Blaga este de părere că moţiunea USL nu va trece
alte articole
Preşedintele Senatului, Vasile Blaga, a declarat marţi, înaintea şedinţei Biroului permanent al camerei superioare, că nu crede că moţiunea de cenzură, iniţiată de USL, va trece.
Democrat liberalul a spus că reprezentanţii USL ştiu că moţiunea de cenzură nu are şanse să treacă.
"Nu cred că moţiunea trece, cred că ştiu şi domniile lor asta. E dreptul domniilor lor să depună moţiune de cenzură", a spus Blaga.
Comentând afirmaţiile reprezentanţilor USL, potrivit cărora ar mai avea nevoie de încă şase voturi pentru ca moţiunea să treacă, Vasile Blaga a spus că acestea sunt "pure speculaţii".
"Eu nu speculez asta. Sunt pure speculaţii. Nu m-au preocupat niciodată speculaţiile de genul acesta", a afirmat Blaga.
El a spus că îl bucură decizia senatorilor USL de a se întoarce la şedinţele Senatului întrucât este nevoie de aceştia pentru "a legifera normal".
"Săptămâna trecută au trecut peste 20 de legi prin adoptare tacită, astăzi 17", a mai spus preşedintele Senatului.
Uniunea Social Liberală (USL) va depune miercuri moţiunea de cenzură împotriva Guvernului Ungureanu, a anunţat marţi copreşedintele USL, Victor Ponta.