Cât de eficientă este pastila Escapelle – pastila de a doua zi

Metoda contracepţiei de urgenţă este folosită cu scop de contracepţie în caz de urgenţă, după un contact sexual neprotejat sau în cazul eşecului unei metode de contracepţie.
(FRED TANNEAU / AFP / Getty Images)
A. D.
03.02.2015

Metoda contracepţiei de urgenţă este folosită cu scopul de contracepţie în caz de urgenţă după un contact sexual neprotejat sau în cazul eşecului unei metode de contracepţie. Prin „eşec” se înţeleg situaţiile în care: a avut loc un contact sexual neprotejat, prezervativul s-a rupt sau a alunecat, femeia a uitat să ia una sau mai multe contraceptive regulate sau le-a luat greşit, dispozitivul intrauterin a fost expulzat şi ulterior a avut loc un contact sexual neprotejat sau orice utilizare ineficientă a unei alte metode contraceptive.

Metodele contracepţiei de urgenţă cu Escapelle previn riscurile unei sarcini nedorite, dar nu inhibă dezvoltarea unui embrion viabil deja existent. Astfel, după actul sexual neprotejat există o perioadă de timp, de aproximativ 3-4 zile, în care pastila poate fi eficientă.

În cazul în care măsurile de contracepţie de urgenţă nu sunt întreprinse în această perioadă de timp sau se fac mai târziu, pastila nu mai este eficace.

Beneficiile pastilei de a doua zi Escapelle

Escapelle este soluţia la o situaţie de urgenţă şi se poate face prin administrarea unei singure pastile. Astfel, aceasta trebuie luată în termen de cel mult 72 de ore de la actul sexual neprotejat. Pilula este uşor de administrat şi, dacă sunt respectate indicaţiile de pe prospect, poate ajuta eficient la contracepţia de urgenţă. Există riscuri ce sunt asociate utilizării incorecte a pastilei, de aceea, este foarte important să fie administrată conform prospectului şi cât mai rapid.

Deşi nu trebuie să devină sub nicio formă o metodă regulată de contracepţie, are mult mai puţine efecte secundare şi riscuri pentru sănătate decât alte metode.

Cât de eficientă este măsura contracepţiei de urgenţă Escapelle?

Conform unui studiu recent, eficienţa generală a contracepţiei de urgenţă este, în medie, de 75%. Acest lucru ar trebui să fie înţeles astfel: dintre 100 de femei care au avut un contact sexual neprotejat şi au întreprins măsuri de contracepţie de urgenţă aproximativ la 8 femei va fi un risc real de sarcină, dar numai două dintre ele, într-adevăr, vor rămâne gravide.

Cu cât mai repede este luată pastila Escapelle, cu atât este mai probabil că va funcţiona. În mod ideal, aceasta ar trebui luată în termen de 24 de ore de la contactul sexual neprotejat, deoarece atunci este cel mai eficient.

Eficacitatea Escapelle depinde de câte ore au trecut de la actul sexual neprotejat: Astfel,

• În termen de 24 de ore - are o eficacitate de 95%

• Între 25-48 ore - are o eficacitate de 85%

• Între 49-72 ore - are o eficacitate de 58%

Contracepţia de urgenţă nu este la fel de eficientă ca şi contracepivele de administrare zilnică sau metodele de contracepţie obişnuite.

Care sunt efectele secundare ale pilulei de a doua zi Escapelle?

Cele mai multe femei nu experimentează niciun efect secundar. Totuşi, uneori pot apărea efecte secundare cum ar fi greaţa, durerile de cap, sensibilitate la nivelul sânilor, dureri de stomac, diaree, senzaţie de ameţeală sau senzaţie de oboseală după administrarea pilulei contraceptive de urgenţă. Aceste simptome sunt de obicei uşoare şi vor dispărea într-un timp scurt.

După administrarea pilulei contraceptive de urgenţă, unele femei, aproximativ 1 din 100, au vărsături. Dacă aceasta s-a întâmplat în decurs de 3 ore de la administrarea Escapelle, trebuie să luaţi încă o pastilă Escapelle.

Unele femei pot avea modificări ale ciclului, următoarea sângerare fiind mai severă sau mai redusă sau poate să apară mai devreme sau mai târziu. De obicei o pastila Escapelle nu afectează ciclul menstrual, iar acesta va veni ca de obicei, însă se poate întâmpla ca menstruaţia să apară mai devreme sau mai târziu decât în general.

În cazul în care menstruaţia întârzie mai mult de 5 zile, aveţi alte simpome sau aveţi dureri abdominale severe, ar trebui să vă adresaţi imediat medicului.

Ce conţine pilula de a doua zi Escapelle?

Pilula contraceptivă de urgenţă este similară pilulelor contraceptive obişnuite, conţinând acelaşi component hormonal activ (similar cu hormonul feminin natural progesteronul). Dar în comparaţie cu pilulele contraceptive, doza componentului hormonal aici este ceva mai mare.

Substanţa activă este levonorgestrel. Fiecare comprimat conţine levonorgestrel 1,5 mg. Celelalte componente sunt: amidon de cartof, amidon de porumb, dioxid de siliciu coloidal anhidru, stearat de magneziu, talc, lactoză monohidrat.

Pilulele de a doua zi nu sunt destinate pentru utilizare zilnică, deoarece acestea conţin o încărcătură hormonală mai mare în comparaţie cu pilulele contraceptive obişnuite. Din acest motiv, acestea pot fi utilizate fără pericol numai în caz de urgenţă.

Cum acţionează?

Escapelle acţionează prin:

• împiedicarea ovarelor să elibereze un ovul;

• împiedicarea fertilizării cu spermă a ovulului deja eliberat.

Cum ştim dacă a pilula Escapelle a funcţionat?

Veţi şti că Escapelle a funcţionat atunci când veţi avea următoarea menstruaţie şi va fi o menstruaţie normală.

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, dând un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor