Bruxellesul aşteaptă implementarea deplină a acordului semnat de Serbia şi Kosovo, afirmă ambasadorul UE la Belgrad
alte articole
Uniunea Europeană aşteaptă implementarea deplină a acordului semnat în aprilie 2013 de premierii Serbiei şi Kosovo şi impulsionarea dialogului politic dintre Belgrad şi Pristina, pentru a se realiza progrese în normalizarea relaţiilor sârbo-kosovare, a declarat miercuri şeful Delegaţiei Uniunii Europene în Serbia, Michael Davenport, citat de Tanjug.
La Bruxelles există aşteptări ca acordul să fie implementat integral până la 19 aprilie anul viitor, când se împlinesc exact doi ani de la semnarea documentului.
''Există unii paşi pozitivi cu privire la implementarea acordului, precum alegerile locale, acordurile în sectorul energiei, managementul integrat al frontierei şi libertatea de circulaţie, dar nu s-a luat nicio decizie în alte domenii, precum sistemul judiciar'', a subliniat Davenport.
În raportul privind progresele Serbiei în procesul de pregătire a aderării la UE, dat miercuri publicităţii, Comisia Europeană şi-a exprimat, printre altele, preocuparea în ce priveşte represiunea împotriva jurnaliştilor şi a organizaţiilor de media.
''Există îngrijorări în legătură cu deteriorarea condiţiilor pentru deplina exercitare a libertăţii de expresie', se afirmă în raport.
De asemenea, Serbia şi celelalte ţări din Balcani care aspiră să adere la Uniunea Europeană trebuie să facă mai mult în ce priveşte lupta împotriva crimei organizate şi a corupţiei.
Muntenegru, Serbia, Macedonia, Albania, Bosnia şi Kosovo vor toate să adere la UE, iar blocul comunitar şi-a accelerat măsurile care să ajute la integrarea Balcanilor.