Mişcări tactice în China: Xi Jinping vrea un control mai strict asupra politrucilor
Şeful statului chinez, Xi Jinping, vrea să exercite un control mai strâns asupra funcţionarilor din Partidul Comunist Chinez, pentru a bloca drumul adversarilor săi spre eşalonul superior. Informaţia a ieşit la iveală înaintea celei de-a 6-a Plenară a Partidului Comunist.
Zilele trecute a fost făcută cunoscută data celei mai importante întruniri din această toamnă: între 24 – 27 octombrie se vor întâlni la Beijing cei 250 de membri ai Biroului Politic Central al Partidului Comunist.
Xi Jinping, conducătorul regimului comunist chinez, a început, după preluarea puterii, o rundă de epurare politică la nivel înalt, camuflată într-o aşa-zisă campanie anti-corupţie, care afăcut numeroase "victime" la nivel foarte ridicat în sânul Partidului Comunist Chinez.
Motivul începerii acestui adevărat război intern, la vârf, în Partid, este, conform surselor Epoch Times, agresivitatea de care a dat dovadă un grup obscur de putere din cadrul Partidului, numit banda din Shanghai, la adresa lui Xi Jinping, la preluarea puterii de către acesta. Conform unor surse, împotriva liderului actual al Partidului ar fi fost organizate cel puţin două lovituri de stat (eşuate), care au catalizat lupte dure în sânul Biroului Politic al Partidului. Campania lui Xi Jinping a făcut numeroase victime de nivel foarte înalt - precum ţarul Securităţii Chinei, Zhou Yongkang, generali conducători politici ai Armatei, precum şi numerele 1, 2 şi 3 ai Biroului 610, Gestapo-ul Chinei moderne.
Cu două luni înainte, existau unele informaţii cu privire la subiectele care vor figura pe agendă: vor fi stabilite noi reguli ale jocului politic. Concret, este vorba de două prevederi interne care vor fi discutate şi adoptate.
1. noi reguli pentru viaţa politică internă din Partidul Comunist, adaptate la ”noua situaţie” (prin aceasta înţelegându-se situaţia economică a Chinei cu o creştere încetinită, pe care şeful statului o numeşte ”noua normalitate”).
2. noi instrucţiuni pentru măsuri interne în Partid, care să întărească disciplina şi controlul.
Punctul 2 pare un avertisment formulat în limba de lemn comunistă, despre ascuţirea aşa-zisei campanii de epurare politică începută de Xi Jinping în interiorul aparatului de Partid şi de Stat.
Printre rânduri
Politologul şi comentatorul Epoch Times Dr. Li Tianxiao, crede că “prin această directivă, Xi Jinping a stabilit punctul cel mai important la cea de-a 6-a plenară: un mesaj către cele mai înlte funcţii de conducere a Partidului.”
Faptul că preşedintele doreşte stabilirea unor noi reguli este cu totul ieşit din comun. Asemenea lucruri nu s-au întâmplat decât extrem de rar în istoria Partidului Comunist Chinez. Ultima dată aşa ceva a avut loc în era lui Deng Xiaoping, atunci când, la scurt timp după Revoluţia Culturală a lui Mao Tsedun, China se afla în pragul colapsului, iar haosul domnea în interiorul Partidului Comunist.
Lista celor înlăturaţi din funcţii
Din 2012, de când a venit la putere, campania lui Xi Jinping a băgat la puşcărie un total de 120 de funcţionari de rang înalt din cadrul aparatului administrativ (oameni ce deţineau ranguri peste cel de ministru adjunct). În armată a înlăturat 54 de persoane care erau peste nivelul de vice-generali. La nivel de stat, a făcut să pice fostul şef al securităţii, Zhou Yongkang (rang situat deasupra celui de premier, având în subordine Securitatea, Justiţia, penitenciarele şi forţele speciale ale Miliţiei), şi în afară de acesta, patru capete importante la nivel de adjuncţi din administraţie: Ling Jihua, Xu Caihou, Guo Boxiong şi Su Rong. La nivel de miniştri au căzut alte 12 persoane.
Aparent, noile reguli au drept scop ca în toamna viitoare, la cea de-a 19-a Sesiune a Partidului, vechiul personal să nu aibă acces la eşaloanele superioare ale puterii.