Candidat la şefia DNA: Trebuie accelerată lupta anticorupţie în domeniul asistenţei medicale
alte articole
Accelerarea luptei anticorupţie în domenii precum asistenţa medicală, administraţia locală şi fiscală, achiziţiile publice sunt printre priorităţile enumerate de Ioan Irimie, candidat pentru şefia DNA.
Procurorul Irimie, în prezent procuror la DNA Cluj, a scris în în proiectul său referitor la exercitarea atribuţiilor specifice funcţiei de procuror şef al DNA că "exercitarea stilului de management are o influenţă hotărâtoare asupra climatului de muncă şi comportamentului membrilor instituţiei conduse".
"Chiar dacă recomand un stil de management participativ, care duce la înregistrarea de relaţii bune între membrii colectivului, cât şi între aceştia şi manager, existând dorinţa de a realiza obiectivele şi relevând o puternică unitate a grupului, se poate adopta şi un stil autoritar – în anumite situaţii, faţă de anumiţi subordonaţi, de regulă în gestionarea stărilor de criză", se mai arată în proiectul său.
Irimie arată că DNA "trebuie să devină un acuzator energic şi imparţial în urmărirea penală şi judecarea cauzelor de corupţie la nivel înalt şi mediu, pentru a demonstra independenţa sistemului judiciar şi că România este un stat de drept" şi că "bugetul Uniunii Europene a sprijinit combaterea corupţiei şi reforma sistemului judiciar prin intermediul fondurilor structurale cu peste 12 milioane euro".
Irimie a fost şeful Serviciului Teritorial Cluj al DNA, el fiind revocat din această funcţie în 2005 de către procurorul şef al Direcţiei, Daniel Morar. Irimie a fost apoi prim-procuror al Parchetului Tribunalului Sibiu, în prezent fiind procuror DNA la Cluj.