Blaga: Niciun coleg prezent la Colegiul Director al PDL nu a solicitat demisia mea
alte articole
UPDATE 2
Preşedintele PDL Vasile Blaga, a declarat vineri, la sfârşitul şedinţei Colegiului Director al PDL, că niciun coleg prezent în sală nu a solicitat demisia sa din fruntea partidului. Liderul democrat-liberal a confirmat demisiile lui Cristian Preda şi Sever Voinescu din funcţiile de prim-vicepreşedinte şi respectiv vicepreşedinte al partidului, adăugând că a purtat, joi, o discuţie cu vicepreşedintele PDL Cezar Preda în care "l-am rugat să revină în echipă, lucru care s-a întâmplat".
"Nu am avut niciun coleg în sală care să solicite acest lucru. A fost prezent aproape tot Colegiul Director. L-am invitat la şedinţă pe domnul Cezar Preda pentru că am avut o discuţie cu el ieri şi l-am rugat să revină în echipă, lucru care s-a întâmplat. Doi colegi, domnul Cristian Preda şi domnul Sever Voinescu şi-au dat demisia din Biroul Permanent Naţional. E adevărat că, ulterior, domnului Sever Voinescu i s-a şi cerut demisia de către organizaţia din Constanţa. Dar acesta este un alt lucru", a afirmat Vasile Blaga.
Întrebat de un jurnalist dacă primarul Aradului, Gheorghe Falcă ar putea fi un contracandidat la şefia partidului, la Convenţia Naţională a PDL din mai 2013, Vasile Blaga a răspuns că "oricare membru al Partidului Democrat Liberal poate să fie contracandidat. Aştept cu mare plăcere, dacă mă voi hotărî să candidez".
Primarul Aradului, Gheorghe Falcă, a declarat luni că, în urma rezultatelor slabe înregistrate de ARD la alegerile parlamentare, demisia lui Vasile Blaga din fruntea PDL este o chestiune de onoare.
Politicianul PDL a precizat că, la fel cum Blaga a cerut demisia BPN-ului după rezultatele de la alegerile locale, la fel trebuie să procedeze şi el şi să-şi depună mandatul după scorul slab de la alegerile de duminică, relevă B1 TV.
"Cred că la fel cum domnul Blaga cerea ca BPN-ul să-şi depună mandatul după locale, cred că lucrul acesta se va întâmpla şi în acest moment. A fost un punct de atins, 24% la parlamentare, nu s-a atins acest lucru. Este o chestie de onoare, nu de duşmănie", a precizat Falcă.
Vasile Blaga a anunţat că printre deciziile care s-au luat în cadrul Colegiului Director al PDL, desfăşurat, vineri la Palatul Parlamentului se numără efectuarea unei analize în fiecare organizaţie judeţeană în lunile ianuarie şi februarie ale anului viitor, întrunirea în data de 23 februarie a Consiliului Naţional de Coordonare pentru stabilirea Convenţiei Extraordinare a partidului în mai 2013, cât şi propunerea către cei care au intrat în Parlament din partea Alianţei România Dreaptă (ARD) de a se alătura grupurilor parlamentare PDL.
"Pe parcursul lunii ianuarie şi februarie vom avea analize în fiecare organizaţie judeţeană. În 23 februarie se va întruni Consiliul Naţional de Coordonare, care va stabili data unei Convenţii Extraordinare în luna mai, o Convenţie la care să participe, aşa cum ne propuneam şi anul trecut, 5.000 de colegi care să reprezinte cu adevărat punctul de vedere şi voinţa partidului. De asemenea, am decis să facem propuneri către colegii noştrii din ARD, care au intrat în Parlament, să facă parte din grupurile noastre parlamentare. Legal, fiind vorba de o alianţă electorală, deşi ea şi-a încetat activitatea în seara de 9 decembrie, putem avea în continuare un parcurs comun. Să ne gândim foarte bine. Fiecare îşi va face analizele ca atare din acest punct de vedere", a anunţat preşedintele PDL.
În ceea ce priveşte "Guvernul şi actuala putere", Vasile Blaga a precizat că partidul nu va vota "niciun Guvern din care nu facem parte", dar că PDL va participa "la discuţii pe teme de interes naţional", pentru că sunt multe lucruri asupra cărora Puterea şi Opoziţia "trebuie să se pună de acord, Constituţia, Legea Electorală trebuie până la urmă un pic corectată printr-un vot electoral, astfel încât să ştim exact cum derulăm toate alegerile locale, prezidenţiale, generale şi o reorganizare administrativă a României".
UPDATE 1 - Boureanu a confirmat demisia lui Cristian Preda şi pe cea a lui Sever Voinescu
Vicepreşedintele PDL Cristian Boureanu a declarat, vineri, că demisiile de la conducerea partidului aparţin "celor doi care şi le-au anunţat deja", respectiv Cristian Preda care renunţă la funcţia de prim-vicepreşedinte PDL şi a vicepreşedintelui Sever Voinescu. Democrat liberalul a adăugat că nu crede "că se pune problema demisiei domnului Blaga" de la şefia PDL.
"Demisia este unilaterală. Demisiile sunt ale celor doi care şi le-au anunţat deja. Nu cred că se pune problema demisiei domnului Blaga. Despre PDL vă pot spune că eu cel puţin şi foarte mulţi din colegi mergem pe ideea să facem o Convenţie Naţională undeva în primăvară. Vrem să rămânem uniţi în momentul de faţă. Nu s-a discutat încă despre data Convenţiei. Şedinţa va continua. Deja sunt extrem de multe greşeli pe care Guvernul USL le face, şi nu vreau să sune ca declaraţie după alegeri, dar cred că românii îşi vor da repede seama că au votat un guvern de mincinoşi", a afirmat Cristian Boureanu.
Şedinţa Colegiului Director al PDL se desfăşoară la Palatul Parlamentului şi a început, vineri, la ora 11.00, fiind încă în desfăşurare.
***
Oltean: "Cezar Preda a revenit asupra demisiei sale"
Deputatul PDL, Ioan Oltean a confirmat vineri, înaintea întrunirii Colegiului Director al PDL la Palatul Parlamentului, că Cezar Preda a revenit asupra demisiei din funcţia de prim-vicepreşedinte al partidului, „pentru că deciziile nu se iau sub fierbinţeala unui moment”. Pe de altă parte, surse susţin că prim-vicepreşedintele PDL Cristian Preda ar fi demisionat din funcţie, în timpul şedinţei Colegiului Director al partidului care este în desfăşurare. Potrivit aceloraşi surse, şi Sever Voinescu ar fi demisionat din funcţia de vicepreşedinte al PDL.
"Voi merge la şedinţa de vineri cu demisia pregătită, în sensul în care discuţia principală este când se face Convenţia. Când se fixează Convenţia Naţională, eşti demisionar, se organizează un comitet de administrare a treburilor curente", a afirmat Cristian Preda.
Sever Voinescu nu a candidat la alegerile parlamentare. În luna octombrie, acesta îşi motiva decizia de a nu candidat prin faptul că intenţionează să-şi refacă priorităţile în viaţă, care exclud prezenţa sa în Legislativ.
În legătură cu demisia anunţată de Cezar Preda de la conducerea partidului, Ioan Oltean a declarat, vineri, că prim-vicepreşedintele PDL a revenit asupra decizie sale.
„Eu vă spun că deja a revenit asupra demisiei, pentru că deciziile nu se iau sub fierbinţeala unui moment. Deciziile se iau după ce lucrurile s-au aşezat cum trebuie, după ce s-au făcut calcule serioase. Vă anunţ eu că Cezar Preda a revenit asupra demisiei. N-ar trebui s-o fac eu, trebuia s-o facă el, dar cum este prietenul meu, îmi permit să fac eu acest anunţ”, a declarat Ioan Oltean, după ce, la rândul său, afirmase că este dispus să demisioneze de la conducerea PDL.
Cezar Preda anunţase luni că demisionează din funcţia de prim-vicepreşedinte al PDL, în urma rezultatelor obţinute de formaţiunea pe care o conduce la alegerile de duminică.
"Dragi buzoieni, rezultatele scrutinului pentru alegerile parlamentare au arătat clar opţiunea majoritară a românilor pentru candidaţii USL. Ţin să îi felicit pe contracandidaţii mei. Au reuşit să facă mai bine front comun împotriva mea, decât am reuşit noi să facem front comun în apărarea ARD Buzău. Sper doar că modul în care se vor comporta în Parlament să fie mult schimbat în bine faţă de modul în care au evoluat în campania electorală", a precizat Preda.
Liderul PDL a explicat că este unul dintre politicienii care consideră că, la finalul unei bătălii electorale, nu ai voie să te ascunzi după faptul că românii au votat mai mult sigle decât oameni.
Preda a declarat că a fost dezamăgit de rezultatul obţinut la Buzău şi de aceea s-a decis să renunţe la funcţia de prim-vicepreşedinte al PDL.
Întrebat de jurnalişti dacă este dispus să-şi depună mandatul, preşedintele PDL Vasile Blaga a răspuns că la Colegiul Director va fi efectuată o "o analiză serioasă aici, o să rămâneţi plăcut surprinşi: partidul va rămâne unit".
Liderul democrat-liberal a adăugat că pe ordinea de zi a Colegiului Director, ce se desfăşoară vineri la Palatul Parlamentului, sunt cinci puncte, printre care şi convocarea Consiliului Naţional de Coordonare şi a Convenţiei Naţionale a partidului.
Oltean: Un parlamentar de la Opoziţie care ar dori să meargă la USL este inconştient
Întrebat de un jurnalist dacă există parlamentari democrat-liberali care intenţionează să negocieze cu USL, europarlamentarul PDL Ioan Oltean a precizat că „este o nebunie să mai negociezi cu USL”, în condiţiile în care această alianţă deţine majoritate parlamentară şi că, în opinia sa, „un parlamentar de la Opoziţie care ar dori să meargă la USL este inconştient”.
„Eu cred că este o nebunie să mai negociezi cu USL. Ce să mai negociezi cu USL? Au o majoritate atât de mare. Ce să se facă Marea Adunare Naţională în Parlamentul României? Eu cred că un parlamentar de la Opoziţie care ar dori să meargă la USL este inconştient. USL are o majoritate atât de covârşitoare care pur si simplu copleşeşte Parlamentul. Nu cred în acest moment mai există oameni care să dorească să se ducă la USL. Repet, în acest moment nu se pune problema demisiei în PDL”, a explicat democrat-liberalul.
Ioan Oltean: Primarii PDL care s-au asociat şi au susţinut USL, vor trebui să plece din partid
Democrat-liberalul Ioan Oltean a declarat, vineri, că se impun schimbări la nivelul organizaţiilor judeţene şi că primarii PDL „care s-au asociat şi au susţinut candidaţii USL, vor trebui să plece” din partid.
„La nivel de judeţ vom face o analiză foarte serioasă. Vom vedea acolo unde scorurile sunt mult sub media naţională a partidului, care sunt cauzele. Să vedem care sunt primarii care s-au asociat şi au susţinut candidaţii USL, care în opinia mea, vor trebui să plece”, a afirmat liderul PDL Bistriţa Năsăud.
Oltean a adăugat că formaţiunea de dreapta va face „o analiză serioasă a rezultatului alegerilor” pentru a stabili cauzele ce au determinat rezultatul „totalmente nesatisfăcător” la alegeri. În plus, europarlamentarul PDL a anunţat că va fi convocată o convenţie naţională a partidului la finele lunii martie, cel mai târziu la începutul lunii aprilie a anului viitor.
„Astăzi (vineri – n.r.) facem o analiză foarte serioasă a rezultatului alegerilor, a cauzelor care au determinat acest rezultat totalmente nesatisfăcător. Cred că în momentul acesta nu se impune demisia Biroului Permanent, ci doar convocarea unei Convenţii Naţionale la sfârşitul lunii martie, începutul lunii aprilie şi până atunci o analiză foarte serioasă a rezultatelor la nivel naţional, dar şi la nivelul fiecărei organizaţii judeţene, pentru că dacă putem vorbi de vinovaţi la nivel naţional, putem vorbi cu atât mai mult de vinovaţi la nivel de judeţ”, a completat Ioan Oltean.
Rezultatele oficiale finale ale alegerilor parlamentare, după numărarea voturilor din toate secţiile, au fost anunţate de Biroul Electoral Central (BEC) marţi la ora 14.00. Prezenţa la urne la alegerile parlamentare de duminică a fost de 41,76 %. Conform datelor centralizate, USL a obţinut 58,63% din mandate pentru Camera Deputaţilor şi 60,10% pentru Senat.
Conform rezultatelor oficiale anunţate marţi de Biroul Electoral Central, USL a obţinut cele mai multe voturi la alegerile parlamentare de duminică, după numărarea totală a voturilor.
La Camera Deputaţilor, USL a obţinut 58,63% dintre voturi, ARD - 16,50%, PP-DD - 13,99%, UDMR – 5,13%, iar la Senat, USL a obţinut 60,10%, ARD - 16,70% , PP-DD - 14,65%, UDMR – 5,23%.
Potrivit datelor BEC, numărul parlamentarilor din viitoarea legislatură va fi de 588, faţă de 471, câţi sunt în prezent.
Roberta Anastase: Soluţia pentru PDL nu este schimbarea echipei, ci stabilirea obiectivelor pe termen mediu şi lung
Fostul preşedinte al Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase a declarat, vineri, înaintea şedinţei Colegiului Director al PDL, că soluţia pentru partid nu este schimbarea echipei, ci stabilirea obiectivelor „şi a modului de construcţie pe termen mediu şi lung”, pentru că „realitatea demonstrează că atunci când s-a schimbat echipa Boc cu altă echipă, iată că partidul a scăzut cu 10 procente”.
„În momentul de faţă suntem într-o etapă a evaluării, o etapă în care trebuie să analizăm rezultatele din fiecare organizaţie. Trebuie să analizăm cu siguranţă şi modul în care a decurs această campanie electorală şi sigur nu cred că obiectivul trebuie să fie schimbarea unei echipe cu o altă, pentru că realitatea demonstrează că atunci când s-a schimbat echipa Boc cu altă echipă, iată că partidul a scăzut cu 10 procente. Deci nu asta este soluţia, ci soluţia este aceea ca împreună să stabilim şi obiectivele şi modul de construcţie pe termen mediu şi lung. Cred că trebuie găsită o soluţie în care abordarea să fie profesionistă şi nu cred că abordarea trebuie să fie schimbarea oamenilor. Nu stau să fac analize legat de cine sunt vinovaţii, ci mă uit spre viitor. Cel puţin acesta este punctul meu de vedere”, a afirmat Anastase.
Iniţial, Roberta Anastase pierduse mandatul de deputat, în favoarea contracandidatul din partea USL, Paul Dumbrăvanu, care a obţinut 51,8% din voturi, în Colegiul Uninominal 11 Ploieşti Vest, dar în urma redistribuirii, aceasta a intrat în Parlament.