Camelia Bogdan: Decizia ÎCCJ, o hotărâre pronunţată cu încălcarea garanţiilor procesuale / Lia Savonea a încălcat standardele CEDO

Fosta judecătoare Camelia Bogdan, exclusă din magistratură după ce l-a condamnat la închisoare pe Dan Voiculescu şi a dispus confiscarea uriaşului prejudiciu de 60 de milioane de euro, acuză mai multe publicaţii că interpretează unilateral decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) în cazul ICA.

În condiţiile în care Lia Savonea, controversata şefă a Înaltei Curţi, a decis că Bogdan a comis abuz în serviciu prin modul în care a soluţionat dosarul ICA, soldat cu condamnarea la 10 ani de închisoare a mogulului Antenelor, fosta judecătoare ţine să transmită că decizia ÎCCJ nu reprezintă o constatare a vinovăţiei sale.

Redăm poziţia Cameliei Bogdan

Decizia ÎCCJ – o hotărâre pronunţată cu încălcarea garanţiilor procesuale

Decizia ÎCCJ nu reprezintă o constatare a vinovăţiei mele pentru vreo infracţiune. Nu am fost niciodată cercetată penal, pusă sub acuzare sau judecată pentru fapte penale. Hotărârea pronunţată de completul condus de judecătoarea Lia Savonea direct în camera preliminară, prin care mi-a reţinut vinovăţia penală, a fost emisă cu încălcarea competenţei funcţionale şi a principiului separaţiei funcţiilor judiciare, fără audierea mea, fără calitate procesuală şi fără respectarea dreptului la apărare, ceea ce contravine grav:
- Art. 6 din CEDO
- Art. 124 şi 125 din Constituţia României
- Art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004

Dosarul ICA – aplicarea legală a confiscării de la terţi conjunct cu indemnizarea victimelor infracţiunii

Confiscarea în dosarul ICA a fost dispusă asupra bunurilor dobândite prin fapta penală, inclusiv de la terţi, în conformitate cu dispoziţiile art. 112 alin. (1) lit. e) şi alin. (6) Cod penal, art. 33 din Legea nr. 656/2002, precum şi cu standardele internaţionale consacrate de FATF, CETS 198 şi jurisprudenţa CEDO. CEDO a confirmat legalitatea acestor măsuri în cauza Voiculescu şi alţii împotriva României (cererea nr. 502/2015), subliniind că ingerinţa nu a fost disproporţionată şi că reclamantele au beneficiat de dreptul la apărare.

Confiscarea a fost dispusă asupra bunurilor dobândite prin fapta penală, bunurilor şi banilor obţinuţi din exploatarea acestora, bunurilor produse de acestea şi beneficiilor indirecte rezultate din reinvestirea produsului infracţiunii, conjunct cu repararea prejudiciului infracţiunii. Instanţa a reţinut că GRIVCO SA şi Compania de Cercetări Aplicative şi Investiţii SA sunt entităţi controlate de inculpatul Dan Voiculescu, beneficiar real, care a dispus de bunuri dobândite prin fapte penale, inclusiv prin donaţii către fiicele sale.

Decizia CEDO Voiculescu v. România, încălcată de Savonea Lia

În decizia pronunţată la 22 februarie 2022 în cauza Voiculescu şi alţii împotriva României (cererea nr. 502/15 şi altele), Curtea Europeană a Drepturilor Omului a analizat măsura sechestrului instituită asupra bunurilor reclamantelor, fiicele lui Dan Voiculescu şi societăţile comerciale controlate de acesta. Curtea a constatat că măsura sechestrului nu a constituit o pedeapsă în sensul art. 7 din Convenţie, întrucât reclamantele nu fuseseră condamnate penal. De asemenea, Curtea a reţinut că procedura naţională a oferit reclamantelor o oportunitate rezonabilă de a-şi susţine cauza, iar ingerinţa în dreptul de proprietate nu a fost disproporţionată faţă de obiectivul legitim urmărit. CEDO a subliniat că măsura sechestrului era conformă cu interesele generale ale societăţii şi că instanţele naţionale au analizat argumentele reclamantelor într-o manieră motivată şi echitabilă. Prin urmare, cererile au fost declarate inadmisibile.

În dosarul ICA, instanţele au dispus confiscarea produsului infracţiunii de spălare a banilor, inclusiv de la terţi,în conformitate cu dispoziţiile art. 112 alin. (1) lit. e) şi alin. (6) Cod penal, art. 33 din Legea nr. 656/2002, precum şi cu standardele internaţionale consacrate de FATF, CETS 198 şi jurisprudenţa CEDO (Silickiene c. Lituania, Bongiorno c. Italia, Welch c. UK).

Confiscarea a fost dispusă asupra:

 bunurilor dobândite prin fapta penală;

 bunurilor şi banilor obţinuţi din exploatarea acestora;

 bunurilor produse de acestea;

 beneficiilor indirecte rezultate din reinvestirea produsului infracţiunii.

Instanţa a reţinut că GRIVCO SA şi Compania de Cercetări Aplicative şi Investiţii SA sunt entităţi controlate de inculpatul Dan Voiculescu, beneficiar real, care a dispus de bunuri dobândite prin fapte penale, inclusiv prin donaţii către fiicele sale. Confiscarea de la terţi a fost justificată prin poziţionarea bunurilor în patrimoniile acestora, în scopul disimulării provenienţei ilicite, în conformitate cu jurisprudenţa CEDO.

Confiscarea de la terţi – standarde CEDO şi aplicarea în dosarul ICA

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit că confiscarea bunurilor de la terţi este

permisă dacă se respectă următoarele condiţii:

- Există o legătură directă între bunurile confiscate şi infracţiunea comisă.

- Terţii au fost implicaţi procedural, au fost citaţi, au avut acces la dosar, au putut contesta

măsura şi au beneficiat de apărare.

- Măsura este proporţională şi justificată de un interes public legitim.

În cauza Voiculescu şi alţii împotriva României (cererea nr. 502/2015), CEDO a constatat că:

”Instanţa naţională a menţinut măsura sechestrului dispusă în cauză, considerând că prin instituirea sechestrului asupra produselor directe ale infracţiunii [...] sunt respectate pe deplin dispoziţiile legislaţiei penale şi ale Constituţiei.”

”Reclamantele au avut posibilitatea de a-şi susţine cauza personal şi prin reprezentanţi legali aleşi [...] instanţa naţională a analizat – şi a respins cu motivare suficientă – argumentele reclamantelor potrivit cărora bunurile în cauză nu reprezentau produse ale infracţiunii.”

”Ingerinţa în exercitarea de către reclamante a dreptului la respectarea bunurilor lor nu era disproporţionată faţă de obiectivul legitim urmărit.”

Această jurisprudenţă confirmă că măsurile de confiscare dispuse în dosarul ICA au fost conforme cu standardele europene privind protecţia dreptului de proprietate şi dreptul la un proces echitabil.

Lipsa de imparţialitate a judecătorilor – standarde CEDO încălcate de judecătoarea Lia Savonea

Imparţialitatea judecătorului este analizată în două dimensiuni:

- Subiectivă – dacă există dovezi că judecătorul are o opinie personală sau un interes în cauză.

- Obiectivă – dacă există aparenţe rezonabile care pot pune la îndoială imparţialitatea, chiar şi fără intenţie.

În cauza Voiculescu şi alţii, CEDO a concluzionat:

Nu există aparenţe ale unei lipse obiective sau subiective de imparţialitate din partea judecătorilor din completul de apel.”

În dosarul nr. 2655/1/2023, încheierea pronunţată de doamna judecător Lia Savonea ridică serioase semne de întrebare privind imparţialitatea:

- A fost implicată în repartizarea dosarului ICA în 2014.

- A fost declarată incompatibilă de CSM în 2017, iar documentele au fost ignorate. Incompatibilitatea a fost acoperită de judecătorul Mihai Mihalcea, persoana interesată în cauză, necitata de Lia Savonea, deşi în era parte în ordonanţa de clasare, cu motivarea că procesul penal este guvernat de principiul disponibilităţii, cadrul procesual fiind trasat de INFRACTORI, şi nu de LEGE.

- A reţinut o infracţiune prescrisă, fără procedură penală, fără audiere şi fără calitate procesuală.

- doamna Lia Savonea decisese în cererea de respingere a sesizării CCR că solicitarea petenţilor este inadmisibilă, pentru a se răzgândi ulterior.

- hotărârea pronunţată cuprinde mai multe falsuri intelectuale(precum încheierea unui contract cu Ministerul Agriculturii, dezicerea colegului de Mihai Mihalcea de pronunţarea Deciziei în ICA, recuperarea produsului infracţiunii în lumina unor directive netranspuse), fiind pronunţată de un judecător nespecializat în materia recuperării produsului infracţiunii;

Aceste elemente pot fi interpretate ca indicii obiective de lipsă de imparţialitate, contrar jurisprudenţei CEDO.

Imperativul respectării de către judecători a Constituţiei României, CEDO şi aquis- ului comunitar

Recuperarea produsului infracţiunii în cauzele de spălare de bani cu caracter autonom are loc atât prin măsuri de confiscare, cât şi prin măsuri de reparare a prejudiciului infracţiunii, aplicându-se principiul full compensation. Eu împreună cu colegul Mihai Mihalcea nu am aplicat Directive netranspuse în cazul ICA, ci Legea română, interpretată în lumina standardelor CEDO, conform Constituţiei României. Am evocat bineînţeles calendarul UE, aquis-ul comunitar fiind obligatoriu conform 148 din Constituţia României.

În perioada de transpunere a unei directive europene, statele membre au obligaţia de abţinere – adică nu au voie să adopte măsuri contrare obiectivelor directivei, chiar dacă aceasta nu a fost încă transpusă în legislaţia naţională.

Această obligaţie derivă din jurisprudenţa constantă a Curţii de Justiţie a Uniunii

Europene (CJUE), care a statuat că:

”În perioada de transpunere, statele membre trebuie să se abţină de la adoptarea unor dispoziţii care ar putea compromite în mod grav rezultatul scontat al directivei.”

(CJUE, cauza C-129/96 Inter-Environnement Wallonie)

Ce înseamnă concret această obligaţie?

 Directiva produce efecte indirecte chiar înainte de transpunere, prin obligaţia de

abţinere.

 Autorităţile naţionale nu pot adopta norme contrare sau care ar face imposibilă

aplicarea directivei ulterior.

 Instanţele naţionale pot interpreta legislaţia existentă în lumina directivei,

chiar dacă aceasta nu a fost încă transpusă.

Relevanţă pentru dosarul ICA

În dosarul ICA, instanţele au interpretat NORMELE INTERNE privind confiscarea în lumina standardelor CEDO şi a acquis-ului comunitar, respectând obligaţia de abţinere şi anticipând transpunerea Directivei 2014/42/UE privind confiscarea de la terţi.

Această abordare este perfect legală şi conformă cu dreptul european, iar orice afirmaţie contrară ignoră obligaţiile internaţionale asumate de România ca stat membru UE.