Misiunea ONU afirmă că nu există dovezi că Hezbollah se reînarmează în sudul Libanului

Forţa Interimară a Naţiunilor Unite în Liban (UNIFIL) a declarat că nu a găsit dovezi potrivit cărora miliţia pro-iraniană Hezbollah s-ar fi reînarmat de când a intrat în vigoare un armistiţiu cu Israelul.
„De când acordul de încetare a focului a intrat în vigoare anul trecut, nu am observat la sud de râul Litani dovezi ale introducerii de noi arme, ale construirii de noi infrastructuri militare ale actorilor nestatali sau ale unor mişcări militare ale actorilor nestatali”, a declarat vineri purtătoarea de cuvânt a UNIFIL, Kandice Ardiel, potrivit DPA .
Forţele de menţinere a păcii sunt zilnic pe teren pentru a monitoriza situaţia, a spus ea.
„Înainte şi în timpul luptelor deschise, acestea au observat şi raportat activităţi ale actorilor nestatali, inclusiv Hezbollah, în zona de operaţiuni din sudul Libanului”, a declarat Ardiel.
Ea a adăugat că situaţia din sud este fragilă, însă forţele de menţinere a păcii continuă să lucreze pentru a consolida stabilitatea care a fost reconstruită în urma conflictului de anul trecut.
„Forţele de menţinere a păcii patrulează şi raportează zilnic observaţiile lor, iar până în acest moment am descoperit aproape 400 de depozite de arme şi situri de infrastructură pe care le-am înaintat Armatei Libaneze pentru neutralizare, în timp ce armata însăşi face descoperiri similare”, a spus Ardiel.
„Nu îmi este posibil să vă ofer un procentaj specific, dar ceea ce pot spune este că continuăm să descoperim depozite de arme abandonate şi situri de infrastructură”, a afirmat ea.
Un armistiţiu între Hezbollah şi Israel este oficial în vigoare de la sfârşitul lunii noiembrie a anului trecut.
Acesta include dezarmarea miliţiei şi retragerea acesteia – în conformitate cu Rezoluţia ONU 1701 – dincolo de râul Litani, la aproximativ 30 de kilometri nord de frontiera israeliano-libaneză.