Călătoria lui Hu Jintao către supremaţia puterii militare: Partea I

Într-o scrisoare adresată principalilor lideri ai regimului chinez la începutul lunii mai, cei mai importanţi şefi militari ai Chinei au făcut apel comun pentru ca Hu Jintao să îşi menţină postul de preşedinte al Comitetului Central Militar, după ce va părăsi funcţiile de lider de partid şi de stat, conform numărului din iunie al revistei Cheng Ming din Hong Kong.

Dacă se aprobă, Hu Jintao va urma exemplul predecesorilor săi Deng Xiaoping şi Jiang Zemin, amândoi rămânând la conducerea armatei timp de doi ani după terminarea mandatului de 10 ani de preşedinte de partid.

Un început dificil

Hu Jintao a purtat, însă, o luptă mai grea şi mai lungă decât predecesorii săi pentru a câştiga sprijin militar, dobândind succes numai în ultimul an al mandatului său de 10 ani. În 2002, după cea de-a XVI-a Conferinţă Naţională a Partidului Comunist Chinez (PCC), când lui Hu ar fi trebuit în mod oficial să i se acorde putere deplină în conducerea statului, Zhang Wannian, aliatul militar al lui Jiang Zemin, alături de alţi 22 de generali i-au surprins pe cei de la conferinţă printr-o moţiune specială ce dorea ca Jiang Zemin să îşi menţină postul militar.

La vremea respectivă Hu Jintao nu avea suficientă putere pentru a înfrunta liderii armatei. Astfel, când Zhang Wannian a strigat la Hu în timpul conferinţei, cerându-i să răspundă la moţiune, Hu a spus cu voce joasă: „Din moment ce toată lumea este de acord cu moţiunea specială, nici eu nu am obiecţii.”

În următorii ani, Hu Jintao, liderul suprem al Chinei a trăit în umbra lui Jiang şi a facţiunii sale. Internauţii deseori glumesc numindu-l „fiul împăratului”. Numele lui a fost întotdeauna menţionat după cel al lui Jiang în cadrul ştirilor oficiale, iar el mergea mereu în urma lui Jiang la toate activităţile publice. În lumea strictă a propagandei comuniste chineze, ambele situaţii demonstrau statutul său inferior.

Poziţia necorespunzătoare pe care a avut-o Hu Jintao a fost reflectată în primul său dialog oficial cu vicepreşedintele de atunci al Statelor Unite - Dick Cheney - din 2002, ce a avut loc chiar înainte ca Hu să devină Secretar General al partidului. În cel mai recent memoriu al lui Cheney, acesta a afirmat că îl invitase pe Hu la o întrevedere faţă în faţă. În timpul întâlnirii, fostul ministru chinez de Afaceri Externe, Li Zhaoxing, a dat năvală înăuntru, aşezându-se între Cheney şi Hu, chiar refuzând să plece când i s-a cerut. Li, unul dintre aliaţii lui Jiang fusese trimis să-l monitorizeze pe Hu şi să-şi raporteze impresiile lui Jiang Zemin.

Ca vicepreşedinte al Comitetului Central Militar, lui Hu Jintao i-a fost permis să dea mandat numai celor de la nivelul de maior sau chiar mai jos. Jiang avea ultimul cuvânt în acordarea de mandate majorităţii ofiţerilor de nivel mai înalt, chiar şi la mai mulţi ani după ce părăsise postul de preşedinte.

Influenţa lui Hu asupra armatei rămânea scăzută. S-a ajuns chiar la refuzul unor trupe de a primi ordine de la Hu Jintao şi Wen Jiabao pentru a se alătura ajutorării sinistraţilor în urma cutremurului Sichuan din 2008, care au fost ucişi 70.000 de oameni.

Lipsa liniştii

Statutul obedient al lui Hu Jintao nu i-a adus linişte. Jiang Zemin pregătise un succesor lui Hu Jintao imediat ce acesta a dobândit funcţia de lider în stat, la fel cum Deng Xianoping îl pusese pe Hu ca succesor al lui Jiang. Fostul primar al oraşului Shanghai şi membru al Biroului Politic Chen Liangyu, un membru-cheie din facţiunea lui Jiang din Shanghai, era succesorul ales de Jiang.

Chen nici măcar nu încerca să îşi ascundă ambiţia şi deseori îl contrazicea public pe Hu. De multe ori Chen şi-a exprimat sfidarea faţă de Hu, numindu-l cărturar fragil ce nu putea să-şi îndeplinească responsabilităţile. Chen a mai respins politicile economice ale lui Hu Jintao şi Wen Jiabao şi a afirmat public că acestea nu sunt potrivite pentru Shanghai.

Zvonuri sau scurgeri de informaţii indică faptul că Jiang Zemin a plănuit să îl asasineze pe Hu Jintao cu un an înaintea celei de-a a XVII-a Conferinţe Naţionale a PCC, probabil din dorinţa de a îşi pune propriul om la conducerea ţării.

Conform revistei Trend din Hong Kong, Hu Jintao a făcut o vizită neoficială la o bază a marinei din Qingdao, pe coasta de est a Chinei. Când făcea evidenţa flotei de pe un distrugător de torpile din Marea Galbenă, două vase au deschis focul asupra distrugătorului, ucigând cinci soldaţi. Hu a scăpat nevătămat şi a fugit în grabă în provincia sud-estică Yunnan, unde a stat o săptămână înainte să revină la Beijing, afirmă Trend.

Hu Jintao a trecut curând la represalii. Cu doar patru luni mai târziu, Chen a fost reţinut pe baza unor acuzaţii de corupţie şi apoi condamnat la 18 ani de închisoare.

În august, cu două luni după asasinarea eşuată, comandantul marinei de atunci , Zhang Dingfa, a fost demis. Când Zhang a murit în luna decembrie a anului respectiv, cu excepţia unui scurt anunţ dintr-un ziar al forţelor navale, niciun organism media nu a raportat moartea acestuia.

Preluarea Controlului

Analiştii politici chinezi privesc aparenta tentativă de asasinare ca fiind un punct de răscruce pentru Hu Jintao, care a trecut la acţiuni decisive la momentul respectiv, cu scopul de a prelua controlul armatei.

A început cu zona Beijing. În decembrie 2006, Hu Jintao a înlocuit pe comandantul şi pe comisarul politic (lider al filialei de partid) al Garnizoanei din Beijing cu ofiţeri numiţi direct de către unităţile armate locale. Anul următor, Hu Jintao a acordat mandat lui Fang Fenghui, un om de încredere al său, să fie lider al Ordinului Militar din Beijing, căruia îi raporta garnizoana.

Mai târziu în 2007, Hu a folosit cea de-a XVII-a Conferinţă Naţională a Partidului ca pe o şansă de a-l înlătura pe aliatul lui Jiang Zemin, You Xigui, care era liderul Biroului de Securitate Centrală, responsabil cu securitatea conducătorilor cu vechime. Succesorul lui You era Cao Qing, aflat pe o poziţie neutră.

În acelaşi an, mâna dreaptă a lui Hu Jintao, Ling Jihua, a devenit conducătorul Biroului General al PCC, obţinând astfel autoritatea de a conduce Biroul Central de Securitate, care păzeşte liderii cei mai importanţi ai partidului.

Până atunci, Hu preluase deja complet controlul asupra forţelor armate din Beijing, punctul de plecare al răzbunării lui de pe urmă. Nu numai că astfel a fost demonstrată soliditatea poziţiei sale, dar l-a ajutat şi în lupta pentru putere împotriva membrilor de partid care erau împotriva lui.

În cadrul celei de-a patra şedinţe plenare a celei de-a XVII-a Conferinţe Naţionale a PCC din 2009, Fang Fenghui a emis obiecţii în mod deschis la planul de completare cu cadre propus de facţiunea lui Jiang. Copleşit de controlul armatei deţinut de Fang, conferinţa a trebuit să ajungă la un compromis, nemaifăcând decizii în privinţa cadrelor.

Anul următor, Fang a fost promovat la gradul de genera şi însuşi Hu Jintao a acordat certificatul cu mandatul lui Fang, precum şi altor zece generali pe care îi desemnase.

Reveniţi pe categoria În Focus „Regimul chinez în criză” pentru a citi colecţia de articole ale The Epoch Times despre regimul chinez în situaţii de criză. Politica din interiorul PCC reprezintă o provocare în modul de a înţelege China actuală, chiar şi pentru observatorii ei veterani. Aici, încercăm să oferim cititorilor contextul necesar pentru a înţelege situaţia