Cameron confirmă data referendumului privind Brexit: 23 iunie 2016

Premierul britanic David Cameron a declarat că referendumul privind apartenenţa ţării sale la UE va avea loc în 23 iunie. Anunţul a fost făcut după un summit UE care a securizat un statut special pentru britanici în blocul european.
Premierul britanic David Cameron. (Captură Foto)
Andrei Popescu
21.02.2016

Cameron a anunţat data referendumului după o întâlnire cu membrii Cabinetului său, în care s-a discutat acordul încheiat vineri cu Uniunea Europeană cu privire la statutul special acordat Marii Britanii în cadrul blocului european.

El a precizat că, în urma discuţiilor, Cabinetul va recomanda ca Marea Britanie să rămână în UE în starea sa reformată.

Premierul britanic a adăugat că un referendum privind ieşirea sau rămânerea ţării în UE va avea loc în 23 iunie.

Vineri, Cameron a obţinut concesii speciale pentru Marea Britanie, inclusiv restricţionarea beneficiilor sociale ale migranţilor din UE şi o exceptare de la clauza “Uniunea tot mai strânsă”, care va trebui să fie înscrisă în tratate în cazul unei eventuale remanieri.

Campanie puternică pentru “Brexit”

Între timp, campania pentru ieşirea Marii Britanii din UE a câştigat suport în ţară, în condiţiile în care 65 din cei 330 de parlamentari din Partidul Conservator al lui Cameron doreau ca ţara lor să opteze pentru ieşirea din blocul european.

Mulţi politicieni din opoziţie au respins vineri acordul. Secretarul de externe din umbră Hillary Benn, din Partidul Laburist, a declarat că premierul Cameron a făcut “ceea ce a decis că trebuie să facă, deoarece este prea slab pentru a ţine piept propriului său partid”. Şeful Partidului Laburist, Jeremy Corbyn, care susţine rămânerea Marii Britanii în UE, a descris călătoria lui Cameron la Bruxelles ca un “spectacol teatral ... proiectat să îşi liniştească opozanţii din cadrul Partidului Conservator”.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor