Campioni la patinaj i-au adus un omagiu arbitrului Nicolae Bellu

(Julian Finney / Getty Images)
Epoch Times România
30.01.2014

Aproximativ 40 de tineri, campioni la diferite categorii ale concursurilor de patinaj naţionale şi internaţionale, i-au adus un omagiu arbitrului internaţional Nicolae Bellu, în cadrul evenimentului "Susţineţi patinajul" ce a avut loc miercuri, pe patinoarul unui mall bucureştean.

Îmbrăcaţi în haine de concurs de catifea sau voal, tinerii patinatori au intrat, pe rând, pe gheaţă, pentru a-şi aminti de arbitrul internaţional care şi-a dedicat cariera acestui sport, dar şi pentru a trage un semnal de alarmă referitor la faptul că în prezent Bucureştiul nu are un patinoar potrivit pentru antrenamentele sportivilor ce participă la competiţii. Potrivit organizatorilor evenimentului, Patinoarul "Mihai Flamaropol" nu mai este alimentat din aprilie 2013 cu energie electrică, apă sau căldură din cauza datoriilor de 280.000 de euro către furnizori. În aceste condiţii, tinerii care vor să facă patinaj de performanţă apelează fie la un patinoar de două ori mai mic decât unul de concurs, se antrenează în parcuri sau chiar fac naveta la Braşov.

Pentru că încep la o vârstă fragedă, micii patinatori au nevoie de tot sprijinul părinţilor. Printre micuţii de pe gheaţă s-a numărat şi Ruxandra Bălan, de 5 ani, care a câştigat, săptămâna trecută, premiul trei, la o competiţie de patinaj, la Poiana Braşov, la categoria "Micile speranţe".

Mama fetiţei, Daniela Sălcudean, a povestit că a ales să o înscrie pe fiica sa la patinaj deoarece, la trei ani, nu existau foarte mulţi coordonatori de diferite sporturi care ar fi primit-o.

"Antrenoarea noastră a avut destulă răbdare să ne accepte", a declarat Daniela Sălcudean. Primele patine ale fetiţei au fost numărul 24, iar antrenamentele au fost percepute de cea mică mai degrabă ca o joacă. Copilul merge, cinci zile pe săptămână, la antrenamente de câte două ore, ori la un patinoar de la mall, ori în parc. Daniela Sălcudean spune că investiţia unui părinte care are un copil care vrea să facă patinaj este considerabilă — deplasări, costume şi patine care sunt schimbate în funcţie de nivelul la care micul sportiv se află. "Preţul unor patine poate ajunge şi la 400 de euro", a spus aceasta. "Nu ne-am dorit neapărat să facă un sport de performanţă. E frumos ca părinte când îţi vezi copilul că se bucură", a adăugat Sălcudean.

Şi Cornel Gheorghe, fost patinator de performanţă şi în prezent antrenor pentru şase tineri care participă la competiţii, a început acest sport de la vârstă de 4 ani. "Mamei i-a plăcut foarte mult patinajul şi am ales acest sport", a declarat Gheorghe. După o carieră în patinajul internaţional, Cornel Gheorghe a devenit antrenor în Statele Unite ale Americii, în 1997, pentru că în 2004 să antreneze lotul naţional, la revenirea în România. După ce acest post a fost desfiinţat, Gheorghe a început să antreneze tineri sportivi pe cont propriu.

Pe Cornel Gheorghe îl leagă o veche prietenie de Nicolae Bellu, pe care l-a cunoscut ca arbitru când avea 8 ani şi era înscris într-o competiţie de patinaj. "Cu anii, am crescut ca rezultate, el (Nicolae Bellu — n.r.) a arbitrat la Olimpiada din 1994. În toţi aceşti ani s-a creat o prietenie între noi. El şi fiica să, Marina, am fost colegi la patinaj. A fost un om deosebit, un prieten adevărat, un foarte bun sfătuitor", a declarat Gheorghe.

Cornel Gheorghe spune că abordarea antrenorului depinde de vârsta şi temperamentul elevilor. "Nu trebuie să foloseşti acelaşi şablon cu toţi", a spus acesta. Antrenamentele le face la patinoarul de la un mall bucureştean, dar aceasta este "o soluţie de supravieţuire", deoarece nu oferă condiţii pentru pregătirea de performanţă. Dimensiunile patinoarului din mall sunt 40 pe 20 de metri, în timp ce dimensiunile unui patinoar olimpic sunt 60 pe 30 de metri, a explicat acesta.

Dincolo de dificultăţi, Gheorghe spune că o condiţie esenţială pentru un patinator este să îi placă acest sport. "Trebuie să aibă foarte multă pasiune şi plăcere de a patina, dar şi răbdare. Nu vine nimic peste noapte", a declarat acesta.

Una din patinatoarele care face naveta la Braşov pentru a se pregăti înainte de competiţii este Raisa Rjenovschi, de 18 ani. Aceasta a început să practice patinajul la vârstă de 8 ani, după ce, de la 5 ani, făcuse gimnastică. Ea a povestit că a ales acest sport după ce antrenoarea ei de gimnastică s-a reorientat către patinaj. "Nu m-am putut despărţi de ea şi am ales şi eu patinajul. Era ca un joc. Patinam pe gheaţă, făceam spirale", a povestit aceasta.

Îmbrăcată într-o cămaşă albă şi o pereche de blugi, Raisa Rjenovschi a intrat pe gheaţă pentru a-i aduce, la rândul său, un omagiu lui Nicolae Bellu. Anul acesta, sportiva s-a clasat pe locul al treilea la Campionatul Naţional de Seniori, iar anul trecut a fost vicecampioană la Seniori şi a obţinut locul II la Cupa României.

"În viitor aş vrea să fac spectacole. Pentru performanţă nu avem condiţii", a declarat sportiva pentru AGERPRES.

Nicolae Bellu (1948—2013) a fost arbitru internaţional de patinaj la trei olimpiade de iarnă şi la numeroase concursuri internaţionale. În februarie 2013 a fost Technical Controller la Festivalul Olimpic al Tineretului European (FOTE). Ultima competiţie arbitrată de el a fost în octombrie 2013, la Galaţi.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor