În acest moment, nu văd motive pentru ieşirea UDMR de la guvernare, afirmă Hunor Kelemen
alte articole
Hunor Kelemen, preşedintele UDMR susţine că în acest moment nu există motive pentru ca formaţiunea să iasă din coaliţia de guvernare, punctând că rămâne de văzut ce se va întâmpla la moţiunea de cenzură anunţată de Opoziţie, la al cărei vot în plenul Legislativului parlamentarii Uniunii nu vor participa.
"De fiecare dată când se pune problema ieşirii de la guvernare trebuie să facem o analiză foarte serioasă. În acest moment, eu nu văd motive, dar vorbim astăzi, pe 11 aprilie. Nu ştiu ce se va întâmpla pe 12 aprilie. Nu ştiu ce se va întâmpla după moţiunea de cenzură, care nu înseamnă că ieşim de la guvernare. Dar, la orice moţiune de cenzură există riscul să pice Guvernul", a declarat Kelemen, într-o emisiune la Antena 3.
El a precizat că parlamentarii UDMR nu vor vota pentru moţiunea de cenzură, cu atât mai mult cu cât ea face referire la înfiinţarea unei facultăţi în limba maghiară în cadrul Universităţii de Medicină şi Farmacie de la Târgu Mureş.
"Nu vom vota moţiunea de cenzură, nu vom participa la vot. Este o soluţie să nu participăm la vot, fiind în sală asigurăm cvorumul", a completat liderul UDMR.
Liderii Opoziţiei au anunţat, acum câteva zile, că pe 17 aprilie vor depune o moţiune de cenzură în ceea ce priveşte înfiinţarea unei facultăţi în limbile română, maghiară şi engleză la Universitatea de Medicină şi Farmacie Târgu Mureş.