Bulgaria nu stă la discuţii cu Kremlinul: 70 de diplomaţi ruşi şi familiile lor trimişi forţat înapoi în Rusia

Kiril Petkov (Epoch Times Romania)
D.B.
04.07.2022
Kiril Petkov (Epoch Times Romania)
D.B.
04.07.2022

Două avioane ruseşti au plecat duminică din Bulgaria cu zeci de membri ai personalului diplomatic rus şi familiile acestora, în contextul unei expulzări în masă care a dus la creşterea tensiunilor dintre cele două naţiuni, informează France24.

Diplomaţii ruşi expulzaţi au fost identificaţi de către autorităţile bulgare ca reprezentând "o ameninţare pentru securitatea naţională" a Bulgariei.

Sofia anunţase deja cu câteva zile înainte expulzarea lor în baza unor suspiciuni de spionaj, dar ambasadoarea Rusiei la Sofia, Eleonora Mitrofanova, solicitase joi Ministerului de Externe bulgar, printr-o notă diplomatică, să se revină asupra expulzării diplomaţilor ruşi "până vineri la prânz".

Potrivit Agerpres, Mitrofanova ar fi ameninţat că va cere Moscovei să ia în calcul închiderea completă a ambasadei ruse de la Sofia.

Premierul bulgar Kiril Petkov a acuzat-o pe ambasadoarea rusă Eleonora Mitrofanova de susţinerea moţiunii de cenzură împotriva lui.

Petkov, rămas interimar, a fost demis săptămâna trecută prin moţiune de cenzură, iar preşedintele Rumen Radev ar urma să-i încredinţeze încă o dată mandatul de a forma guvernul, înaintea convocării din nou a alegerilor anticipate.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor