Caño Cristales: râul cunoscut sub numele de "curcubeul transparent"
alte articole
Caño Cristales este un râu care curge în rezervaţia naturală Sierra de la Macarena, între Anzi şi Amazon, în nordul Columbiei. Ia naştere în Anzi, acoperind o suprafaţă 100 de km² înainte de a se vărsa în râul Guyabero, şi are o caracteristică unică în lume. Acest curs de apă, cunoscut mai mult sub numele de "curcubeul transparent" sau "râul celor cinci culori", în anumite perioade ale anului este populat de alge colorate ale căror tonuri emerg dincolo de transparenţa apei. Roşu, albastru, verde şi violet sunt doar câteva dintre culorile capabile să transforme râul columbian într-o operă de artă.
Din luna septembrie până în noiembrie, alga care proliferează se numeşte macarenia clavigera. Această plantă oferă apelor râului mai multe nuanţe colorate, de la roşu la verde, la galben şi negru. Râul columbian se transformă astfel într-o multitudine de culori, dar fenomenul spectaculos are loc numai toamna, atunci când nivelul apei permite algelor să fie încălzite de soare fără a fi uscate.
Algele şi muşchii se lasă transportaţi de curenţi zeci de kilometri, creând un curcubeu de culori în nuanţe fascinante. Un timp, zona era considerată foarte periculoasă datorită prezenţei gherilelor din Forţele Armate Revoluţionare Columbiene ( FARC). Astăzi a devenit o destinaţie turistică foarte populară, un loc în care culorile se joacă pentru a forma minunate compoziţii artistice cu o mie de nuanţe.
În afară de acest spectacol uimitor al naturii, în zonă există, de asemenea, rocile La Macarena, roci care alcătuiesc extinderea vestică a regiunii Escudo Guyanés din Venezuela, considerate printre cele mai vechi din lume. În plus, Sierra de la Macarena cuprinde o bogată floră şi faună: există peste 420 de specii de păsări, 10 specii de amfibieni, 43 de specii reptile şi aproximativ 8 specii de primate.
În ciuda faptului că râul Caño Cristales este situat într-o zonă îndepărtată şi izolată, acum turiştii mai aventuroşi pot zbura până la cel mai apropiat oraş, La Macarena, de unde pot ajunge cu uşurinţă la parcul naţional care găzduieşte "râul celor cinci culori". La Macarena se mândreşte cu numeroasele agenţii de turism în măsură să asigure transportul la râu, pe jos sau călare, cu ajutorul ghizilor locali. În plus, există multe hoteluri simple şi curate, care pot satisface toate cerinţele.