Brookings Institution: Rusia şi NATO ar trebui să încheie o "căsătorie de probă" privind scutul

Rusia şi NATO ar trebui să încheie un acord temporar, o "căsătorie de probă", în domeniul apărării antirachetă, pentru a-şi testa înainte de a-şi lua angajamente pe termen lung, potrivit Brookings Institution.

Statele Unite intenţionează să desfăşoare elemente ale scutului antirachetă în România şi Polonia, în cadrul unui plan aprobat de liderii NATO în noiembrie 2010. Kremlinul consideră că aceste elemente reprezintă o ameninţare pentru rachetele sale strategice. În aceste condiţii, Moscova a cerut garanţii legale că nu o vizează, înainte de a lansa cooperarea în acest domeniu.

În replică, Washingtonul afirmă că scutul său antirachetă nu va avea nici raza de acţiune, nici viteza necesare pentru a intercepta rachete strategice ruse şi s-a declarat dispus să permită experţilor ruşi să urmărească testele. SUA au subliniat şi că o cooperare zi de zi în domeniul apărării antirachetă ar permite Rusiei să înţeleagă mai bine capacităţile americane şi că aceasta nu reprezintă o ameninţare.

Acordarea de garanţii legale privind apărarea antirachetă ar necesita ratificare din partea Senatului SUA, ceea ce este puţin probabil să se întâmple. Senatorii vor refuza să aprobe un document care ar putea duce la limitări în domeniul apărării antirachetă.

Însă şi ruşii au un punct de vedere valid, comentează Brookings Institution. Ei nu vor să se implice într-un acord în acest domeniu cu NATO, care ar putea dezvolta, de-a lungul timpului, capacităţi care să îi pună în pericol rachetele strategice.

În cazul unei "căsătorii de probă", NATO şi Rusia ar conveni să coopereze în domeniul scutului antirachetă pentru o perioadă fixă de timp, de exemplu patru ani.

Un astfel de acord ar permite părţilor să depăşească actualul impas privind garanţiile legale. Acordul temporar ar putea include elemente practice ale cooperării, în care punctele de vedere sunt deja convergente.

În primul rând, NATO şi Rusia ar putea stabili stabili proceduri pentru transparenţă reciprocă în legătură cu sistemele şi planurile de apărare antirachetă. Acestea ar putea include informaţii despre numărul şi localizarea elementelor scutului, despre raza de acţiune şi viteza interceptorilor şi despre procedurile care vor permite monitorizarea testelor. Astfel, Moscova ar avea informaţii mai bune privind evaluarea riscurilor pentru rachetele sale.

În al doilea rând, părţile ar putea pune la punct un program comun de exerciţii în domeniul apărării antirachetă. NATO şi Rusia au mai desfăşurat împreună exerciţii privind apărarea antirachetă în teatre de operaţiuni, deci există o bază pe care să poată construi.

În al treilea rând, Alianţa şi Moscova ar putea stabili două centre operate în comun. Unul dintre ele ar putea strânge informaţiile oferite de radarele NATO şi ale Rusiei, ceea ce ar oferi ambelor părţi o imagine mai bună privind situaţia balistică din Europa.

Al doilea centru ar putea analiza cum şi-ar putea aprofunda părţile cooperarea, chiar dacă provizoriu.

Alianţa ar trebui să accepte de la început posibilitatea ca, după patru ani de cooperare, Moscova să nu fie convinsă că scutul nu o vizează şi să decidă că acordul nu poate deveni permanent.

Mai mult, nimic din acest aranjament nu ar împiedica Rusia să facă paşii pe care preşedintele Dmitri Medvedev i-a anunţat în noiembrie, precum modernizarea sistemelor de apărare aeriene şi spaţiale şi a sistemelor de rachete.

Însă, dacă oficialii SUA au dreptate, o astfel de transparenţă şi interacţiune zilnică ar linişti temerile Rusiei privind ameninţarea reprezentată de apărarea antirachetă.

NATO ar trebui să invite Moscova la summitul de la Chicago, din luna mai, când ar trebui să îi propună un astfel de acord temporar, afirmă Brookings Institution.