Cântăreaţa Angela Moldovan a trecut în nefiinţă la vârsta de 86 de ani
Cântăreaţa de muzică populară Angela Moldovan, a trecut astăzi în nefiinţă, la vârsta de 86 de ani.
Angela Moldovan s-a născut pe data de 19 septembrie 1927, la Chişinău însă şi-a trăit viaţa pe meleaguri româneşti. Copilăria şi-a petrecut-o la Târgu Mureş unde a învăţat să vorbească şi română, şi maghiară. Cum ai săi erau refugiaţi basarabeni, valurile istoriei i-au obligat să se mute din loc în loc prin Orhei, Timişoara, Suceava, Alba Iulia, Dej.
Artista a pribegit, copilă fiind, alături de ei. Gimnaziul l-a făcut la Iaşi, liceul la Dej şi bacalaureatul l-a dat la Bistriţa-Năsăud.
Angela Moldovan a absolvit două facultăţi, Conservatorul şi Facultatea de Litere.
Ca studentă, a cântat în corul Operei din Cluj, unde a activat timp de patru ani.
Ulterior, din motive familiale, Angela Molodvan s-a mutat în Bucureşti, unde s-a alăturat Ansamblului Ciocârlia.
După un an, Angela Moldovan a câştigat un concurs pentru un post de solistă şi a început să cânte în diferite spectacole.
Deşi a fost cântăreaţă de operă timp de 14 ani, interpretând roluri în Nunta lui Figaro, Rigoletto, Hänsel şi Gretel etc Angela a fost cunoscută mai ales ca interpreta de muzică populară. Repertoriul său a fost compus, în cea mai mare parte, din culegerile personale ale artistei, cu precădere din zona nordului Moldovei şi a Bucovinei.
Cariera de solistă de muzică populară a Angelei a început în anii '60, când a înregistrat "La Oglindă", pe versuri de George Coşbuc. A urmat "Mi-am făcut bundiţă nouă", cântec învăţat de la bunica sa din Basarabia, care a devenit cel mai mare hit al artistei, fiind preluat şi de alte colege de breaslă.
Multor români chipul Angelei Moldovan le-a devenit familiar după apariţia artistei în filmul "Veronica".
Cariera de peste jumătate de veac în slujba cântecului popular românesc a doamnei Angela Moldovan a fost încununată de numeroase premii la festivaluri şi concursuri naţionale şi internaţionale şi mulţi români au găsit bucurie sau alinare în cântecele ei.
În noiembrie 2002, doamna Moldovan a fost decorată cu Ordinul naţional Steaua României în grad de Cavaler, „pentru crearea şi transmiterea cu talent şi dăruire a unor opere literare semnificative pentru civilizaţia românească şi universală".
Colegii de breaslă deplâng trecerea în nefiinţă a Angelei Moldovan, una din marile voci ale muzicii populare româneşti.