi se întreabă retoric „ei măcar au înţeles cu cine au stat de vorbă? Ei au vorbit nu pur şi simplu cu escrocul Gorbunţov, dar cu cel care în 2011 a fost dat în căutare prin Interpol. De ce Cavcaliuc împreună cu procurorii care au mers cu el, nu au cerut arestul lui Gorbunţov, dar au mers să ia declaraţii de la cel care se află în căutare internaţională?”.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor