Caragiale al nostru cel de toate zilele

Continuăm să ne delectăm şi astăzi prin savoarea personajelor lui Caragiale. Astfel, începând cu 9 iunie, timp de trei luni, pâna în septembrie are loc în Capitală festivalul “Bucureştii lui Caragiale”. Evenimentul cultural este menit să aducă în faţa spectatorilor care intră mai rar în sălile de teatru nu numai piesele adesea montate pe scenă, dar şi momente, schiţe, mofturi de I.L. Caragiale, precum “CFR”, “Justiţia Română”, “1 Aprilie”, “La Moşi”, “Repaus Duminical”, “Inspecţiune" şi altele.

I.L. Caragiale afirma: "Eu nu scriu decât despre viaţa noastră şi pentru viaţa noastră, căci alta nu cunosc şi nici mă interesează". Ca şi Titu Maiorescu şi Mihai Eminescu, scriitorul se declara împotriva beţiei de cuvinte, a incapacităţii de a gândi, precum şi a parvenitismului.

În concurenţă directă cu piesele lui Caragiale se află realitatea politică şi socială cotidiană. Aceasta aduce în faţa tuturor spectatorilor români o realitate parcă desprinsă din opera marelui dramaturg, care reuşeşte în mod strălucit, la fel ca şi Ion Luca Caragiale, să facă o adevărată radiografie a societăţii româneşti.

Este incredibilă similitudinea spectacolelor aduse în faţa publicului de trupele de artişti cu cele create spontan de… politicieni. Ca o ironie a soartei, spectacolul politicii româneşti are loc cam în aceeaşi perioadă. Astfel, el a început odată cu încheierea pe 9 iunie a campaniei electorale pentru alegerile locale şi va lua sfârşit după ce vor fi reverificate toate listele electorale, cam pe la începutul lunii septembrie.

De ce să ne mai chinuim să aducem pe scena vreunui teatru de excepţie opera lui Caragiale? Costă bani şi se adresează numai câtorva privilegiaţi care vor reuşi să o vadă. Cumva, am reuşit ca întreaga Românie să devină o scenă imensă, pe care o exportăm furibund în întreaga lume. Gratis.

Evidenţiind o spoială de cultură şi un parvenitism provocator ale personajelor sale, Caragiale reuşea să portretizeze atitudini ce se manifestau la întregi categorii sociale, satirizând sclipitor incultura, imoralitatea, corupţia şi prostia.

Astăzi, regăsim toate acestea în spectacolul cotidian al politicii româneşti, unde luptele politice se ţin lanţ iar discursurile, acuzaţiile, abundă. Epitetele (hoţ, epavă, ticălos, etc) părând a fi coborâte mot-a-mot din opera marelui nostru scriitor, se vehiculează cu nonşalanţă. Vulgarul zugrăvit de Caragiale pentru o scenă restrânsă de teatru a devenit normalul discursurilor politice al zilelor noastre.

Caragiale: "nimic nu-i arde pe ticalosi mai mult decit râsul".

Poporul român asistă la teatrul pus în scenă de politicieni, la discursurile politice inepte dar furibunde şi la elucubraţiile socio-politice ale personajelor zilei. Acestea sunt doar câteva dintre incursiunile politice ale spectatorului român sleit de puteri şi de căldură, leite parcă situaţiilor şi personajelor lui Cargiale.

Din nefericire, similitudinea cu Caragiale se opreşte aici… nu urmează cascade de râs cu lacrimi generate de interpretarea lui Birlic. În timp ce politicienii evoluează pe scena Istoriei, suferinţa românilor se accentuează.

Şi, parcă desprinsă din nou din universul caragialian, o altă ironie… Se afirmă că statuia lui Caragiale a fost iniţial statuia lui Lenin, transformat, ulterior, de către sculptorul Constantin Baraschi, în Caragiale.

Conform criticului şi istoricului de artă Pavel Şuşară, monumentul a fost, la origine, un Lenin, “adaptat” de Baraschi, care i-a înlocuit capul, pentru a-l transforma în Caragiale.