Capitala va câştiga între 2.000 şi 3.000 locuri în grădiniţe prin introducerea clasei pregătitoare la şcoala generală

Epoch Times România
01.03.2012

Inspectorul general al Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti, Cristian Alexandrescu, estimează că la nivelul Capitalei se vor câştiga între 2.000 şi 3.000 de locuri în grădiniţe prin introducerea clasei pregătitoare la şcoală.

"Estimăm că undeva în jur de 2-3.000 de locuri vor putea să fie în plus anul acesta pentru grădiniţele bucureştene, astfel încât să putem să dăm posibilitatea cât mai multor bucureşteni de a-şi duce copiii la grădiniţă. Pe de altă parte, tot privind suplimentarea numărului de locuri pe care grădiniţele le au, avem şi posibilitatea de a face în aşa fel încât numărul copiilor la grupă să fie diminuat, pentru ca actul educaţional al profesorilor pentru învăţământul preşcolar să fie cât mai corect, existând posibilitatea ca fiecare grădiniţă să-şi facă propria politică de organizare", afirmă reprezentantul IŞMB într-un interviu acordat AGERPRES.

Alexandrescu a spus că este destul de optimist în legătură cu începutul anului şcolar următor, când clasa pregătitoare îşi va începe cursurile obligatorii în şcolile bucureştene.

"Trecerea unei generaţii importante de copii de la grădiniţă spre şcoală va duce, pe de o parte, la un început corect din punct de vedere psiho-pedagogic pe care copilul o să-l aibă la vârsta de şase ani şi, pe de altă parte, la apariţia unui număr mai mare de locuri în grădiniţele din Bucureşti", susţine el.

Potrivit şefului IŞMB, Bucureştiul se află în imposibilitatea de a putea aviza favorabil cererile tuturor părinţilor care doresc să-şi înscrie copiii la grădiniţă, lucru care se întâmplă dintr-un motiv "obiectiv" - lipsa de spaţiu fizic pe care îl au grădiniţele.

"Indiferent cât de mult ne-am dori să putem primi toţi copiii care doresc să înceapă cursurile unei grădiniţe, nu aveam posibilitatea fizică să-i introducem pe toţi în acest sistem. Se pare că în fiecare an aveam un număr de 7.000 -8.000 de cereri pe care nu puteam să le avizăm favorabil. Acest lucru, odată cu apariţia clasei pregătitoare la şcoală, va duce la o suplimentare, practic, a numărului de locuri în grădiniţe, dând posibilitatea ca acel deficit de număr de locuri pe care noi îl avem la nivelul municipiului Bucureşti să fie semnificativ redus", a explicat inspectorul general.

Alexandrescu a precizat că de-a lungul timpului au fost făcute solicitări către autorităţile publice locale, chiar şi prin intermediul programelor guvernamentale, pentru a se găsi spaţii necesare construirii de grădiniţe noi.

Inspectorul general a afirmat că de-a lungul timpului, odată cu punerea în evidenţă a faptului că există acest deficit destul de mare în grădiniţe, în multe din sectoarele Capitalei s-au găsit sau s-au căutat soluţii pentru diminuarea acestui lucru.

"În sectoarele 2 şi 3 au fost construite foarte multe grădiniţe noi, unele din ele pe terenuri care erau disponibile şi pe care primăria le-a putut folosi pentru aceste construcţii. În sectorul 1 au fost construite în curţile unor unităţi de învăţământ gimnazial, care permiteau, aveau spaţiul necesar în curtea şcolii (...). Sectorul 6 este un sector particular al Bucureştiului, pentru că acolo densitatea construcţiilor este extraordinar de mare şi, practic, suntem în imposibilitatea de a găsi soluţii, chiar şi în curţile şcolilor, dar aici s-a căutat ca soluţie posibilă mansardarea, deci creşterea pe verticală a grădiniţelor deja existente. Sunt în continuare în curs de finalizare o serie de grădiniţe, în sensul acesta, cam în fiecare dintre sectoarele Capitalei cel puţin două sau trei grădiniţe vor apărea în fiecare an şcolar şi vor putea să fie puse la dispoziţia bucureştenilor", a susţinut Alexandrescu.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor