Călugăr tibetan moare după torturi suferite în arestul poliţiei chineze - Human Rights Watch
Un călugăr tibetan în vârstă de 19 ani ar fi murit după două luni de presupuse maltratări comise de autorităţile chineze.
Tenzin Nyima, cunoscut şi sub numele de Tamay, a slujit la mănăstirea Dza Wonpo din comuna Wonpo, prefectura Kandze, o zonă tibetană din provincia Sichuan din China.
Tamay a fost arestat pentru prima dată în noiembrie 2019, după ce a distribuit pliante împreună cu alţi trei călugări, conform Human Rights Watch (HRW).
Cei trei protestau pentru independenţa tibetană în faţa unui birou al guvernului local, deoarece oficialii locali i-ar fi presat pe cei relocaţi forţat - nomazi şi locuitori din mediul rural - să laude programul „Eradicarea sărăciei” desfăşurat de regimul comunist.
„Familiile sărace sunt obligate să împrumute vite şi mobilier altor oameni şi aceştia la rândul lor, şi aşa mai departe - pentru a da impresia că s-au îmbogăţit”, a declarat o sursă pentru HRW. Oricine nu reuşea să facă acest lucru era „reţinut sau pedepsit”.
Tamay a fost eliberat în mai 2020. Cu toate acestea, autorităţile l-au arestat din nou pe 11 august pentru că ar fi postat online ştiri despre reţinerea sa. Aproape două luni mai târziu, oficialii au cerut familiei lui Tamay să-l "colecteze", spunând că are o stare precară.
La 9 octombrie, călugărul intrase în comă şi a fost internat într-un spital din Chengdu, capitala provinciei Sichuan.
Tibetanii care aveau cunoştinţă de cazul lui Tamay susţin că nu se putea mişca şi vorbi. Avea leziuni grave şi o infecţie respiratorie acută. Apropiaţii săi sunt convinşi că Tamay a suferit de malnutriţie şi torturi în timp ce se afla în arest, conform HRW.
Călugărul a murit luna aceasta după ce s-a aflat săptămâni întregi în stare critică.
„Autorităţile chineze au transformat din nou detenţia arbitrară într-o condamnare la moarte”, a declarat Sophie Richardson, directorul pentru China al Human Rights Watch. „Ar trebui să dea socoteală toţi cei responsabili pentru uciderea brutală a călugărului tibetan Tenzin Nyima”.
Alţi şase tibetani rămân în arest, a menţionat HRW. Patru dintre ei sunt, de asemenea, călugări din Wonpo, iar doi sunt tineri din zonă, dintre care unul are vârsta de 16 ani.
Nyimay, un călugăr în vârstă de 22 de ani, a primit cea mai lungă pedeapsă. Deşi nu a participat la protestele de stradă, ar fi postat ştiri despre ceilalţi călugări, inclusiv despre Tamay, pe reţelele de socializare, lucru pentru care a primit o condamnare de cinci ani.