Candida auris - o ciupercă rezistentă la multe medicamente. Cauze şi abordări naturale

Candida auris este o ciupercă de tip drojdie care este adesea rezistentă la mai multe medicamente antifungice. A fost identificată pentru prima dată în canalul auditiv al unui pacient din Japonia, în 2009. Numele său provine de la „auris”, cuvântul latin pentru „ureche”. De atunci, s-a răspândit la nivel mondial şi este foarte periculos pentru pacienţii care deja sunt grav bolnavi.

Cunoscută drept „superbacterie”, Candida auris poate provoca infecţii potenţial letale. Infecţiile invazive au fost asociate cu rate de mortalitate cuprinse între 30% şi 60% în rândul pacienţilor spitalizaţi.

Simptomele şi semnele timpurii ale infecţiilor cu Candida auris

Majoritatea persoanelor care sunt purtătoare de C. auris pe piele nu se îmbolnăvesc niciodată. Acest fenomen se numeşte colonizare. Infecţia apare atunci când ciuperca pătrunde în organism, unde poate provoca infecţii care pun viaţa în pericol la nivelul sângelui, al rănilor sau al urechilor.

C. auris poate duce la o serie de infecţii, de la infecţii cutanate până la infecţii sanguine care pun viaţa în pericol. Simptomele variază în funcţie de locul în care apare infecţia şi de gravitatea acesteia. Simptomele posibile includ:

• Febră şi frisoane.
• Oboseală extremă sau slăbiciune.
• Tensiune arterială scăzută.
• Ritm cardiac accelerat.
• Temperatură corporală anormal de scăzută.
• Durere de ureche, senzaţie de presiune sau de plenitudine în cazul unei infecţii la ureche.

Aceste simptome pot semăna cu cele ale infecţiilor bacteriene. O febră persistentă însoţită de frisoane, mai ales dacă nu se ameliorează cu antibiotice, poate indica o infecţie fungică, cum ar fi C. auris, deoarece antibioticele nu tratează infecţiile fungice.

Persoanele colonizate, dar neinfectate, pot rămâne contaminate pe termen nelimitat. Ciuperca le poate provoca boala ulterior. Ciuperca de pe corpul lor se poate răspândi pe suprafeţe, echipamente şi la alţi pacienţi.

Ce cauzează infecţia cu Candida auris?

C. auris este bine adaptată pentru a trăi pe pielea umană. Transpiraţia şi uleiurile pielii o ajută să adere la piele, iar aceasta formează biofilme, comunităţi organizate de celule fungice înconjurate de un înveliş protector. Biofilmele pot face celulele fungice mai tolerante la medicamente şi la apărarea imunitară, făcând ciuperca mai greu de eliminat.

Ciuperca poate pătrunde în organism prin tăieturi, răni sau orificii asociate cu intervenţii chirurgicale sau dispozitive medicale, apoi poate intra în fluxul sanguin şi se poate răspândi în alte părţi ale corpului.

C. auris se poate răspândi uşor în unităţile medicale, în special în spitale, azile de bătrâni şi alte instituţii de îngrijire pe termen lung. Aceasta se transmite de obicei prin contact direct de la persoană la persoană, inclusiv prin contactul cu pielea infectată sau cu secreţiile din răni. De asemenea, se răspândeşte indirect prin contactul cu suprafeţe contaminate, precum perdele şi podele, obiecte precum telefoanele mobile şi echipamente medicale, cum ar fi manşetele pentru măsurarea tensiunii arteriale.

Ciuperca poate supravieţui pe suprafeţe timp de săptămâni, iar mulţi agenţi de curăţare obişnuiţi, inclusiv compuşii de amoniu cuaternar, nu o ucid în mod fiabil.

Răspândirea aeriană poate contribui, de asemenea, la transmiterea C. auris, deşi rolul său exact rămâne în curs de investigare. Studiile de mediu au detectat C. auris în probe de aer şi pe suprafeţele din jurul orificiilor de ventilaţie de la tavan şi din holuri, sugerând că ciuperca se poate răspândi dincolo de zona imediat înconjurătoare a unui pacient contaminat. Activităţile care generează turbulenţe de aer, cum ar fi aranjarea paturilor, pot perturba particulele contaminate şi pot permite ca C. auris să se răspândească prin aer şi să parcurgă distanţe mai mari.

Riscul de a dezvolta o infecţie gravă cu C. auris este cel mai mare în rândul persoanelor care sunt deja vulnerabile din punct de vedere medical.

- Spitalizări prelungite sau repetate: Sporesc şansa de contact cu pacienţii colonizaţi, suprafeţele contaminate, personalul medical şi echipamentele medicale.

- A locui într-un azil de bătrâni sau într-o unitate de îngrijire pe termen lung: Rezidenţii au contact strâns şi frecvent cu personalul medical şi cu alţi rezidenţi şi pot folosi aceleaşi echipamente sau facilităţi.

- Un sistem imunitar slăbit: Facilitează evoluţia contaminării către infecţie.

- Dispozitive medicale invazive sau intervenţii chirurgicale recente: Rănile chirurgicale şi dispozitivele precum cateterele venoase centrale, cateterele urinare sau biliare, drenele pentru plăgi, sondele de alimentare şi tuburile de respiraţie pot constitui căi de intrare a ciupercii în organism.

- Diabetul: Diabetul poate afecta apărarea imunitară şi vindecarea rănilor, îngreunând capacitatea organismului de a combate infecţiile.

- Afecţiuni medicale subiacente multiple: Prezenţa mai multor afecţiuni medicale subiacente poate face o persoană mai vulnerabilă din punct de vedere medical şi îi poate compromite apărarea imunitară. Aceste afecţiuni pot creşte, de asemenea, necesitatea spitalizării, a procedurilor medicale, a medicamentelor şi a dispozitivelor medicale.

- Utilizarea recentă a antibioticelor cu spectru larg sau a medicamentelor antifungice: Poate altera flora microbiană normală a organismului sau poate exercita o presiune selectivă asupra ciupercilor, eliminând tulpinile sensibile şi permiţând multiplicarea celor rezistente.

Diagnosticarea Candida auris

Screeningul ajută unităţile medicale să identifice din timp pacienţii purtători ai ciupercii, astfel încât să poată lua măsuri de precauţie pentru a preveni răspândirea acesteia şi apariţia focarelor.

C. auris este răspândită la nivel mondial şi, deoarece este greu de identificat, cazurile pot rămâne nediagnosticate, iar transmiterea nedetectată.

1. Screeningul

Testul de screening este nedureros şi implică recoltarea de tampoane cutanate, de obicei din axile şi zona inghinală, pentru analize de laborator.

Screeningul este recomandat pentru pacienţii internaţi în unităţi cu risc ridicat, cum ar fi unităţile de terapie intensivă; cei aflaţi în unităţi cu cazuri active de C. auris; şi cei transferaţi din unităţi medicale sau locaţii cu risc ridicat. Pacienţii cu antecedente de colonizare cu C. auris nu necesită, în general, repetarea screeningului.

C. auris poate fi identificată eronat folosind metodele tradiţionale de identificare a drojdiilor, astfel încât detectarea precisă necesită tehnici avansate, precum secvenţierea ADN-ului, PCR în timp real (reacţia în lanţ a polimerazei) şi MALDI-TOF (spectrometrie de masă în timp de zbor, asistată de matrice, prin desorbţie/ionizare cu laser).

2. Prelevarea de probe din mediu

Se recomandă prelevarea de probe din mediu pentru a identifica sursele potenţiale de contaminare cu C. auris, în special în timpul focarelor. Deşi contaminarea poate fi răspândită pe scară largă, anumite obiecte pot servi drept surse de transmitere. De exemplu, un focar din 2018 a fost asociat cu sonde de temperatură reutilizabile contaminate, utilizate sub axile, iar numărul cazurilor noi a scăzut abia după ce au fost retrase sondele.

3. Diagnosticul

În funcţie de locul suspectat al infecţiei, se prelevează o probă de sânge, un tampon de la o rană sau din ureche sau o altă probă adecvată, care este trimisă la laborator.

Analizele de sânge pot include:

- Hemoragii: Determină dacă organismul a pătruns efectiv în fluxul sanguin.

- Hemoleucogramă completă şi profil metabolic de bază: Evaluează starea generală a pacientului şi funcţia organelor. Acestea nu identifică în mod specific C. auris, dar pot ajuta la evaluarea gravităţii bolii şi la orientarea tratamentului.

- (1,3)-beta-D-glucan: Detectează o componentă a pereţilor celulari ai multor ciuperci. Poate oferi dovezi în sprijinul unei infecţii fungice invazive, dar nu este specific pentru C. auris şi nu poate identifica specia care provoacă infecţia.

Tratamente pentru Candida auris

Tratamentul infecţiei cu C. auris trebuie individualizat în funcţie de simptomele clinice şi de testele de sensibilitate la antifungice, sub îndrumarea unui specialist în boli infecţioase.

1. Colonizare fără simptome

Centrul pentru Controlul şi Prevenirea Bolilor din SUA (CDC) nu recomandă, în general, tratarea persoanelor colonizate cu C. auris, dar care nu prezintă o infecţie activă. Nu există nicio metodă dovedită de eliminare a colonizării, iar tratamentul antifungic inutil poate favoriza rezistenţa la medicamente, făcând infecţiile viitoare mai greu de tratat.

2. Tratamentul pentru infecţia iniţială

Fluconazolul, un tratament antifungic obişnuit pentru alte infecţii cu Candida, nu este eficient împotriva C. auris. Unele tulpini sunt rezistente la toate cele trei clase de medicamente antifungice: triazolii (cum ar fi fluconazolul), polienele (cum ar fi amfotericina B) şi echinocandinele (cum ar fi anidulafungina).

CDC recomandă echinocandinele ca tratament de primă linie pentru infecţiile cu C. auris la majoritatea adulţilor şi copiilor cu vârsta de cel puţin 2 luni, întrucât rezistenţa la această clasă de medicamente antifungice rămâne relativ rară. Un exemplu este rezafungina, un medicament echinocandin cu acţiune prelungită aprobată pentru anumiţi pacienţi cu infecţii ale fluxului sanguin sau candidoză invazivă.

Tratamentul trebuie monitorizat îndeaproape, deoarece se poate dezvolta şi rezistenţa la echinocandine. Dacă starea pacientului nu se îmbunătăţeşte, se poate lua în considerare amfotericina B lipozomală. Nou-născuţii şi sugarii cu vârsta sub 2 luni primesc, în general, mai întâi amfotericina B deoxicolat.

3. Tratamentul în funcţie de localizarea infecţiei

Localizarea infecţiei influenţează alegerea celui mai adecvat medicamentului antifungic. Echinocandinele pot să nu aibă o eficacitate satisfăcătoare în zone precum sistemul nervos central sau tractul urinar, deoarece nu ating concentraţii adecvate în aceste zone. Prin urmare, amfotericina B, uneori combinată cu flucitozină, poate fi luată în considerare pentru infecţiile cu C. auris care afectează aceste zone, tratamentul fiind ajustat în funcţie de localizarea infecţiei şi de testele de sensibilitate la medicamentele antifungice.

Tratarea infecţiilor sanguine necesită mai mult decât medicamente. Cateterele venoase centrale şi alte dispozitive implantabile trebuie îndepărtate, iar orice abcese infectate sau acumulări de lichid infectat sau puroi trebuie drenate atunci când este cazul. Hemoculturile trebuie repetate zilnic sau o dată la două zile până la dispariţia infecţiei. Dacă culturile rămân pozitive, medicii trebuie să caute semne care să indice că infecţia s-a răspândit în alte părţi ale corpului, cum ar fi inima sau cheaguri de sânge în vene.

Ghidurile diferă în ceea ce priveşte examinările oftalmologice de rutină în cazul infecţiilor sanguine. Societatea Americană de Boli Infecţioase recomandă o examinare cu dilatarea pupilei, în timp ce Academia Americană de Oftalmologie recomandă o examinare oftalmologică în principal pentru pacienţii cu semne sau simptome oftalmologice. Medicii ar trebui să urmeze îndrumările actuale ale instituţiei şi ale specialiştilor.

4. Tratamente emergente

Majoritatea tulpinilor din SUA răspund încă la echinocandine, dar cazurile rezistente la echinocandine sau la toate cele trei clase principale de medicamente antifungice, cunoscute sub denumirea de „pan-rezistente”, devin din ce în ce mai frecvente. Pentru C. auris pan-rezistent, pot fi luaţi în considerare agenţi experimentali, precum fosmanogepix sau ibrexafungerp, în consultare cu specialişti în boli infecţioase, aceştia putând fi obţinuţi prin programe de acces extins.

5. Prevenirea infecţiilor invazive la pacienţii colonizaţi

Obiectivul este de a împiedica ciuperca să pătrundă în zonele corpului care sunt în mod normal sterile. Aceasta include utilizarea corespunzătoare a dispozitivelor medicale, reevaluarea periodică a necesităţii cateterelor şi a altor tuburi, precum şi îndepărtarea acestora imediat ce nu mai sunt necesare.

Îngrijirea şi întreţinerea corespunzătoare a locurilor de traheostomie (deschideri create chirurgical în trahee) sunt, de asemenea, importante. Pacienţilor care urmează să fie supuşi unei intervenţii chirurgicale li se va curăţa temeinic pielea şi li se va pregăti zona cu un antiseptic pe bază de alcool.

Abordările naturale şi legate de stilul de viaţă în cazul Candida auris

Rezistenţa crescândă la medicamentele antifungice a sporit interesul faţă de substanţele naturale ca potenţiale tratamente pentru C. auris. Deşi aceste substanţe au demonstrat o activitate antifungică promiţătoare, în prezent există dovezi limitate din studiile efectuate pe oameni şi nu sunt considerate tratamente dovedite.

1. Uleiuri esenţiale

Studiile de laborator şi studiile preliminare pe animale sugerează că mai multe uleiuri esenţiale pot bloca creşterea C. auris şi formarea biofilmului. Siguranţa şi eficacitatea acestora la om rămân necunoscute.

- Arbore de ceai, niaouli, cimbru alb şi cajeput: Un studiu din 2022 a constatat că toate cele patru uleiuri au inhibat creşterea şi formarea biofilmului. Cimbru alb şi cajeput au distrus, de asemenea, biofilmele deja formate.

- Lemongrass, muguri de cuişoare şi scoarţă de scorţişoară: Aceste uleiuri s-au remarcat printre 21 de uleiuri testate, inclusiv sub formă de vapori. Anumite combinaţii cu medicamente antifungice au dat rezultate mai bune decât oricare dintre tratamente administrate separat, sugerând potenţiale aplicaţii în dezinfectarea suprafeţelor şi igienizarea pielii. Un studiu din 2023 a testat 15 uleiuri esenţiale împotriva C. auris şi a constatat că scoarţa de scorţişoară a fost cea mai eficientă. Aceasta a acţionat în combinaţie cu fluconazolul în studiile de laborator şi pe animale, părând să ajute la depăşirea rezistenţei ciupercii la medicament.

2. Compuşi de origine vegetală

Rezultatele studiilor sugerează că mai mulţi compuşi de origine vegetală ar putea avea potenţialul de a fi folosiţi ca tratamente antifungice complementare.

• Carvacrol: Într-un studiu din 2021, cercetătorii au constatat că patru compuşi de origine vegetală — carvacrol, timol, eugenol şi metil-eugenol — au prezentat o anumită activitate antifungică, dar carvacrolul a fost cel mai eficient. Carvacrolul poate combate C. auris prin inhibarea creşterii acesteia şi reducerea capacităţii sale de a se ataşa de celulele umane şi de a produce enzime asociate infecţiei. Combinarea carvacrolului cu medicamentele antifungice convenţionale a sporit activitatea acestora împotriva unor tulpini de C. auris, inclusiv a celor rezistente la medicamente, fără a interfera cu medicamentele antifungice.
• Compuşi tradiţionali pe bază de plante: Într-un studiu din 2020, cercetătorii au descoperit că cinci compuşi naturali — houttuyfonatul de sodiu, berberina, palmatina, jatrorrhizina şi cinamaldehida — au prezentat activitate antifungică împotriva speciilor de Candida, inclusiv C. auris. Unele combinaţii au dat rezultate mai bune decât atunci când compuşii au fost utilizaţi singuri. De asemenea, combinaţiile păreau să modifice stratul exterior protector al ciupercii, expunând substanţe care ar putea face ciuperca mai vulnerabilă.
• Baicaleina: Un studiu din 2024 a constatat că baicaleina, un compus de origine vegetală provenit din planta medicinală Scutellaria baicalensis, a inhibat creşterea, ataşarea şi formarea biofilmului de C. auris prin deteriorarea membranei celulare şi a peretelui celular al ciupercii şi prin reducerea capacităţii acesteia de a coloniza şi invada ţesuturile.

3. Băi cu miere de Manuka şi probiotice orale

Un studiu publicat în august, care a implicat peste 400 de rezidenţi ai unor centre de îngrijire pentru vârstnici, a urmărit durata colonizării şi a testat dacă băile cu miere de Manuka şi probioticele orale au scurtat această durată. Colonizarea a dispărut mai repede în grupul de intervenţie (224 de zile faţă de 427 de zile), dar diferenţa nu a fost semnificativă din punct de vedere statistic, ceea ce înseamnă că ar putea fi o coincidenţă.

Cum pot preveni Candida auris?

C. auris poate supravieţui în condiţii extreme, inclusiv la temperaturi ridicate şi concentraţii mari de sare, ceea ce îi permite să persiste pe suprafeţe uscate şi umede pentru perioade îndelungate. Capacitatea sa de a forma biofilme pe echipamentele medicale şi pe alte suprafeţe facilitează transmiterea şi face ca focarele să fie dificil de controlat. Prin urmare, prevenirea se bazează pe o serie de măsuri aplicate în mod combinat.

În spital

Atunci când un pacient dintr-un spital sau dintr-o unitate de îngrijire pe termen lung este identificat ca fiind colonizat sau infectat cu C. auris, se utilizează următoarele metode:

• Plasaţi pacienţii colonizaţi sau infectaţi în camere individuale cu băi proprii, atunci când este posibil. În timpul focarelor, pacienţii cu acelaşi tip de tulpină multirezistentă pot fi cazaţi împreună în aceeaşi cameră sau într-o zonă separată, special amenajată. Menţineţi o ventilaţie adecvată.
• Se evită utilizarea în comun a echipamentelor. Se îndepărtează echipamentele neesenţiale şi se evită depozitarea consumabilelor pe holurile deschise.
• Se utilizează antibiotice numai atunci când este necesar şi se evită utilizarea inutilă a antibioticelor cu spectru larg, pentru a preveni perturbarea microbiotei normale şi a reduce riscul de colonizare cu Candida.

Personalul trebuie să respecte practici stricte de igienă a mâinilor şi să utilizeze echipament de protecţie individuală (EPI) adecvat pentru a se proteja şi a preveni răspândirea C. auris. Săpunul şi apa, dezinfectantul pentru mâini pe bază de alcool 70% şi produsele pe bază de clorhexidină pot ajuta la îndepărtarea C. auris de pe mâini.

De asemenea, mediul înconjurător trebuie dezinfectat:

- Curăţaţi frecvent: Curăţaţi şi dezinfectaţi suprafeţele din mediul înconjurător cel puţin de două ori pe zi. În timpul focarelor, poate fi necesară o curăţare mai frecventă.

- Utilizaţi produsele potrivite: Utilizaţi un dezinfectant spitalicesc înregistrat la Agenţia pentru Protecţia Mediului (EPA), a cărui eficacitate împotriva C. auris a fost dovedită. Dacă acesta nu este disponibil, dezinfectanţii pe bază de clor, inclusiv hipocloritul de sodiu la concentraţii adecvate, pot elimina eficient C. auris de pe suprafeţe. Evitaţi produsele care se bazează exclusiv pe compuşi de amoniu cuaternar, deoarece aceştia nu sunt eficienţi în mod fiabil împotriva C. auris.

- Vapori de peroxid de hidrogen: Pot fi folosiţi ca metodă suplimentară de decontaminare, în special după curăţarea finală.

După externarea din spital

Pacienţii care au fost colonizaţi sau infectaţi pot continua să fie purtători de C. auris pe piele sau în alte zone ale corpului după externare. Aceştia şi îngrijitorii lor pot lua următoarele măsuri de precauţie acasă:

• Purtaţi mănuşi atunci când acordaţi îngrijiri directe, cum ar fi schimbarea pansamentelor sau ajutorul la îmbăiere, şi spălaţi-vă pe mâini după aceea.
• Menţineţi dispozitivele medicale invazive, cum ar fi cateterele, curate şi în condiţii de siguranţă.
• Menţineţi tăieturile sau zgârieturile acoperite corespunzător cu pansamente adezive impermeabile până la vindecare.

Care sunt posibilele complicaţii ale Candida auris?

Complicaţiile depind de gravitatea infecţiei, de starea generală de sănătate a pacientului şi de faptul dacă tulpina este rezistentă la medicamente.

C. auris poate provoca infecţii ale fluxului sanguin care se pot răspândi la alte organe. Infecţia invazivă poate duce la septicemie şi insuficienţă organică. Ciuperca se poate răspândi, de asemenea, prin fluxul sanguin către alte zone, inclusiv valvele cardiace, ochii, creierul, oasele, ficatul sau splina. În cazuri severe, infecţia poate pune viaţa în pericol şi poate duce la deces.

Sursa: Epoch Times SUA