Ion Predescu (CCR): Redistribuirea ar putea fi invalidată ca neconstituţională

După ce magistraţii de la Curtea Constituţională au atras atenţia că Legea alegerilor încalcă voinţa poporului exprimată la referendumul din 2009, Ion Predescu, unul dintre judecătorii de la CC, a declarat că validarea legalităţii şi a constituţionalităţii alegerilor nu e de competenţa CC, ci a Biroului Electoral Central (BEC), relatează Realitatea Tv.
(ANDREI PUNGOVSCHI / AFP / GettyImages)
Cristina Boiangiu
14.12.2012

După ce magistraţii de la Curtea Constituţională au atras atenţia că Legea alegerilor încalcă voinţa poporului exprimată la referendumul din 2009, Ion Predescu, unul dintre judecătorii de la CC, a declarat că validarea legalităţii şi a constituţionalităţii alegerilor nu e de competenţa CC, ci a Biroului Electoral Central (BEC), relatează Realitatea Tv.

"M-a sunat o persoană şi m-a întrebat despre comunicatul care a apărut din partea CCR. I-am spus că nu ştiu dacă a apărut şi nici ce cuprins are. Eu am avut alte treburi şi nu am cunoştinţă de comunicat. Apoi am continuat explicându-i punctul meu de vedere în perioada când am fost senator, ca preşedinte al Comisiei juridice din Senat la legea electorală, când eu am susţinut un deputat la 100.000 de cetăţeni şi un senator la 200.000 de cetăţeni. Acestea au fost explicaţiile. Nu îmi amintesc legea, nu îmi amintesc decizia şi considerentele ei, dacă am făcut sau nu opinie separată atunci, cum s-a adoptat decizia referitoare la legea electorală în vigoare. Au fost discuţii, nu ca judecător. Au fost discuţii referitoare la reprezentarea electorală. Cum să fie neconstituţional Parlamentul? E potrivit legii şi competenţa validării alegerilor nu o am eu. Validarea legalităţii, implicit a constituţionalităţii alegerilor, e de competenţa Biroului Electoral Central", a declarat Predescu.

Pe de altă parte, într-un interviu acordat pentru Jurnalul Naţional, Predescu menţionează faptul că redistribuirea mandatelor de parlamentar ar putea fi considerată neconstituţională.

„Nu este în regulă să avem 600 de parlamentari! În Franţa este un senator la 200.000 de locuitori şi un deputat la 100.000 de locuitori. Noi vom avea un senator la 70 de mii de locuitori şi un deputat la 50 de mii de locuitori. Nu se poate! Judeţul Dolj ar fi trebuit să fie reprezentat de 15 parlamentari, dar vor fi 20! Deşi toate partidele au agreat ideea cu redistribuirea, aceasta ar putea fi invalidată ca neconstituţională, fiind o procedură peste şi în afara votului!”, a precizat Ion Predescu.

Puncte de vedere "contra"

În replică, deputatul UNPR Eugen Nicolicea a afirmat că ar trebui să existe o sesizare pe care CC să o analizeze şi în urma căreia să se ajungă la o concluzie.

"Pentru ca ceva să fie declarat neconstituţional trebuie să existe o sesizare. Cine să sesizeze? PDL? Rămân fără aproape niciun parlamentar dacă ar avea efecte retroactive. Dar ştim cu toţii că deciziile Curţii au valoare doar pe viitor, ceea ce înseamnă că la viitoarele alegeri nu se va mai aplica acest tip de redistribuire. Juridic nu are niciun efect", a declarat deputatul UNPR Eugen Nicolicea.

Nici sociologul Alin Teodorescu nu este de acord cu ce a declarat Predescu: "În 2008 au fost făcute simulări pe variantele extreme ale legii. Ce se întâmpla dacă un partid luat toate colegiile cu 50% 1, se dubla numărul de mandate până spre 900 şi ce se întâmplă dacă niciun partid nu închidea niciun colegiu, atunci rămâneau circa 450. Când a apărut referendumul pentru 300 de parlamentari şi unicameral, de unicameral nu puteai să te atingi decât prin modificarea Constituţiei, dar la numărul de parlamentari nu trebuia decât să dublezi colegiile: din 2 de Cameră să faci UNUL singur. Normele de 70.000 de alegători pentru un deputat şi de 140.000 de alegători pentru un senator trebuiau dublate. E o prostie ceea ce spune domnul Predescu".

Modificarea Legii electorale

Despre problemele de legislaţie a vorbit şi premierul Victor Ponta care a apreciat că actuala Lege electorală, pe baza căreia au fost organizate alegerile, este un "eşec".

"E clar că în primăvară trebuie să decidem care e sistemul de vot. Cel actual e un eşec, pentru că nimeni nu şi-a dat seama în 2008 ce se va întâmpla în 2012", a afirmat Ponta.

Premierul a invocat faptul că USL ar fi încercat în această vară să modifice actuala lege şi să reducă numărul parlamentarilor, însă nu a fost lăsată de Curtea Constituţională să o ducă până la capăt.

Într-un comunicat de presă făcut public joi, Curtea Constituţională a României (CCR) anunţă că Legea Alegerilor - care a fost contestată în vară de un grup de 54 de deputaţi aparţinând Grupului parlamentar al Partidului Democrat Liberal - încalcă voinţa poporului exprimată prin vot la referendumul din 2009, care a dorit ca numărul parlamentarilor să nu poată depăşi 300.

Întrucât este criticată că a contribuit indirect prin menţinerea actualei legi la sporirea numărului de aleşi, CCR transmite printr-un comunicat că în motivarea deciziei respective a considerat contra Constituţiei neimplementarea referendumului privind plafonarea la 300 a membrilor Legislativului, relevă Realitatea TV.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor