Casa Albă susţine că soldaţii americani vor fi retraşi din Siria “cât mai repede posibil”. Ambasadorul SUA la ONU declară altceva
alte articole
Casa Albă a declarat că misiunea Statelor Unite în Siria nu a suferit schimbări, reiterând că preşedintele Donald Trump doreşte ca soldaţii americani să se întoarcă acasă “cât mai repede posibil”.
Remarcile au fost făcute duminică, la o zi după ce SUA, împreună cu Franţa şi Marea Britanie, au lansat lovituri aeriene asupra Siriei ca răspuns la un presupus atac chimic recent în oraşul sirian Douma, pentru care a fost învinuit guvernul preşedintelui Bashar al-Assad. Damascul şi Moscova au negat acuzaţiile.
Rachetele lansate de cele trei puteri occidentale au fost considerate un semnal al adâncirii implicării militare a Statelor Unite în războiul ce durează de şapte ani în Siria.
Însă Sarah Sanders, secretarul de presă al Casei Albe, a susţinut într-o declaraţie că preşedintele Donald Trump “a fost clar în privinţa faptului că doreşte ca forţele americane să se întoarcă acasă cât mai repede posibil”.
“Suntem determinaţi să strivim în întregime [grupul extremist Statul Islamic] şi să creăm condiţiile care vor preveni revenirea acestuia. În plus, ne aşteptăm ca aliaţii şi partenerii noştri regionali să îşi asume o răspundere mai mare atât militară, cât şi financiară pentru asigurarea securităţii regiunii”, a menţionat aceasta.
Remarcile lui Sanders au fost făcute în ciuda faptului că ambasadorul american la ONU, Nikki Haley, a afirmat că Washingtonul nu îşi va retrage imediat trupele din Siria, susţinând că implicarea SUA în ţara arabă “nu s-a încheiat”.
Haley a afirmat că cele trei obiective ale SUA pentru îndeplinirea misiunii sale sunt: obţinerea asigurărilor că armele chimice nu vor fi folosite într-o manieră care să afecteze interesele naţionale ale SUA, înfrângerea militanţilor din Statul Islamic şi deţinerea unei poziţii avantajoase pentru a monitoriza ce face Iranul.
“Nu vom pleca până când nu ştim că am realizat aceste lucruri”, a adăugat Haley.
Declaraţia Casei Albe a fost publicată la câteva ore după ce preşedintele francez Emmanuel Macron a afirmat că l-a convins pe omologul său american să rămână implicat în Siria “pe termen lung”.
Macron a precizat că “în urmă cu 10 zile preşedintele Trump a dorit să se retragă din Siria. L-am convins însă să rămână”.
El a adăugat că Franţa doreşte să lanseze o iniţiativă diplomatică privind Siria, care va include puteri occidentale, Rusia şi Turcia.
De asemenea, duminică, Trump a informat în scris Congresul cu privire la decizia de a ordona atacul cu rachete împotriva Siriei.
Potrivit rezoluţiei privind situaţiile de război (War Powers Resolution), preşedintele trebuie să ţină la curent Congresul în legătură cu astfel de acţiuni.
Trump a declarat congresmanilor că a acţionat pentru a “promova stabilitatea în regiune, a descuraja utilizarea şi proliferarea armelor chimice şi pentru a evita agravarea catastrofei umanitare curente din regiune”.