Bugetul, în atenţia preşedintelui. Grindeanu convocat la Cotroceni
alte articole
Preşedintele Klaus Iohannis i-a solicitat luni oficial premierului Sorin Grindeanu o întrevedere cu privire la Legea bugetului de stat pe anul 2017.
Redăm textul scrisorii adresate de Iohannis premierului:
„Având în vedere că astăzi Parlamentul României a transmis spre promulgare Legea bugetului de stat pe anul 2017 şi Legea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2017, consider oportună o întrevedere cu privire la cele două acte normative, la care vă invit împreună cu Ministrul Finanţelor Publice, domnul Viorel Ştefan, marţi, 14 februarie a.c., ora 11:00, la Palatul Cotroceni.”
Reamintim că bugetul pe 2017, adoptat pe repede înainte în Parlament, a fost considerat de opoziţie nerealist, populist şi chiar toxic, având în vedere că promite, concomitent, majorări de salarii, pensii, burse, sumedenie de gratuităţi, concomitent cu tăieri de impozite şi taxe.
Mai reamintim că potrivit senatorului PNL Florin Cîţu bugetul este bazat pe cifre false furnizate de Comisia Naţională de Prognoză care a generat datele de care avea nevoie PSD.