Blandiana: Rusia are o capacitate de manipulare net superioară ţărilor cu tradiţii libere. Am văzut cum ne-a dat peste cap alegerile

"Cartea Neagră a Comunismului" a schimbat fundamental felul în care privim istoria comunismului, a apreciat scriitoarea Ana Blandiana, în podcastul "Rezilienţa prin cultură"”, realizat de Cristian Pătrăşconiu.

În dialogul purtat, Ana Blandiana a subliniat atât importanţa ştiinţifică a lucrării – care a pus cercetarea comunismului pe baze istoriografice solide – cât şi rolul ei de a judeca moral unul dintre cele mai întunecate regimuri ale secolului XX.

Redăm mai jos câteva dintre idei.

Jurnalist: Despre "Cartea Neagră a Comunismului" se spune, cu o formulă care e foarte la modă astăzi – care nu e valabilă pentru multe dintre cele care ni se întâmplă azi – însă pentru cartea aceasta e valabilă, se spune că a făcut istorie. Cum evaluaţi că a făcut ea istorie de fapt? A făcut-o într-un sens obiectiv ştiinţific, pentru că e o lucrare de mare anvergură, de rang ştiinţific, care pune istoria comunismului într-o albie firească a cercetării de tip istoriografic, dar a şi judecat comunismul într-un fel, nu?

Ana Blandiana: A şi judecat şi, în acelaşi timp, a reuşit să impună ceea ce părea de neînchipuit înaintea ei, faptul că cele două nebunii ale secolului XX – nazismul şi comunismul – sunt nu numai complementare, dar şi colaboratoare între ele. Deci se ştiau toate argumentele şi nimeni nu îndrăznea să spună.

Jurnalist: Eu de fiecare dată zic, nazismul vine de la naţional-socialism, e vecin cu comunismul acolo. Aşadar, după "Cartea Neagră a Comunismului", putem să spunem că se naşte într-un fel o nouă viziune, o nouă şcoală de raportare la ideea comunistă asupra istoriei recente. Şi care sunt atunci pentru această nouă şcoală, să zicem, marii piloni sau marile linii directoare?

Ana Blandiana: Cred că sunt chiar capitolele acestei cărţi: primul mare capitol este despre Uniunea Sovietică. Al doilea este despre Comintern, adică felul în care Uniunea Sovietică – şi încă o dată, toată gândirea diabolică a lui Lenin – a creat din prima clipă, pentru că Uniunea Sovietică nu era nici pe departe o mare putere mondială, aceste organizaţii de influenţare.

Noi acum vorbim de reţelele de socializare prin care reuşeşte să pătrundă, să ne dea peste cap alegerile, să intervină în tot felul. Cominternul a făcut asta de la început şi ceea ce Rusia are acum în mod evident într-o formă superioară ţărilor cu tradiţii libere este această capacitate de manipulare – capacitatea de manipulare sovietică – care a început prin Comintern şi nu s-a mai oprit niciodată.

După care urmează felul în care a reacţionat comunismul în ţările ocupate de ruşi, deci ţările noastre din Europa de Est. Iar după aceea urmează – şi asta mi s-a părut fascinant – discutarea comunismului oriental. Aveai impresia că mai mult decât a fost în Uniunea Sovietică nu se poate, şi ţi-ai dat seama că se poate.

De unde, în capitolul despre ruşi, se dădea un citat impresionant de altfel din Maxim Gorki, care vorbea despre cruzimea ruşilor, a poporului rus, deodată îţi vine să râzi, pentru că cruzimea khmerilor roşii este infinit mai mare. Deja se schimbă formulele, acolo se vorbeşte despre fragmentarea populaţiei. Deci, la nivelul populaţiei întregii ţări, o parte trebuia omorâtă. Adică asta s-a întâmplat în Uniunea Sovietică doar în Ucraina. Deci doar în povestea cu Marea Foamete s-a pus la cale, cum să spun, omorârea unei populaţii.

Pe mine, din istoria comunismului şi din caracteristicile psihologice ale lui Lenin, cel mai mult mă impresionează ura lui pentru ţărani. Ţăranii au fost singura categorie despre care Lenin a înţeles că nu va putea fi manipulată, că nu va putea fi cucerită, că ţăranul ştia doar că nu vrea să renunţe la bucata lui de pământ. Cum să spun? Era ceva ce el ştia într-un fel milenar, faţă de ce era definiţia ţăranului, revoluţia comunistă era nimic, adică era un fleac. Şi atunci el pur şi simplu a optat pentru omorâre. Avem la Sighet – şi ştiu că am văzut o copie a unei hârtii – în care i se spunea lui Lenin că urmează să fie omorâţi, nu ştiu în ce fel, 4.000 de ţărani, era în legătură cu Rusia. Şi el a tăiat şi a pus şase. Adică aşa, din burtă. Pur şi simplu i s-a părut că e prea puţin şi a pus şase mii.

Ceea ce s-a petrecut cu ţăranii... şi toată istoria sovietică de după aceea e marcată de acest fel în care ţăranii au fost pur şi simplu distruşi. Adică, cum s-a întâmplat de altfel şi la noi. Dacă stai să descoperi, vezi că ţăranii, care erau majoritatea ţării ca populaţie, ca şi la noi, erau majoritatea şi în lagăre, şi în gulag, şi în rezistenţa din munţi, şi în închisori. Mereu se păstrează acelaşi procentaj. Ţăranii sunt cei care n-au cedat decât după ce au avut de ales între moarte şi, uneori, nici atunci. Şi, de fapt, au cedat doar în clipa în care li s-a distrus definiţia, adică au încetat să mai existe ca clasă socială.

Jurnalist: Este şi o carte de mare curaj intelectual aceasta, nu?

Ana Blandiana: Eu cred că noi nu ne putem da seama de cât de mare curaj este neştiind, netrăind la noi acea atmosferă de extremă stângă care era în Franţa. Numai când mă gândesc la ce am simţit eu în ’68, când studenţii scandau "jos cultura", poţi să înţelegi care era atmosfera şi ce curaj îţi trebuia ca să faci ce a făcut el.

De altfel, e o simplă comparaţie cu felul în care acum nu se îndrăzneşte o reacţie cu adevărat extraordinară contra corectitudinii politice, cancel culture şi aşa mai departe. Deci, intelectualii nu îndrăznesc. Îţi dai seama cât de important a fost că aceşti istorici din iniţiativă şi, în frunte cu Stephane Courtois, au îndrăznit să facă această carte, care a avut un succes enorm. Adică, până la urmă, au fost răsplătiţi.

Jurnalist: De acord, o mică nuanţă. Există o confuzie mare legată de 1968. Ceea ce era în Cehoslovacia în 1968 nu e comparabil cu ceea ce era la Paris în 1968. Era invers. Era demenţă comunistă, extrem-stângistă la Paris. Cartea asta, credeţi că va face istorie şi la noi în universităţi, în licee? Ar merita, nu?

Ana Blandiana: Sper că Editura Spandugino şi toţi intelectualii pe care îi strânge în jurul ei şi istoricii care vor umbla cu cartea în licee şi în facultăţi o vor impune ca o... Mi se pare că Armand Goşu sau Dorin Dobrincu au scris că apariţia acestei cărţi va schimba nivelul de predare din facultăţile de istorie.

Jurnalist: Pentru că aceasta e o carte de căpătâi pentru profesori, pentru studenţi, pentru cei care vor să înveţe într-adevăr istoria comunismului.

Ana Blandiana: Şi în măsura în care un ministru al învăţământului va accepta ceea ce noi am cerut ani de zile, am şi obţinut când era Funeriu ministru, să existe în licee ca materie istoria comunismului. Deci vă daţi seama că asta va fi bibliografia.